Deputatul liberal Mihai Donţu a accidentat mortal, luni seară, un bărbat de 60 de ani care traversa pe o trecere de pietoni din municipiul Braşov, potrivit Mediafax.
Accidentul s-a produs, luni, în jurul orei 22:00, pe Calea Bucureşti din municipiul Braşov, după ce un bărbat, în vârstă de 42 de ani, care conducea un autoturism BMW, din direcţia Braşov spre Săcele, nu a acordat prioritate şi a accidentat mortal un bărbat de 60 de ani, care se angajase regulamentar în traversarea străzii pe o trecere de pietoni.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, comisarul şef Liviu Naghi, şoferului i-au fost preluate probe biologice la spital pentru a se stabili dacă consumase alcool înainte de a se urca la volan.
Cercetările sunt continuate de poliţiştii Biroului Rutier Braşov, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov.
Surse judiciare spun că bărbatul aflat la volan este deputatul liberal Mihai Donţu.
Deputatul PNL Braşov Mihai Donţu, care este căsătorit şi are doi copii minori, va fi cercetat pentru ucidere din culpă.
Donţu a fost consilier judeţean în perioada 2000-2008, iar din 2008 este membru în Comisia Buget-Finanţe Bănci din Camera Deputaţilor.
Sursă: Mediafax
Foto: newsbv.ro
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: accident pe trecere , Calea Bucureşti , Camera Deputatilor , Mihai Donţu , Liviu Naghi , Poliţiei Judeţene Braşov , ucidere din culpă , Biroului Rutier Braşov , Braşov Mihai Donţu , Comisia Buget , Finanţe Bănci , Judecătoria Braşov
Vizualizari: 1606
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Ioan
Acum 3 ore
Horațiu
Acum 3 ore
Lume nebuna
Acum 3 ore
Lume nebuna
Acum 4 ore
Mesterul dupe net