Organizația județeană a ALDE Sibiu (Alianța Liberalilor și Democraților) susține că USL ar fi existat și astăzi dacă foștii democrat-liberali nu s-ar fi ”infiltrat” la conducerea PNL, producând fuziunea celor două partide. ”Partidul Conservator în alianță cu PNL s-au asociat la alegerile anterioare cu PSD formând alianța USL pentru a înfrânge partidul de guvernământ pe atunci PDL din care d-na deputat Raluca Turcan făcea parte și era membru marcant în conducere, votând alături de colegii ei din PDL, toate măsurile antisociale și ilegale care ne-au tras în jos cu atâția ani: tăierea salariilor, tăierea pensiilor, închiderea spitalelor. Ideea măreață a acestei uniuni a fost desființată prin infiltrarea în PNL a băsiștilor de marcă care și-au șters numele compromis de PDL, s-au înscris in PNL, stând liniștiți o perioadă, acum ridicându-se și pozând in liberali, înlăturându-i pe vechii liberali de la conducere și de la tribună, impunând practicile vechi de atac, intimidare, întinare a tot ce ating”, susține ALDE Sibiu, într-un comunicat de presă.
Referitor la ideea prezentată de Raluca Turcan, conform căreia ALDE și PSD formează aceeași familie politică, reprezentanții Alianței Liberalilor și Democraților spun că vor candida singur la alegerile locale și că sunt ”singurul partid liberal care luptă pentru o Românie liberală și un stat de drept”. ”Partidul ALDE este o formațiune politică liberal de centru dreapta care nu are nici o legătură cu PSD. La alegerile din acest an partidul ALDE filiala Sibiu merge singur pe liste în alegeri neimpunându-ne de la centru alianțe sau protocoale preelectorale cu alte formațiuni politice. În condițiile în care în PNL sunt mai mulți PDL-iști și chiar în conducerea partidului”, se mai arată în comunicat.
În plus, ALDE Sibiu susține că vor să facă o campanie electorală onestă, curată și fără atacuri. ”ALDE Sibiu și-a propus să facă o campanie electorală onestă, curată fără atacuri, dar, la așa acuzații și atacuri nu putem sta indiferenți și vrem să precizăm pentru informarea corectă a cetățenilor pentru a nu fi induși în eroare de atacurile electorale ale unor lideri care fac din asta un mod de viața pentru a-și atinge scopul”.
Declarația Ralucăi Turcan o puteți citi aici:
http://www.turnulsfatului.ro/2016/03/26/turcan-cine-stampileaza-alde-voteaza-psd/Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Raluca Turcan , Alianța Liberalilor , campanie , alegeri , PNL , Partidul Conservator , PDL , Declaraţia Ralucăi Turcan , Pentru Sibiu , Alianței Liberalilor , Liderul Alde Sibiu
Vizualizari: 2414
Ultimele comentarii
Acum 37 minute
HBomb
Acum 46 minute
HBomb
Acum 47 minute
Nicusor Stefanuta curcubeu
Acum 48 minute
@Barosanu
Acum 49 minute
HBomb