“Bănuţă era pe sub maşină, i se vedea numai bazinul, şi Năstase era cu un cauciuc de acela mare presat pe piept. Se auzeau ţipete peste tot. Se urla. Eram nebuni”. Descrierea pare desprinsă dintr-un scenariu de film horror la care nici cel mai tare de înger nu ar avea puterea de a se uita. Însă nimic din această macabră scenă nu poartă nici măcar o doză de ficţiune. Este o realitate crudă care conturează cea mai mare dramă din istoria sportului sibian. Se întâmpla fix azi, la 24 de ani distanţă, pe 18 aprilie 1992, când jucătorii echipei de fotbal FC Inter Sibiu se deplasau cu autocarul la Bistriţa, unde aveau meci în etapa a 24 din Divizia A contra celor de la Gloria Bistriţa. Între Sibiu şi Mediaş, la Șeica Mare, a avut loc tragicul accident, în care doi dintre cei mai talentaţi fotbalişti ai sibienilor şi-au pierdut viaţa: Bogdan Bănuţă şi Radu Gabriel Năstase.
La 24 de ani distanţă, la capătul unui fir telefonic, o voce dă se stingă în timp ce un nod îi gâtuieşte fiecare cuvânt: “Cred că ne răscolimp prea tare… Orice amintire de acolo doare. Au murit doi colegi… Erau tineri şi nici nu au putut să-şi trăiască viaţa. Eu mă aflam în faţă şi, la un moment dat, am auzit că cineva striga: ţineţi-vă de scaun. Am avut un mare noroc, eu şi Luci Cotora. Deaspura era acea trapă, şi când s-a lăsat maşina într-o parte a ras capul acelei turele şi pe acolo am fost proiectat afară. Abia când ne-am întors spre maşină, buimăciţi de cap, atunci am văzut nenorocirea. Bănuţă era pe sub maşină, i se vedea numai bazinul, şi Năstase era cu un cauciuc de acela mare presat pe piept. Se auzeau ţipete peste tot. Se urla. Eram nebuni. Norocul meu a fost că, cum maşina s-a lăsat pe o parte, ducându-se lateral 10 metri, copacii au ras turela de la aerisire, dacă nu dădeam cu capul şi puteam să am şi eu un sfârşit tragic”, îşi aminteşte Marian Mărgărit, unul dintre jucătorii Interului, care se aflau în autocar. Timp de 3-4 luni de la acel moment fatidic îi treceau prin minte frânturi din acel episod, tatuat pe suflet pentru toată viaţă. Cu feţele împietrite ale colegilor, cu lacrimile care secau şi cu amintirea unor colegi alături de care au trimis mingi peste apărări întregi: “Traumele au rămas o perioadă de timp, mereu ne stătea gândul acolo. 3-4 luni de zile ne tot gândeam pe unde am ieşit fiecare şi la cum s-a răsturnat maşina”.
Un episod care e imposibil să nu te facă să nu te gândeşti la un destin implacabil a avut loc chiar înainte cu 1-2 ani de tragicul accident. Interul se întorcea de la Craiova, iar pe Valea Oltului era zăpadă şi se circula cu o viteză destul de mare pentru asemenea condiţii. Autocarul a derapat pe contrasens, a trecut cu botul milimetric de o maşină, dar a lovit-o cu spatele şi autocarul s-a redresat. În caz contrar, s-ar fi produs o dramă şi mai mare: autocarul ar fi fost proiectat în Valea Oltului.
Bănuţă juca cărţi în spate
Înaintea momentului tragic, în autocar era o atmosferă destinsă: unii făceau glume, alţii citeau ziarele, unii ascultau muzică, în timp ce Bănuţă juca cărţi cu colegii pe bancheta din spate. Pentru Cristi Lazăr, unul dintre colegii săi, acel moment parcă s-ar derula acum pe repede înapoi, cu încetinitorul. Oftează şi parcă şi acum îi mai susură-n timpan vocea plină de viaţă a lui Bănuţă:
“<Hai, Cristi, nu vii să jucăm o carte?>. Dacă mergeam şi eu, cred că aveam acelaşi destin. Doamne fereşte. Eu n-am vrut să mă duc că citeam ziarul şi eram pe la jumătatea autocarului. I-am zis: Nu vin că citesc ziarele acum. N-a trecut jumate de oră şi s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Vai de mama noastră. Asta a fost şansa vieţii mele”.
