Direcția Națională Anticorupție precizează că procurorul șef al DNA nu a exprimat niciun punct de vedere privind modalitatea în care organele fiscale pun în executare o decizie judecătorească definitive, potrivit Agerpres.
"Dimpotrivă, procurorul șef Laura Codruța Kovesi reafirmă cu fermitate principiul potrivit căruia orice hotărâre judecătorească definitivă trebuie executată fără discuții și subliniază că acesta este un principiu de bază al statului de drept, care consacră separația și echilibrul puterilor în stat, fiind clar stipulat în Constituția României", se arată într-un comunicat al DNA transmis vineri AGERPRES.
Conform sursei citate, Laura Codruța Kovesi aduce la cunoștința opiniei publice că postul de televiziune Antena 3 nu i-a cerut niciun punct de vedere pe acest subiect.
"Concluziile vehiculate în emisiunea "Sinteza zilei" din data de 18 februarie 2016 sunt neadevărate și se bazează pe o serie de afirmații făcute în anul 2014, scoase din context și răstălmăcite cu scopul vădit de a induce în eroare opinia publică", se mai arată în comunicat.
În plus, șefa DNA a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii, care este chemat să constate dacă informațiile difuzate de postul de televiziune pot să afecteze negativ și nejustificat opinia publică.
"Având în vedere că în emisiunea menționată realizatorul/ moderatorul a acreditat ideea că procurorul șef al DNA, ca reprezentant al sistemului judiciar, este părtinitor în raport cu punerea în executare, de către organele fiscale, a respectivei hotărâri judecătorești definitive, doamna Laura Codruța Kovesi a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii să constate dacă neadevărurile difuzate sunt de natură să afecteze negativ și nejustificat opinia publică, în sensul de a pune la îndoială autoritatea și imparțialitatea autorității judiciare", se precizează în comunicatul DNA.
Sursă: Agerpres
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: DNA , Constituția României , Consiliul Superior al Magistra , decizie judecătorească definit , Laura Codruța Kovesi , procurorul șef al DNA , Consiliul Superior
Vizualizari: 910
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Bogdan
Acum 10 ore
Sparrow
Acum 10 ore
Mișu mare
Acum 11 ore
Magda Boar
Acum 12 ore
Max rasinareanul