Vineri,
03.10.2025
Heavy Intensity Rain
Acum
4°C

Opinie: „Palatul de Justiție trebuie vândut”. Oamenii de afaceri susțin că ruina de pe Victoriei nu mai poate rămâne în proprietatea statului. „Administrația trebuie scoasă din centru cu totul”

Opinie: „Palatul de Justiție trebuie vândut”. Oamenii de afaceri susțin că ruina de pe Victoriei nu mai poate rămâne în proprietatea statului. „Administrația trebuie scoasă din centru cu totul”
Sursa foto: Arhivă / Turnul Sfatului

Reabilitarea Palatului de Justiție Sibiu e preconizată să se încheie, în cel mai bun caz, în anul 2030. Nu mai devreme de 5 ani, în condițiile în care până atunci se plătește, în afara documentațiilor tehnice și a construcției propriu-zise, 4.000 de euro pe lună pentru pază și 70 de mii de euro pe lună, pentru chiria plătită de Tribunalul Sibiu pentru a putea funcționa în altă locație. Doar asta înseamnă 4,4 milioane de lei în acești 5 ani.

Până în 2023, numai pentru închirierea clădirii fostei Independența, de pe strada Ocnei, au fost plătiți aproximativ 2,5 milioane de euro.

Citește și:

Reabilitarea Palatului de Justiție Sibiu: lucrările stagnează cu aproape 4.000 de euro pe lună, paza ruinei. Plus peste 70.000 de euro, chiria. Ministerul vrea să ridice clădiri noi în curtea clădirii

„Reparațiile la un astfel de monument sunt cam de 3 ori mai scumpe decât la o clădire normală”

În aceste condiții, mai mulți oameni de afaceri din Sibiu pun întrebarea de ce nu se vinde? Iar Ministerul Justiției să construiască apoi de la zero o altă clădire într-o zonă mai aerisită a orașului.

”Am citit articolul despre Palatul de Justiție. Boala a pornit aici după declararea clădirii ca monument istoric de clasa A. Reparațiile la un astfel de monument sunt cam de 3 ori mai scumpe decât la o clădire normală. Soluția corecta ar fi fost vânzarea acestui monument către un investitor privat și construcția unui tribunal în afara orașului, cu costuri mult mai mici.

Asta este valabil și pentru sediul Consiliul Județean. În România, reabilitarea de clădirea vechi este foarte scumpă. Construcția de clădiri noi este relativ ieftină. Ce rost are să reabilitezi scump, în centru, fără nici o posibilitate de parcare, dacă în exteriorul orașului este teren liber pentru construcții?”, întreabă un cunoscut om de afaceri din Sibiu, ca reacție la un articol publicat recent de Turnul Sfatului.

Un alt sibian, cu mai multe afaceri în domeniul construcțiilor, spune aproximativ același lucru.

„Pentru mine e absolut de neînțeles ce se întâmplă acolo. Cheltui până acum cel puțin 4 - 5 milioane de euro doar pe chirii, pază, documentații și tot felul de șantiere începute și niciodată terminate. Iar activitatea o desfășori în spații improvizate, pe chirii imense. Niciun om de afaceri nu ar fi capabil de un astfel de management, însă statul își permite, pentru că stă pe un sac aparent fără fund. Iar apoi, ca decont al tuturor astfel de tâmpenii, plătim noi.

Eu aș vinde imediat acest spațiu, nu e adecvat în 2025 pentru o astfel de poziție. Ai nevoie de locuri de parcare, de mișcare. La fel și în cazul Primăriei Sibiu și a Consiliului Județean. Ambele clădiri sunt comasate în centru și se bat funcționarii, turiștii și locuitorii pentru locurile de parcare.

Trebuie gândit un spațiu administrativ construit de la zero într-o zonă degajată. Centrul, dacă am plecat pe acest drum, hai să-l lăsăm turiștilor, sibienilor care vor să savureze o cafea, să se plimbe, să intre într-un magazin și, de ce nu, chiar și într-un muzeu”, spune un alt om de afaceri, de această dată consultat de Turnul Sfatului.

Niciunul nu a vrut să-și decline identitatea pentru a nu „deranja” autoritățile. „Oamenii sunt supărăcioși și pot interpreta o astfel de idee ca pe o lovitură directă. Bineînțeles că nu e cazul, dar mai bine așa”, vine explicația.

Această idee, de a construi de la zero un centru administrativ al orașului e întărită și de alte opinii.

”Eu aș fi făcut un centru administrativ, cu primăria, consiliul județean, tribunal și multe servicii deconcentrate în afara orașului, cu bani puțin și parcare suficientă pentru salariați și vizitatori. În plus, poți gândi limpede și o linie verde de autobuz, fără să fii nevoit să vii cu încropeli, așa cum se procedează acum.