Echipa plecase spre Bistriţa în jurul prânzului, a doua zi avea meci cu Gloria. Pentru această deplasare, şoferul de casă al echipei avea permisul suspendat, iar echipa a făcut deplasarea cu un şofer ieşit la pensie. Tragedia a avut loc între Sibiu şi Mediaş, în Șeica Mare. Afară era o vreme mohorâtă, iar carosabilul era ud. “Ploua, s-a intrat într-o curbă, în derapaj, şi ne-am lovit de un cap de pod. Norocul meu a fost că am stat la mijlocul autocarului, că dacă eram în faţă sau în spate eram lovit rău. În spate doi morţi, Cotora a ieşit prin parbriz”.
“Lui Bănuţă i se vedeau picioarele pe afară”
Și filmul tragic se derulează. “Am ieşit afară, nu ne venea să credem. Lui Bănuţă i se vedeau picioarele pe afară. Din autocar se ţipa, se urla. Eram nebuni. Nimeni nu mai judeca. Au murit pe loc, toată greutatea autocarului s-a dus peste ei, cum motorul e în spate, li se mai vedeau doar picioarele. Mamă, mamă… Am oprit, au intervenit salvările. Nu mai ştiam nimic. Eram terminaţi. Ţipam, urlam. Păcat de Bănuţă şi Năstase, care era căsătorit, nevasta gravidă. Am fost la înmormântare la Năstase, după două zile am fost la Bănuţă, la Piteşti... A fost groaznic”.
O lună n-au mai jucat: “La orice frână a şoferului tremuram toţi”
Timp de aproape o lună, toate meciurile Interului au fost suspendate, iar la fiecare antrenament al echipei plana o stare de nelinişte apăsătore. Fiecare încerca să treacă peste moment, dar nimic nu mai era la fel.
“Nouă ne-a fost întrerupt campionatul vreo 2-3 etape şi când ne-am urcat în autocar, la prima deplasare, la orice frână tremuram tot. Am trecut prin momente grele. 2-3 luni eram terminaţi, la orice frână a şoferului tremuram toţi, toţi. A fost ceva…”, repetă obsesiv Cristi Lazăr de parcă ar retrăi acele momente.
Fostul fotbalist şi actual antrenor de juniori la CSM Râmnicu Vâlcea mărturiseşte că “de fiecare dată, de Sâmbăta lui Lazăr, dau de pomană. Sunt un om credincios. Pentru mine a fost o şansă la viaţă. Condoleanţe familiilor. Păcat de ei, fotbalişti foarte buni. Acum, după ce îmbătrâneşti, îţi dai seama că prin ce am trecut e foarte gravă situaţia. Când erai mai tânăr, nu prea realizai… Aveam şi noi 20 şi ceva de ani. Ne gândeam doar la meciul care urma”.
Jean Gavrilă: “Noroc că s-a oprit autobuzul într-un copac”
Jean Gavrilă, antrenorul secund al Interului de atunci, se afla pe al doilea scaun din faţă, în momentul impactului. Actualul antrenor al lui FC Hermannstadt îşi aduce şi el aminte perfect cum s-a întâmplat tragicul accident: “Eram în partea dreaptă, al doilea scaun, după antrenorul principal. Mergeam mai pe mijlocul drumului, a venit o maşină din faţă, el a tras dreapta. Soferul care o trebuit să conducă, dar care avea permisul suspendat, stătea acolo în picioare, în uşă, şi vorbea cu şoferul. Şi era carosabilul umed, a venit o maşină din faţă, a tras, a luat scarpa, şi ne-am lovit de un cap de pod. Ne-a întors lateral şi am trecut peste un şanţ. Noroc că s-a oprit autobuzul într-un copac, era un autobuz de ăla greu, vechi românesc, şi de se întorcea cu roţile în sus era nenorocirea şi mai mare. E o durere mare. Doi băieţi tineri, talentaţi. Năstase proaspăt căsătorit, Bănuţă îşi revenise ca fotbalist la Sibiu. Era un grup frumos. În acele momente, am încercat să vedem cine e sub autobuz, să încercăm să mişcăm autobuzul. Rămâi blocat în asemenea situaţii. Era disperare mare”.
Preşedintele Interului, proiectat prin parbriz
Gelu Leicu, preşedintele echipei din acea vreme, se afla tot pe scaunele din faţă. Acesta a fost proiectat prin parbriz, unde a ajuns la vreo 5 metri de autocar, pe câmp:
“Nu mă ţineam de nimic. Eu m-am trezit direct afară. Norocul meu a fost că am ieşit în diagonală şi autobuzul nu putea să cadă pe mine, că am mers puţin mai departe din zona aceea. Păcat că viaţa asta este aşa cum este. Eu nu mi-am dat seama că există morţi, în primele momente. Am aflat doar la spital ce s-a întâmplat cu cei doi. Doar cei care au fost în preajma lor au văzut ce s-a întâmplat cu Bănuţă şi Năstase, că au fost prinşi sub autocar. După catastrofă nu am stat acolo mai mult de 15-20 de minute, că au început să vină salvările. Accidentări prea mari nu au fost la ceilalţi, toată lumea a fost controlată la urgenţe, mai mult tumefieri, lovituri, care se produc într-un accident. A fost acea clipă nenorocită care a generat acest tragic accident”.
