Infrastructura sportivă a municipiului Sibiu a rămas undeva în anii 90. Bazinul Olimpia avea atunci 10 ani vechime și tocmai se inaugura Sala Transilvania. De atunci, nimic. Dan Magoș este pilot de raliuri, dar și purtător de cuvânt al Clubului Sportiv Municipal Sibiu și a făcut la Turnul Sfatului TV o analiză a infrastructurii sportului sibian. Bilanțul nu este deloc încurajator. ”S-au construit în țara asta două stadioane și o sală polivalentă în 25 de ani. E enorm de puțin. Când s-a inaugurat Sala Transilvania din Sibiu s-a spus la momentul acela că e cea mai modernă din Transilvania sau din România, la începutul anilor 90. Sala a fost foarte bine gândită, dar lumea a evoluat. De atunci au trecut 25 de ani. Nimeni n-a stat pe loc. Luăm exemplul raliurilor. Noi trebuie să schimbăm echipamentele la doi trei ani. Sunt investiții. Bazinul Olimpia, la fel. Acel bazin era la momentul respectiv de top. Dar vorbim de 1979. De atunci s-au făcut zeci de reparații, aș acum le facem fiecare acasă. Schimbăm geamuri, vopsim, spoim. Acest bazin ar trebui demolat și construit altul nou la standardele anului 2015. Cheltuielile sunt mult mai mici decât dacă este tot timpul renovat”, a spus Dan Magoș în cadrul emisiunii.
Pilotul susține că prin sport se poate crea o imagine țării, orașului. ”Nimeni nu gândește că acest minister al sportului face imagine. Fostul primar al Sibiului a înțeles ce înseamnă promovarea Sibiului prin sport, turul ciclist, RedBull…”, a mai spus Dan Magoș, dând un exemplul legat de ce înseamnă birocrația în sport: ”Am avut secție de volei și n-am avut în organigramă post de antrenor de volei”…
Întreaga emisiune o puteți viziona aici:
https://youtu.be/4w2vXhiOhUYAbonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Sala Transilvania , Dan Magoș , Turnul Sfatului , Ministrul Transporturilor , Infrastructură Mare , Bazinul Olimpia , Stadionului Muncipal , Pentru Sibiu
Vizualizari: 3018
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Morvoveață
Acum 1 oră
Timotei Popovici
Acum 1 oră
Porr
Acum 2 ore
@
Acum 2 ore
Barosanu