Președintele PNL Sibiu, Mircea Cazan, insistă cu mesajul privind demisia președintelui Consiliului Județean Sibiu, Ioan Cindrea. În plus, liberalul susțoine că ar fi cazul să plece și prefectul Ovidiu Sitterli. ”Vă sfătuiesc să începeţi de la baza partidului și să-i trimiteţi acasă pe toţi baronii locali PSD trimişi în judecată sau condamnaţi definitiv. Sibiul poate fi un exemplu prin retragerea preşedintelui Consiliului Județean, domnul Ioan Cindrea. Dânsul a spus de mai multe ori că se va retrage și va activa la catedră, acum este momentul ideal să o facă. Cred că e timpul să le spunem: la revedere domnule Victor Ponta, la revedere domnule Liviu Dragnea, la revedere baronilor PSD, corupţilor PSD, condamnaţilor și celor trimişi in judecată din PSD”, a declarat Cazan.
În opinia liberalului, actualul guvern de tehnocrați nu trebuie să fie decât un executiv de tranziție, iar soluția trebuie să vină în urma alegerilor parlamentare. ”În acest moment, Guvernul tehnocrat este însă un guvern de tranziție, nu o soluție permanentă. Soluția trebuie să vină tot de la partide, în urma alegerilor. Dar trebuie să înțelegem exact că oamenii nu mai vor doar o schimbare de partide, ci și o schimbare în partide. Românii au dat un mesaj clar pentru înnoire și reformă, sub semnul căruia stă și va sta activitatea noastră politică. La 1 an de la câștigarea alegerilor, parteneriatul cu președintele Iohannis rămâne fundamental pentru partid. Avem acum șansa să lucrăm mai bine cu președintele României, creând un triunghi al colaborării PNL – Guvern tehnocrat – Președinte”, susține Cazan, fără a uita a mai transmiite un mesaj: ”la revedere, domnule Sitterli!”
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: PSD , Liviu Dragnea , Ioan Cindrea , Victor Ponta , Mircea Cazan , Consiliului Județean , Consiliului Județean Sibiu , alegeri , Ovidiu Sitterli , Pentru Sibiu , Demisia Premierului Sorin Grin
Vizualizari: 2506


Ultimele comentarii
Acum 45 minute
Gelu
Acum 49 minute
Lucian
Acum 58 minute
Emil
Acum 1 oră
Poze, poze, poze -vedetisme si sefii
Acum 1 oră
Emil