Bărbatul cernit, ajuns la 75 de ani, mărturiseşte că, de fiecare dată, când are drum spre Targu Mureş sau Mediaş, se opreşte în acel loc şi aprinde o lumânare pentru sufletele celor doi.
“Îmi trecea prin minte doar faptul că a murit soţul meu”
Soţia acestuia a trăit clipe cu adevărat traumatizante. Anica Leicu oftează şi i se pune un nod în gât şi acum, când începe să răsfoiască filă cu filă dintr-un album alb-negru: ”A fost dramatic. Am trăit un coşmar… toată lumea mă suna să vadă ce s-a întâmplat şi eu nu ştiam. Toată lumea ştia despre accident şi eu nu ştiam nimic. A fost dramatic. O pagină neagră din viaţa noastră. Îmi trecea prin minte doar faptul că a murit soţul meu. Tremuram toată. Mă gândeam la o nenorocire. Noi mereu când trecem pe acolo ne oprim şi aprindem lumânări şi ne rugăm pentru ei. Noi am trăit atât de intens acest sentiment pentru fotbal, pentru tot ceea ce a însemnat echipa, încât toată familia noastră a fost marcată direct”.
Preşedintele lui Brescia le-a oferit un autocar
După acele săptămâni în care toate meciurile echipei au fost suspendate, Interul avea meci la Piteşti, însă nu dispunea de autocar, pentru că a fost distrus în urma impactului. Fostul preşedinte al Bolognei, din Italia, Gino Corioni, le-a oferit sibienilor un autocar. “La Piteşti nu ne-am dus cu un autocar nostru, pentru că era distrus. Atunci un gest de mare nobleţe sufletească l-a făcut Gino Corioni, m-a sunat, mi-a transmis condoleanţe, şi mi-a zis că o să primesc un autocar Mercedes Benz”, susţine Gelu Leicu.
În continuare, preşedintele lui Inter povesteşte despre forţa echipei din acea perioadă care se bătea de la egal la egal cu granzii Steaua şi Dinamo. “Aveam o echipă bună. Era o perioadă grea. Nu mai aveam finanţare, interprinderea care ne susţinea a intrat în declin. Lupta era din ce în ce mai acerbă în cadrul campionatului. Erau echipe puternice, Dinamo, Steaua. Chiar şi Bistriţa, unde jucam atunci, îl avea pe Tata Jean. La acel final de campionat ţin minte că el s-a calificat pentru un campionat gen european, cum era Cupa UEFA. Interul era o echipă care punea mari probleme echipelor de atunci, deşi nu o mai susţinea nimeni din Sibiu echipa a rămas puternică. Aveam o susţinere mare din partea fostului preşedinte al Bresciei, Gino Corioni, Dumnezeul să-l ierte, care ne mai asigura turnee şi echipamente. Echipa dispunea de jucători foarte buni, atunci. vremea aceea”.
După drama din `92, Interul nu a mai avut puterea să se mai ridice, pentru ca în 2000 să se desfiinţeze. Azi, la 24 de ani distanţă, Interul trăieşte doar din poveşti. Crucile reci de la Șeica Mare, pe care sunt imprimate numele lui Bănuţă şi Năstase, arată că poveştile frumoase au mereu un final tragic.
foto: jurnalul.ro, libertatea.ro, tribuna.ro
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: valea oltului , Târgu Mureș , Mercedes Benz , Marian Mărgărit , Jean Gavrilă , Râmnicu Vâlcea , Inter Sibiu , Șeica Mare , Între Sibiu , tragedie , Gloria Bistriţa , La Pitești , Anica Leicu , Bogdan Bănuţă , Cristi Lazăr , Gelu Leicu , Gino Corioni , Luci Cotora , Lui Bănuţă , Pentru Cristi Lazăr , Preşedintele Interului , Radu Gabriel Năstase , Tata Jean
Vizualizari: 18124
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Emil
Acum 10 ore
Pastor marginas
Acum 10 ore
Florin
Acum 10 ore
Florin
Acum 10 ore
Sportiv amuzat