Marţi,
04.10.2022
Parțial Noros
Acum
10°C

Ce poți face în primul weekend din octombrie la Sibiu

Ce poți face în primul weekend din octombrie la Sibiu

Un weekend de toamnă plin de eveniment, ceva tipic pentru Sibiu. Cei care nu și-au făcut planuri pentru sfârșitul de săptămână pot alege să se relaxeze la câteva festivaluri, la teatru sau la un concert.

În perioada 1-4 octombrie Sibiu găzduiește Festivalul Egalitatii de Gen. Festivalul Egalităţii de Gen este o campanie educativă, informativă şi de conştientizare adresată tinerilor pentru combaterea stereotipurilor despre femei şi bărbaţi şi comportamentelor discriminatorii, organizată anual în Sibiu de Asociaţia pentru Libertate şi Egalitate de Gen - A.L.E.G..

Programul festivalului

Vineri, 2 octombrie

13:00 -17:00 ALEGe-ți cuvintele! (pietonala N.Bălcescu farmacia 24)

14:00 -15:30 Teatru forum (Geea Caffe, str. Avram Iancu)

Sâmbătă, 3 octombrie

11:00 Activități educative pentru copii & părinți Lumea roz – albastră (Librăria Erasmus)

10:30 Lansare și concurs benzi desenate Violența de gen te privește! (Librăria Habitus)

18:00 – 20:00 Proiecție film Brave Miss World (Librăria Habitus)

Duminică, 4 octombrie

11:00 Gender Treasure Hunt (pe bază de înscriere)

Un Festival Tânăr cu multe evenimente

Ediția pilot a Festivalului Tânăr de la Sibiu reunește, în perioada 30 septembrie – 4 octombrie, 89 de artiști din șase țări care vor prezenta workshopuri și spectacole de teatru, dans și muzică în secțiunile copii/kids și tineri/youth.

Festivalul Tânăr de la Sibiu face o incursiune fascinantă în lumea artelor spectacolului, conturând un imaginar aproape de preocupările celor mai tineri.

Secțiunea dedicată copiilor include în premieră, la Sibiu, un spectacol adresat celor cu vârsta sub 3 ani: „Cucu bau!” este un spectacol produs de Teatrul Baj din Polonia ce se adresează atât copiilor, cât și părinților, aceștia intrând împreună într-o lume plină de forme și sunete, cu situații dintre cele mai neașteptate. Tot ca o premieră, copiii cu vârsta peste cinci ani vor putea urmări aventurile celebrului Aladin într-un spectacol de animaţie cu proiecţii 3D, creat de Trupa Arcadia din Oradea. Dansatorii francezi de la Act2 vor prezenta spectacolul „Miravella”, o fabulă fantastică povestită prin dans. Tot în cadrul acestei secțiuni, Márkus Puppet Theatre din Ungaria vor prezenta istoria zborului printr-un spectacol de animație cu păpuși și obiecte („Pot sa zbor!”), iar cei de la Thalias Kompagnons din Germania aduc pictura live într-un spectacol despre locurile magice din poveștile vechi („Ce face culoarea roșie?”). Actorii spanioli de la Trukitrek prezintă două comedii ce au la bază tehnica păpuşii animate (jumătate om, jumătate păpuşă): „Hotel Crab” spune cu umor povestea unui jaf petrecut în miez de noapte ce îi va lua prin surprindere pe toți, iar „Jukebox” aduce atmosfera cabaretului, ambele show-uri debordînd de umor şi hit-uri muzicale.

Secțiunea dedicată tinerilor aduce la Sibiu pe unii dintre cei mai interesanţi artiști ai momentului. „Profu de religie”, care pune problema educaţiei şi a relaţiilor dintre profesori, pprinţi şi adolescenţi, este rodul unui proces colaborativ dintre dramaturgul Mihaela Michailov, regizorul Bobi Pricop și actorii Teatrului Național din Craiova, după ce un fragment din piesă a fost declarat câștigător la cea de-a treia ediție a Concursului de proiecte pentru tineri regizori și dramaturgi români inițiat de Teatrul Național Craiova.

Spectacolul „Pisica verde” a obţinut trei premii la Gala Tânărului Actor Hop 2013 și spune povestea a şase adolescenţi dintr-un oraş de provincie şi a unei seri de sâmbătă care le va schimba vieţile pentru totdeauna.