Privatul găsește soluția, statul, de regulă, nu. Nu știu cu cât s-ar putea vinde actualul sediu al Consiliului Județean Sibiu și nici Palatul de Justiție, însă știu sigur că numai costurile de reabilitare de la CJ sunt foarte, foarte mari. Iar costurile de reabilitare de "Palatul de Justiție" vor fi și mai mari”, vine o altă opinie.

„Prețul ar trebui să înceapă de la 2.500 de euro pe metru pătrat”

Expertul imobiliar Ionel Oglan spune că e extrem de greu de evaluat financiar astfel de clădiri. În cazul Palatului de Justiție, spune el, prețul ar trebui să înceapă de la 2.500 de euro pe metru pătrat, o sumă prohibitivă pentru cei mai importanți oameni de afaceri din județ, ținând cont de proporțiile sale.

„E imposibil de făcut o evaluare, este monument istoric de o dimensiune considerabilă și este aproape imposibil de făcut o estimare a prețului. Trebuie să intri acolo, să vezi tot ce înseamnă suprafețe, înălțime, compartimentare, ce alte categorii de folosință poate avea. Sunt foarte multe informații de care ai nevoie pentru a face o evaluare. Cel puțin schițele să existe.

Ce pot să spun acolo este că undeva în jur de 2500 de euro pe metru pătrat ar trebui să fie, plus – minus”, spune el.

Oglan susține că în cazul clădirii Consiliului Județean Sibiu va fi mai grea o posibilă vânzare, din cauza amplasamentului și a lipsei locurilor de parcare.

„Clădirea Consiliului Județean s-ar preta pentru partea de regim hotelier sau chiar hotel, altceva nu știu ce ar putea fi acolo. Altceva nu știu ce ai putea să faci acolo, să poți să dezvolți un business OK. Pentru birouri, nu o să-ți vină nimeni din cauza locurilor de parcare”, spune Ionel Oglan.

Ruina poate redeveni palat în 2030, în cea mai optimistă variantă

Ministerul Justiției lucrează acum la refacerea documentației pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate a Palatului Justiției din Sibiu. Expertiza tehnică privind consolidarea structurii istorice a fost transmisă de proiectant, iar aprobarea și plata urmează să fie efectuate după analiză. Expertiza privind componentele artistice este încă în stadiu incipient, se menționează într-un răspuns oficial adresat deputatului Fabian-Cristian Radu, de către ministrul Justiției, Radu Marinescu.

Răspunsul, datat 23 iulie 2025 și publicat recent pe site-ul Camerei Deputaților, arată că în cursul anului 2025 au fost alocate fonduri limitate (262.000 lei) pentru finalizarea expertizelor tehnice (privind componentele artistice și consolidarea structurilor istorice) și pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate.

Expertiza tehnică privind consolidarea structurii istorice a fost transmisă de proiectant, iar aprobarea și plata urmează să fie efectuate după analiză.

„În paralel cu definitivarea celor 2 expertize, proiectantul a început și elaborarea Studiului de Fezabilitate. Ulterior elaborării acestuia, Studiul va fi supus unei proceduri complexe de avizare în vederea ajungerii la forma finală a acestuia, procedură care va depinde de toate instituțiile și autoritățile de pe plan local și central cu responsabilități în emiterea avizelor menționate de Primăria Sibiu în Certificatul de Urbanism pentru obţinerea autorizaţiei de construire", se arată în document.

Potrivit Direcției pentru Cultură Sibiu, în documentație se solicită ridicarea a două corpuri de clădire în curtea interioară, așa cum era în primul proiect. Documentația a fost transmisă însă la Ministerul Culturii pentru avizare, deoarece categoria clădirii depășește aria de competență locală.

Palatul de Justiţie din Sibiu este clasat ca monument istoric în Clasa A şi a apărut pe Lista Monumentelor Istorice în 2010.

Ministrul Marinescu a subliniat în răspuns că obținerea tuturor avizelor și aprobărilor necesare, precum și aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiției (inclusiv bugetul) vor depinde de alte autorități, iar procedura de avizare este estimată să se finalizeze în cursul anului 2026.

De asemenea, a fost menționat un acord de împrumut negociat cu Banca Mondială pentru finalizarea investiției până la 31 decembrie 2030, prin Proiectul privind consolidarea bazelor pentru îmbunătățirea furnizării serviciilor judiciare (9549-RO). Cu toate acestea, Ministrul Justiției a subliniat importanța alocării anuale a fondurilor bugetare necesare, existând "un risc sub aspectul condiţiilor măsurilor care se vor dispune la nivel naţional pentru reducerea deficitului bugetului de stat în intervalul 2026-2030".

