Elevii de clasa I au aflat informații utile privind siguranța personală și, cu sprijinul poliţiştilor sibieni, copiii au fost implicaţi în activităţi informativ-educative coordonate de învăţători. Poliţia Română este partener în programul educaţional naţional Şcoala Siguranţei Tedi.
Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii s-au întâlnit cu elevii clasei I din cadrul Şcolii Gimnaziale „Radu Selejan” din municipiul Sibiu și, alături cadrele didactice au implicat copiii în activităţi pentru a cunoaşte semnificaţia indicatoarelor rutiere. Scopul a fost acela de a-i face pe copii să fie capabili să adopte un comportament rutier preventiv în deplasarea lor pe drumurile publice. De asemenea, copiilor le-au fost prezentate principalele reguli de comportament cu scopul prevenirii violenţei verbale, dar şi violenţei fizice, siguranţa în drum spre şcoală, siguranţa în şcoală, acasă şi în vacanţă fiind principalele obiective vizate de program. La finalul programului, copiii vor fi capabili să identifice situaţiile de risc la care pot fi expuşi şi să adopte măsuri de prevenire adecvate.
Programul a fost lansat la nivel naţional începând cu data de 15 septembrie, în judeţul Sibiu fiind înscrise 10 de şcoli, cu 368 de elevi de clasa I. Acţiunile vor continua până la sfârşitul anului şcolar 2015/2016, astfel încât cei mici să deprindă cele mai importante reguli pentru reducerea riscului de victimizare acasă, la şcoală şi în spaţiul public.
Programul este iniţiat şi organizat de Tymbark Maspex România şi Tedi, în parteneriat cu Poliţia Română şi Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, programul se concentrează pe identificarea potenţialelor riscuri, prezentându-le elevilor şi părinţilor acestora pericolele care îi pot afecta pe cei mici, acasă, la şcoală sau în vacanţă, precum şi modalităţile de prevenire.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Cercetării Științifice , Ministerul Educatiei Naționale , Poliția Română , Radu Selejan Sibiu , Tymbark Maspex România , Şcoala Siguranţei Tedi , Polițiștii Compartimentului Po , Școlii Gimnaziale
Vizualizari: 907
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Sparrow
Acum 5 ore
Adina
Acum 5 ore
HellTown
Acum 5 ore
Ionica vecinu
Acum 5 ore
Casian