Cei care nu și-au făcut planuri de weekend, zilele acestea se pot relaxa în Sibiu la teatru, la Festivalul Astra Film sau la alte evenimente programate la Teatrul Gong și la studioul CVAS. Concursul NE ȚINEM DE CARTE se adresează liceelor din Municipiul Sibiu și se va desfășura în perioada 1 octombrie – 30 noiembrie 2015. ”Prin ”NE ȚINEM DE CARTE” vrem să încurajăm accesul la carte și să mediem, cu adevărat, întâlnirea dintre tineri și ceea ce poate părea un obicei desuet și lipsit de finalitate. Se uită însă că dincolo de bucuria simplă sau de plăcerea ce poate surveni în timp, lectura informează și formează. Cultura generală, modul în care gândim, imaginația, gusturile sunt, toate, modelate și de lecturile pe care le avem. Într-o prima fază, ne dorim să-i aducem pe tineri într-un spațiu care să le ofere alternativa lecturii și posibilitatea de a lua parte la diferite evenimente culturale prin oferirea reducerilor la cumpărarea cărților. Fiind un concurs, apelăm și la spiritul de competiție și la ceea ce poate întări sentimentul de apartenență la un grup specific, un grup solidar în care fiecare poate contribui și fiecare poate avea un cuvânt de spus”, spun organzatorii, reprezentanții librăriei Habitus. În acest fel, lectura va deveni locul comun al unui beneficiu pentru elevi, profesori și școală. ”Faust” – de două ori în acest weekend ”Faust” în regia lui Silviu Purcărete se joacă și vineri și sâmbătă de la ora 19:00, la Baza SC Construcții SA. „De o frumuseţe atât de răpitoare, încât ai fi în stare să-ţi vinzi sufletul diavolului pentru ca feeria de imagini să nu se termine… Versiunea lui Silviu Purcărete a Faust-ului lui Goethe este de un fantastic vizual atât de seducător, care te poate face să nu observi că şi-a vândut propriul suflet spectacolului. Dar câtă forţă are acest spectacol, cu seria lui de iluzii care-ţi fură ochiul şi de trucuri magice care te fac să te simţi ca şi cum te-ai fi trezit într-un vis – sau într-un coşmar!” spunea Lyn Gardner – The Guardian, la Edinburgh Festival, în 20 august 2009. Evoluţia scenică a actorilor Ilie Gheorghe (în rolul lui Faust) şi Ofelia Popii (Mefisto), alături de alţi peste o sută de actori şi de muzicieni, viziunea regizorală a lui Silviu Purcărete, compoziţiile muzicale originale semnate de Vasile Şirli, scenografia imaginată de Helmuth Stürmer şi costumele realizate de către Lia Manţoc au transformat capodopera dramatică a lui Goethe într-o experienţă artistică unică, apreciată la niv el internaţional. Astra Film De-a lungul celor 22 de ani de existență, Astra Film Sibiu a devenit un festival mondial de referință unde anual, timp de 7 zile, doar prin vizionarea filmelor din selecție publicul se poate conecta la realități din toată lumea. Programul festivalului din acest an gravitează în jurul preocupării constante a documentariștilor și nu numai: realitatea și modalitățile de a o transpune în filmul documentar, dar și în cel de ficțiune, teatru și desen. În acest sens, prin intermediul filmelor din competiție și din programele tematice, masterclass-urilor și sesiunilor de discuție, se deschid 350 de ferestre către lume și oameni pentru a explora realitatea care ne înconjoară.
Ca în fiecare an, filmele din cele 4 secțiuni competiționale vor fi evaluate de un juriu de prestigiu format din regizori și experți în domeniu: John Appel, regizor, trainer și membru al juriului la festivaluri ca IDFA, Karlovy Vary și Visions du REEL; Manuela Cernat, critic de film; Géza Csákvári, critic de film și director artistic Cinefest; Roberto Cueto, programator la Festivalul San Sebastian și Documenta Madrid; Christine Dollhofer, director fondator al festivalului de film Crossing Europe din Linz; Thierry Garrel, fost director al departamentului de film documentar la ARTE Franța; Cíntia Gil, director Doclisboa; Virgiliu Mărgineanu, directorul festivalului de film documentar Cronograf din Chișinău; Vintilă Mihăilescu, profesor de antropologie și directorul Departamentului de Sociologie de la SNSPA; Cristi Puiu, regizor român; Tania Rakhmanova, regizoare distinsă cu premiul Emmy; René Wolf, director de achiziții și programe la EYE Film Institute din Amsterdam.