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

19 comentarii

Iry

Acum 19 ore

" În România, reabilitarea de clădirea vechi este foarte scumpă. Constructia de clădiri noi este relativ ieftină " ALO, PRIMARIA SIBIU se aude ??? REABILITATI SCOLI IN CONTINUARE ! (Reabilitati si alte cladiri ,nu neglijati achizitionarea de ...containere! ) INEXPLICABIL !?...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Mariana Deacu

Acum 18 ore

esti incredibil de prost. Aici nu-i slobozia făcută de comuniști oraș și construită cu cutii de chibrite din caramida, postache
Raspunde

Kokos

Acum 8 ore

45% dintre români sunt analfabeți funcționali conform studiilor. În articol e vorba de reabilitarea clădirilor vechi MONUMENTE ISTORICE , care e foarte scumpă, n-are nicio treabă cu reabilitarea școlilor.
Raspunde

Zzz

Acum 3 ore

Da, dar Iry nu e analfabet/a functional/a, se vede clar dupa cum alatura frumi "..." si "?!". clar ca are scoala
Raspunde

Incompetenti

Acum 19 ore

ASA, vindeti totul, termitelor ! O capodopera arhitecturala pe care nu sunteti in stare sa o gestionati ! Asa cand orasul asta merge din inertie, condus de 2 tute una mai ... decat alta!in
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Un sibian

Acum 8 ore

daca cladirea aia groteasca e "acpodopera"...ar trebui pusa jos imediat!!!
Raspunde

Kokos

Acum 8 ore

Altul care citește și nu înțelege. Clădirea e proprietatea Ministerului de justiție, cele două tute n-a nicio treabă cu ea.
Raspunde

HermannstadtV2.0

Acum 19 ore

De acord. Ar trebui comasate aici toate birourile Primăriei excepție cele din sediul de pe Brukenthal/Piața Mare. Dar greu de realizat considerând restaurarea si modernizarea pe bani grei a sediilor de pe Turismului, Piața Mică si urmează reabilitarea celui de pe Victoriei 1-3
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Mihai P.

Acum 18 ore

Tu fa recomdari la primareasa din catunu unde stai
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Un sibian

Acum 8 ore

spatiile de parcare sunt inexistente...cladirea e o imensa porcarie...trebuie daramata si construit ceva nou, modern, eficient energetic, etc.
Raspunde

Aurora

Acum 18 ore

Scopul pentru care această cladire nu s-a reabilitat până acum, a fost acela de a o vinde într-o stare de degradare accentuata.Adica moca,mulțumesc de înțelegere .
Raspunde

Pastor Marginas

Acum 17 ore

HA-ha, ce spuneam acum cateva saptamani bune? Ce mai viseaza niste "dezvoltatori imobiliari" sa puna gherutele pe cladirea aceea si sa argumenteze ca este prea deteriorata pentru a mai fi renovata...asadar...darmata si bloc P + 3E (minim) + etaj retras...? :-)
Raspunde

Andrei

Acum 8 ore

1. Cum sa vinzi Palatul de Justitie?!? Cine vorbeste despre asta o face bineinteles cu un interes ascuns. 2. Pretul nu are cum sa fie acelasi ca pentru un apartament in Selimbar, este o cladire superba, unica, amplasata in centrul orasului. Ionel Oglan nu e un expert imobiliar, este o persoana care sub evalueaza preturi ca sa iasa bine pentru " investitori ". 3. Un articol complet inutil.
Raspunde

Sibian

Acum 7 ore

Unde naiba au vazut idiotii asta in oricare oras din lumea civilizata, cladirile administrative in afara orasului? Cata prostie! Iar despre solutia gasita de minister pentru Tribunalul Sibiu este de noaptea mintii. Cu milioanele astea se reabilitai 3 cladiri
Raspunde

Penelopa Pesede Aurifer

Acum 6 ore

Desigur, nu e deloc suspect faptul ca se platesc 80000 euro chirie lunara pt judecatoria de la Independenta, si cati bani s-au mai bagat si la Redal, deja sunt mai mult de 15 ani de chirii, renovari si bani sifonati de tot felul de securisti. Evident ca interesul securistilor e acum achizitionarea Palatului de Justitie la pret de ruina. Au bani, doar tot ei au luat parte din chiriile platite de judecatoria Sibiu, nu? Are sens. Pa si PU LA revedere!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Perișor Drăgălescu

Acum 5 ore

Ar trebui daramat si facut monument pentru strabuni romani care au fost asupriti de straini ca altii faceau catedrale si noi eram haituiti in codrii!
Raspunde

Bogdan

Acum 4 ore

PALATUL DE JUSTITIE hahaha ce film prost!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Annelise Stoica

Acum 4 ore

S-a vandut tot ce a avut neamul romanesc ca sa mancam crenvusti otraviti de la UE! Ati votat Mucusor in loc sa fiti patrioti si iubitori de glia strabuna!
Raspunde

@Kokos ,Maria Deacu

Acum 3 ore

Scuzati - ma ,nu putem fi toti incredibil de destepti ,dar va apreciem... N-am priceput reabilitarea orfelinatului maria tereza in vederea transformarii in scoala ,am crezut intr-o scoala NOUA !...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus