Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Sibiu primeşte astăzi a doua tranşă de vaccin antigripal, respectiv 5.030 de doze, dintre care 355 doze sunt alocate Direcţiei Medicale M.A.N., 20 doze revin Direcţiei Medicale S.R.I., iar restul de 4.655 de doze sunt distribuite medicilor de familie ai judeţului.
7.140 doze de doze vaccin antigripal au mai fost distribuite în județ în luna octombrie.
”În urma catagrafierii pentru vaccinarea antigripală de anul acesta, s-a stabilit că necesarul de doze de vaccin antigripal este de 51.299. A fost trimisă solicitatea către Ministerul Sănătăţii”, au spus reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Sibiu.
Raportat la numărul de vaccinuri primite anul trecut, cererea este mai mare cu cu peste 35.000 de doze. Pentru sezonul gripal 2014-2015 DSP Sibiu a primit de la Ministerul Sănătăţii doze de vaccin în două tranşe, prima data 3.810 doze, iar a doua oară 9.670 de doze.
Grupele considerate cu risc şi pentru care Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă vaccinarea antigripală în sezonul 2015-2016 sunt: persoanele cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 64 ani în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, obezitate, astm sau cu virusul imunodeficienţei umane; femeile gravide; medicii, cadrele medii sanitare şi personalul auxiliar, atât din spitalele cât şi din unităţile sanitare ambulatorii, inclusiv salariaţii instituţiilor de ocrotire (copii sau bătrâni) şi ai unităţilor de bolnavi cronici, care prin natura activităţii vin în contact respirator cu pacienţii sau asistaţii; persoanele, adulţi sau copii, rezidente în instituţii de ocrotire socială precum şi persoanele care acordă asistenţă medicală, socială şi îngrijiri la domiciliul persoanelor cu risc înalt; toate persoanele cu vârsta egală sau peste 65 ani.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Sănătate Publică Sibiu , Organizaţia Mondială , 500.000 de doze de vaccin , vaccin antigripal , Direcţiei Medicale , Sănătate Publică , Organizaţia Mondială a Sănătăţ , Ministerul Sănătății
Vizualizari: 1047
Ultimele comentarii
Acum 35 minute
Adi
Acum 49 minute
Omul invizibil
Acum 56 minute
Cisnădian din Cartierul Arhitecților
Acum 1 oră
Sibianul
Acum 1 oră
Zeno Popovici