UPDATE: BC Timișoara a făcut câteva mutări, înaintea duelului cu CSU, pentru a-și contura lotul decimat după “problema finanţării”. Pe parchet va reveni Nenad Markovic, care în luna mai se retrăsese pentru a deveni secundul lui Petricevic.
„Cred că trebuie înlocuită această poreclă de "Shone" și să i se spună Nenad "Caracter" Markovic pentru că acest om fără să pună o întrebare în plus când i s-a spus că vom avea nevoie de el pe teren, a scos echipamentul vechi și ghetele și azi dimineață a fost la antrenament, pregătit”, anunţă Digi 24.
„Leii din Banat” se vor baza, de asemenea, pe alți trei jucători care au mai evoluat în baschetul timișorean. Cea mai interesantă revenire e cea a lui Ivan Jelenic, muntenegreanul care a mai trecut pe la BC Timișoara în sezonul 2012/2013. La antrenamente se află deja și Pavle Reljic, sârbul în vârstă de 22 de ani care a lăsat o impresie bună anul trecut, la concitadina Timba. În plus, s-a oficializat și revenirea lui Cătălin Petrișor, care va fi împrumutat de SCMU Craiova, acolo unde a ajuns Bogdan Popescu.
Știre iniţială
CSU Sibiu va debuta, vineri, în sezonul 2015-2016 din Liga Naţională de Baschet masculin, într-un meci în deplasare, împotriva formaţiei BC Timișoara.
BC Timișoara, în prag de faliment
Timișorenii traversează unul dintre cele mai grele momente din istoria clubului. Dezastrul a pornit de la contractul de asociere, declarat ilegal de Curtea de Conturi, prin care este finanțată echipa de către Primăria Timisoara, printr-o așa zisă cotizație. Acum 3 săptămâni s-a decis în Consiliul Local aprobarea unui nou contract-cadru și continuarea alocării de fonduri către echipa, cu avizul juriștilor municipalității. Mai precis către toate structurile sportive la care Primăria e asociat: ACS Poli Timisoara, Asociația Sportivă CH Politehnică Timisoara, Asociația Timisoara Saracens RCM Universitatea de Vest Timisoara și Asociația Baschet Club Timisoara. În baza contractului cadru, marțea trecută, aveau să fie aprobate contractele cu fiecare echipa pentru alocarea contribuțiile financiare pe 2015. Primarul Nicolae Robu a anunțat însă că juriștii n-au avizat documentele prin care să se deblocheze banii.
Toţi jucătorii străini au plecat
Problemele financiare grave au dus la plecarea de la BC Timişoara a tuturor jucătorilor străini. Clubul de baschet timișoarean a luat această decizie pentru a le permite jucătorilor să-şi găsească angajamente înainte de debutul noului sezon, ceea ce s-a şi întâmplat deja.
„Având în vedere situația foarte dificilă cauzată de blocarea în acest moment a finanțării de la Consiliul Local Timișoara și Consiliul Județean Timiș, am hotărât să ne despărțim de jucătorii străini pe care i-am avut la dispoziție: Barovic, Shiloh, Low, Nikolov și Milosevic, precum și de unul dintre cei mai longevivi baschetbaliști, Bogdan Popescu”, au anunţat cei de la BCT, pe site-ul oficial al clubului.
Decizia clubului a fost luată pentru a se da jucătorilor posibilitatea de a-și găsi un club înaintea debutului de sezon. De altfel, cei mai mulți dintre cei enumerați sunt deja jucătorii altor cluburi.
Antrenorul Petricevic a rămas
Printre cei rămaşi se mai află încă Kentwan Smith, situaţia lui se va decide zilele următoare dacă va fi păstrat în lot sau nu.
„În aceste condiții deosebit de grele pentru club, apreciem caracterul de care au dat dovadă acești jucători, înțelegând situația și acceptând despărțirea în condiții amiabile”, au mai anunţat reprezentanţii clubului.
În ceea ce-l priveşte pe antrenorul Dragan Petricevic, el a acceptat să rămână la Timișoara, în dorinţa de a constitui o echipă să reprezinte orașul într-un mod onorabil. Clubul va continua activitatea în Liga Naţională şi în acest scop se va încerca, în cel mai scurt timp, crearea unei echipe care să se încadreze în posibilităţile actuale ale clubului.
„Din păcate pentru noi, suntem nevoiți să renunțăm la obiectivele de performanță și să acceptăm ideea că vom pleca la drum cu o echipă care va avea de departe cel mai mic buget din România. Vom continua să lucrăm pentru Timișoara și contăm pe sprijinul suporterilor în aceste momente cruciale”, au mai precizat reprezentanții BCT.
Meciul dintre BC Timișoara și CSU Sibiu va avea loc vineri, 2 octombrie, începând cu ora 19:15, fiind transmis în direct de Digi Sport.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Dragan Petricevic , faliment , Liga Nationala , Consiliul Local , Vest Timisoara , Bogdan Popescu , Digi Sport , Poli Timișoara , Antrenorul Petricevic , Asociația Baschet Club Timisoa , Asociația Timisoara Saracens , Consiliul Județean Timiș , Politehnica Timișoara , Consiliul Local Timișoara , Kentwan Smith , Primarul Nicolae Robu , Primăria Timisoara , fara straini , timisoreni , Cătălin Petrișor , Ivan Jelenic , Nenad Markovic , Pavle Reljic , Asociația Sportivă Fotbal Club
Vizualizari: 1434
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Sibian
Acum 6 ore
Muresan
Acum 6 ore
Rob
Acum 7 ore
Asdfasdf
Acum 7 ore
Pixelul albastru