Astra Film Sibiu va găzdui o serie de programe speciale: Neorealism și New Realism, o colecție de 9 filme clasice de referință care reflectă modul în care regizori de geniu precum Luchino Visconti, Vittorio De Sica, Teresa Villaverde sau Ritwik Ghatak au încercat să transpună realitatea în filmul de ficțiune. Din culise prezintă making-of-ul unuia dintre cele mai premiate filme românești – Moartea domnului Lăzărescu, urmat de o discuție la care vor participa Cristi Puiu, Andreea Păduraru și Oana Giurgiu. Sub standardul de înălțime se focusează pe câteva aspecte mai puțin cunoscute din comunitatea piticilor: cum se adaptează la infrastructura societății de azi, exploatarea lor în spectacole de teatru și de circ în China și povestea a 7 frați pitici din Maramureș care au ajuns cobai în regimul nazist pentru experimentele doctorului Mengele.
Producții semnate de studenții sibieni Ziua de vineri, în cadrul microstagiunii „Studenții sibieni cuceresc orașul”, aduce în fața publicului două producții ale Departamentului de Artă Teatrală: ”Cutia de carton” (2013) și ”Coro Nero” (2015). De la ora 16:30, pe scena Teatrului Gong este prezentată o comedie franceză de succes, realizată de tinerii studenți actori din Sibiu, sub îndrumarea regizorului Șerban Puiu. Piesa Cutia de carton, de Clément Michel, este un spectacol de și pentru tineri, care a avut un succes imens în Paris, jucându-se de mai bine de 700 de ori, între anii 2001 și 2004. Subiectul este povestea unei mutări neprevăzute: sunt prezentate șapte personaje, care niciodată nu se află în locul potrivit și la momentul potrivit, fiind prinse între lucrurile de împachetat și conturile de reglat. Pentru studenți, textul a reprezentat un pretext pentru studiul situației comice dar, impulsionați de ideea unui proiect european, au sfârșit prin a face un spectacol. În plus, față de varianta franceză, decorul spectacolului, semnat de Claudiu Nicodim, este inedit prin materialele folosite și sculpturalitatea formei. De la ora 22:00, la studioul de teatru CAVAS, este prezentat un spectacol emoționant și intens, programat special astăzi de Ziua Națională de comemorare a Holocaustului. ”Coro nero”, pus în scenă de Veronica și Cătălin Pătru după textul dramaturgului belgian Stanislas Cotton, surprinde traseul unui grup de evrei, plecând de la un moment esențial al destinului lor: o nuntă, trecând prin panica din noaptea când sunt goniți din case, prin calvarul lungii călătorii cu trenul și prin iadul lagărului de muncă. Coborârea în infern capătă dimensiuni universale și se face sub semnul teribilei dorințe de a nu fi văzut, de a trece neobservat. Replica „Muncesc, tac, sunt invizibil...” devine un slogan al celei mai de jos trepte a durerii și a fricii. Spectacolul, prezentat deja la Festivalul Drameducation (Poznan, Polonia) și Excelsior Teen Fest (București), este realizat cu sprijinul acordat de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” și de Holocaust Memorial Museum din Statele Unite (Steven Spielberg Film and Video Archive), care au pus la dispoziție imagini și fotografii folosite în proiecțiile video. De altfel, directorul general al Institutului „Elie Wiessel”, Alexndru Florian, a declarat, după vizionarea din București: „Spectacolul tinerei echipe din Sibiu este un mesaj emoționant despre destinul tragic al unor oameni care au avut neșansa să se nască într-o epocă în care alteritatea se pedepsea cu exterminarea”. Proiectul ”Studenții sibieni cuceresc orașul” se desfășoară între 5 și 11 octombrie 2015 și este realizat de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Departamentul de Artă Teatrală și CAVAS (Centrul de Cercetări Avansate în Artele Spectacolului). Sâmbătă microstagiunea continuă cu "Să nu mă părăseşti", regia Mădălina Timofte, de la ora 16:00, la sala Cavas. În ultima zi, programul cuprinde e la ora 17:00, la sala Studio - "Gustului mierii", regia Veronica şi Cătălin Pătru și de la ora 19:00, la Teatrul Radu Stanca - "Romeo şi Julieta" în regia lui Bogdan Sărătean. Teatru și ateliere de creație la Gong La Teatrul Gong copiii sunt așteptați, sâmbătă, la atelierul de creație coordonat de Diana Ribana ”Vrăjitorul din Oz – Figurine din lut”. Atelierul se va desfășura de la ora 11:00, iar prețul unui bilet este de 14 lei Sâmbătă de la ora 18:00 și duminică de la ora 19:00, tot la teatrul pentru copii se joacă piesa ”Vrăjitorul din Oz”. Este povestea micuței Dorothy, o fetița care locuia în Kansas, la ferma mătușii Em și a unchiului Henry. O tornadă stârnită din senin face ca Dorothy și cel mai bun prieten al ei, cățelul Toto, să ajungă în tărâmul de basm numit Oz. Teatru din cartier Teatrul ajunge în cartierele orașului, mai aproape de comunitate în cadrul Bis educațional – Teatrul de cartier. Bibliotecile, școlile, liceele, centralele dezafectate din cartiere se vor transforma în luna octombrie în săli de spectacol. Reprezentațiile vor fi urmate de discuții cu spectatorii.
PROGRAM
9 octombrie, ora 19:00, Terezian - „Cartierul fermecat - Parada”, spectacol stradal
10 octombrie, ora 19:00, Valea Aurie - „Cartierul fermecat - Parada”, spectacol stradal
14 octombrie, ora 19:00, Filiala Bibliotecii Astra din Valea Aurie - „Născut în ‘90”
15 octombrie, ora 19:00, Filiala Bibliotecii Astra din Valea Aurie - „Amalia respiră adânc”, cu Andrada Grosu
20 octombrie, ora 19:00, Filiala Bibliotecii Astra din Valea Aurie - „Orașul meu”, cu Mihai Alexandru, Aneea Opriș, Andrada Grosu, Claudiu Fălămaș
Intrare libera
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Aneea Opriș , Teatrul Radu Stanca , La Teatrul Gong , Claudiu Fălămaș , Andrada Grosu , Teatrul Gong , Astra film festival , Valea Aurie , Statele Unite , Institutul Naţional , Artă Teatrală , The Guardian , Teatrului Gong , Astra Film Sibiu , Bogdan Sărătean , Lucian Blaga , Edinburgh Festival , Doctor Faustus , Festivalul Astra Film , Artele Spectacolului , Ilie Gheorghe , Mihai Alexandru , Ofelia Popii , Cristi Puiu , Silviu Purcărete , Cătălin Pătru , John Appel , British Film Institute , Lia Manţoc , Tania Rakhmanova , Municipiul Sibiu , Vasile Şirli , Thierry Garrel , Ziua Națională , Crossing Europe , Șerban Puiu , Oana Giurgiu , Mădălina Timofte , Andreea Păduraru , Christine Dollhofer , Cercetări Avansate , Diana Ribana , Cíntia Gil , Documenta Madrid , Helmuth Stürmer , Lyn Gardner , Stanislas Cotton , Festivalul San Sebastian , Géza Csákvári , Karlovy Vary , Luchino Visconti , Manuela Cernat , New Realism , René Wolf , Ritwik Ghatak , Roberto Cueto , Teresa Villaverde , Vintilă Mihăilescu , Virgiliu Mărgineanu , Vittorio De Sica , Alexndru Florian , Coro Nero , Elie Wiesel , Elie Wiessel , Excelsior Teen Fest , Festivalul Drameducation , Filiala Bibliotecii Astra , Holocaust Memorial Museum , Piesa Cutia , Steven Spielberg Film , Studierea Holocaustului , Video Archive , Atra Film , Claudiu Nicodim , Clément Michel
Vizualizari: 1658
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Adrian
Acum 2 ore
Loijhbloijh
Acum 3 ore
Emil
Acum 3 ore
Pastor marginas
Acum 3 ore
Emil