Fostul sediu al Băncii Oașia este cea mai emblematică și frumoasă clădire din zona Pieței Cibin. Aflat într-o stare avansată de degradare, imobilul abia mai adăpostește câțiva locatari. Aceștia sunt supărați că după ce și-au cumpărat apartamentele cu banii jos, de la statul român, le-au pierdut apoi în instanță în fața moștenitorilor și foștilor acționari ai Băncii Oașia. Care anunță investiții importante în reabilitarea întregii clădiri.
Aflată pe strada Turnului, la numărul 23, clădirea este una din puținele în stil neo-românesc din Sibiu. A fost construită de Ioan Petra Oașia, în 1919, pe locul fostei porți medievale a Turnului, care asigura intrarea în cetate dinspre Alba-Iulia și Cluj. Conform istoricilor, în această clădire a funcționat acum aproape o sută de ani sucursala Sibiu a Băncii Centrale, deschisă la 26 noiembrie 1919. Din februarie 1926 aici s-a mutat Banca Oaşia, care a și devenit proprietarul de drept al clădirii. Banca Oașia a fost fondată în 1925 de Ioan Petra Oaşia din Sibiel, cel care a fondat în 1925 și "Fundaţia Oaşia", iar în clădirea de lângă actuala Piață Cibin banca a funcționat până pe la începutul anilor 1930, când s-a mutat pe strada Mitropoliei, mai aproape de centru.
foto patrimoniu.sibiu.ro
Când a murit Ioan Petra, conducerea Fundaţiei Oașia a fost preluată de Nicolae Petra, iar banca a devenit societate pe acțiuni, cu Nicolae Petra şi Ilie Floaşiu jr acționari. De-a lungul anilor, în clădire a mai existat un internat de fete, o sală de spectacole, o sală de sport și, bineînțeles, au fost locuințe. Din orice unghi ai privi-o astăzi, clădirea aduce mai mult a o ruină, tencuiala scoțând de mult la iveală roșeața ștearsă a cărămizilor. Printre țiglele sparte ale acoperișului se pot vedea bârnele solide din lemn și doar perdelele de la unele geamuri mai dau de înțeles că aici ar locui oameni.Intrarea dinspre strada Croitorilor deschide o scară interioară uriașă, înaltă până la mansardă, cu ferestre lungi și miros de umezeală. Unii locatari și-au baricadat ușile de intrare cu gratii din fier, iar altele dau senzația că n-au mai fost deschise de ani de zile. Într-o zi de marți, pe la prânz, nimeni nu era acasă. La ultimul etaj cineva a montat un scripete pentru a putea ridica mobila cu frânghie. Curtea interioară dezvăluie garaje, locuri de parcare și din nou igrasie, degradare.
Cealaltă intrare, dinspre strada Turnului, este atât de spațioasă încât ai putea parca un camion în casa scării. Aici, la etajul doi, am găsit acasă familia Rusu. Locuiesc aici din 1997 și vreme de câțiva ani chiar au fost proprietari pe apartamentul în care stau, cumpărându-l de la statul român. Apartamentul este unul foarte spațios, cu camere înalte, holuri largi și ferestre luminoase. Totul duce cu gândul la încăperea unui palat, prin comparație cu apartamentele mici și înghesuite din epoca modernă a construcțiilor. Media suprafeței unui apartament aici este undeva la 110 metri pătrați, ca să vă faceți o idee. Familia Rusu, ca mulți alți vecini, au cumpărat aceste apartamente prin Legea 12. Pe atunci clădirea era plină. Acum sunt mai puțin de zece locatari.
”După ce am cumpărat au venit moștenitorii foștilor proprietari sau acționari ai Băncii Oașia și au revendicat imobilul în instanța. Banca știu că a intrat în faliment în 1945 și de atunci nimeni n-a mai știut nimic de ea. Mai bine de 14 ani ne-am judecat cu ei, pe la Sibiu, Alba, am ajuns și la București. De opt ori am avut câștig de cauză în instanță și de fiecare dată au găsit cale de atac. În cele din urmă, în 2011, judecătorii le-au dat lor dreptate și au devenit proprietari pe clădire. Acum ajuns să plătim chirie pentru a locui în apartamentul pe care noi am fost proprietari și pe care l-am cumpărat cu bună credință”, spune doamna Rusu.
După decizia instanței numărul locatarilor a început să se împuțineze. Unii au plecat pur și simplu, alții au murit. Apartamentele au rămas goale și, din cauza stării avansate de degradare a clădirii, s-au transformat în focare de infecție. Acoperișul spart permite apei să intre și să putrezească tot ce au lăsat în urmă foștii proprietari. În alte apartamente trăiesc porumbeii, camerele fiind pline de dejecții și animale putrezite. Podeaua unui astfel de apartament trepidează la fiecare pas și dă impresia că poți oricând să cazi prin parchetul rânced.
”Eu am investit 23.000 de euro în consolidarea și renovarea apartamentului, altfel nu aș mai fi putut sta acum în el. Numai eu știu câte materiale am cărat în acoperiș că ploua peste noi. Acum am deschis încă un proces, să recuperez acești bani. Așa m-am săturat de atâtea procese…”, spune Traian Rusu. ”Din cauza stresului s-a îmbolnăvit de diabet”, completează soția. Pe lângă procesul pentru recuperarea investiției mai au un proces pentru recuperarea banilor plătiți când au cumpărat apartamentul. În paralel sunt pe lista primăriei Sibiu pentru primirea unei locuințe.
”Eu am 77 de ani și nu știu încotro s-o apuc mâine. Noii proprietari nu ne spun mai nimic, nu știu dacă ne mai țin, dacă vor crește chiriile. Nu spun nici când se apucă să repare clădirea, că din 2014 trebuiau să facă ceva și n-au făcut nimic. Și legea îi obligă s-o întrețină, dar o vedeți și voi cum arată”, spune și vecina familiei Rusu.
Lista moștenitorilor lui Ioan Petra Oaşia și cea a foștilor acționari ai Băncii Oașia numără câteva zeci de persoane din zona Sibiului. De vârste și profesii diferite, unii chiar cunoscuți în oraș. Administrator al clădirii este Radu Garbacea. Contactat de Turnul Sfatului aceasta a spus că știe foarte bine în ce situație precară se află imobilul și că face multe eforturi pentru restaurarea ei.
”Avem un plan de reparație capitală a clădirii. Am depus actele la primărie pentru a obține aprobările necesare și vrem să ne apucăm de reparație cât mai repede. Intenția noastră este să reabilităm toată clădirea, de la acoperiș până la fațadă, interior, tot ce este nevoie. Din estimările noastre tot acest proces va dura câțiva ani buni, încă nu putem ști cu exactitate. Nu este nici un secret, oricine merge la piață poate să vadă că sunt necesare investiții în această clădire, doar este de la începutul secolului trecut”, a declarat el.

Cât privește chiriașii, Radu Garbacea spune nu știe ce destinație va avea clădirea după restaurare. ”Noi facem eforturi acum să reparam clădirea, ce se va întâmplă după ce ea, credeți-mă că mi-e greu să vă spun acum. Chiar nu știu ce să vă spun. O să fie una dintre clădirile frumoase ale Sibiului, după ce va fi restaurată, dar asta va dura ceva ani. Până atunci nu vom face nimic în privința chiriașilor, rămâne totul ca acum”, a mai declarat administratorul imobilului.
Data viitoare când mergeți să cumpărați legume de la Piața Cibin gândiți-vă că vă aflați lângă o clădire a cărei pivniță a fost folosită ca adăpost antiaerian în timpul războiului. Dacă sunteți curioși, mergeți pe partea dinspre strada Croitorilor, unde se păstrează un oblon de vitrină original realizat la Viena. Tot pe colțul cu strada Croitorilor mai puteți distinge vag numele firmei lui Ștefan Oprescu. Aici era cândva magazinul de galanterie şi pânzeturi al lui Şt. Oprescu.
foto Silvana Armat
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Turnul Sfatului , Pieței Cibin , elevii sibieni , Piaţa Cibin , Silvana Armat , Ilie Floaşiu , viata in sibiu , Poarta Turnului , Băncii Centrale , Pentru Sibiu , proprietari , Banca Oaşia , Ioan Petrariu , Băncii Oașia , Familia Rusu , Fundaţia Oaşia , Fundaţiei Oașia , chiriasi , Ioan Petra Oaşia , Nicolae Petra , Radu Garbacea , Traian Rusu , Ștefan Oprescu , cladirea oasia , cladire piata cibian , proprietari oasia
Vizualizari: 10630
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Newman
Acum 3 ore
Emil
Acum 4 ore
Armata obligatorie
Acum 6 ore
Ron
Acum 7 ore
Pretentii