Elevii de liceu sunt invitați să se înscrie la „Atelier de teatru imagine și teatru forum”, un workshop derulat zilnic pe perioada festivalului de la orele 10:00 și 16:00. Coordonat de regizorul Lorand Maxim, atelierul va aborda un sistem de jocuri și exerciții prin care participanții se pot detaşa de felul în care acționează în societate, pot reconstitui și analiza consecințele acțiunilor lor prin teatru.

 

 

 

 

Concert cu 200 de chitariști în Piața Mică

Chitariști din toate colțurile țării vin sâmbătă la Sibiu pentru cel mai mare concert de chitară din țară.recital_radu_stanca_TNRS edrhas96_festivalul-egalitatii-de-gen-sibiu-oras-gender-friendly-editia-a-x-a_2150 de copii care au urmat timp de trei luni cursurile Asociației Culturale Play vor fi acompaniați de peste alți 100 de chitariști veniți din țară pentru evenimentul care va avea loc în 3 octombrie în Piața Mică. Concertul-lecție va avea două părți. Prima va dura 45 de minute și va fi urmată de tombola unde se va extrage câștigătorul marelui premiu al întâlnirii, o chitară Fender Squier Stratocaster, dar și alte două chitări acustice. La ora 19 va începe cea de-a doua parte a concertului. Toți participanții au avut posibilitatea să repete cele opt piese având la îndemână tutorialele realizate de echipa Asociației Culturale Play și încărcate pe canalul de YouTube. Cele opt melodii sunt reprezentative pentru evoluția muzicii din ultimii 50 de ani, printre ele regăsindu-se compoziții Beatles, Rolling Stones, Vali Sterian sau Guns n Roses. Întreg evenimentul va fi prezentat de vedeta Rock FM, Cristi Hrubaru.

„Muzica trebuie să fie accesibilă tuturor, indiferent de vârstă, educație, situație financiară sau socială. Copiii sunt stimulați activ în a face muzică, mult peste ceea ce înseamnă a asculta muzică. Ei învață, astfel, să se exprime, să comunice într-o manieră diferită de cea tradițională, prin arta sunetelor. Câștigul lor imediat este un hobby, care în timp poate deveni o profesie”, mai spune Anamaria Brumar.

Teatru de weekend

Spectacolul „Take, Ianke și Cadâr” în regia lui Dan Glasu este o comedie în trei acte despre un român, un evreu şi un turc. Negustori de o viaţă, cei trei și-au împărțit între ei strada, mâncarea, clienţii, mahalaua, însă nu şi credinţa.

Printr-un amestec de înţelepciune populară, voie bună, limbaj şi poante, autorul V. I. Popa creează o comedie de moravuri despre o societate care se luptă cu prejudecăţi naţionale şi nu atât etnice, cât de credinţă.

Sibienii vor putea vedea spectacolul sâmbătă, 3 octombrie și duminică, 4 octombrie, de la ora 19:00 la Teatrul ”Radu Stanca”.

Elevi citiți, citiți, citiți!

Concursul NE ȚINEM DE CARTE, care se adresează liceelor din Municipiul Sibiu va fi activ pe perioada 1 octombrie – 30 noiembrie 2015.

”Prin ”NE ȚINEM DE CARTE” vrem să încurajăm accesul la carte și să mediem, cu adevărat, întâlnirea dintre tineri și ceea ce poate părea un obicei desuet și lipsit de finalitate. Se uită însă că dincolo de bucuria simplă sau de plăcerea ce poate surveni în timp, lectura informează și formează. Cultura generală, modul în care gândim, imaginația, gusturile sunt, toate, modelate și de lecturile pe care le avem. Într-o prima fază, ne dorim să-i aducem pe tineri într-un spațiu care să le ofere alternativa lecturii și posibilitatea de a lua parte la diferite evenimente culturale prin oferirea reducerilor la cumpărarea cărților. Fiind un concurs, apelăm și la spiritul de competiție și la ceea ce poate întări sentimentul de apartenență la un grup specific, un grup solidar în care fiecare poate contribui și fiecare poate avea un cuvânt de spus. În acest fel, lectura va deveni locul comun al unui beneficiu pentru elevi, profesori și școală”, spun reprezentanții librăriei Habitus, organizatorul concursului.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus