În biroul lui Hermann Fabini. ”M-am luptat pentru menținerea Cazarmei 90”

Într-o curte de pe strada Tipografilor se află biroul de arhitectură al lui Hermann Fabini. Vitrine pline cu cărți, pereții acoperiți de planșe pictate. La una din cele două mese, arhitectul cu o experiență de 50 de ani lucrează la o nouă carte în care vorbește despre restaurările sale și despre tehnicile folosite.

S-a născut în 1938, iar școala a făcut-o în multe locuri, după cum spune chiar el. A trecut prin Sighișoara, Bușteni, Brașov, Mediaș, iar arhitectura a studiat-o la Institutul Ion Mincu din București. A fost repartizat la cerere la Mediaș, unde vreme de șase ani a fost arhitect șef. În ‘68 s-a mutat în Sibiu pentru a prelua serviciul tehnic al Bisericii Evanghelice, urmând ca din 1971 să lucreze la Direcția Monumentelor Istorice, la proiecte mari de restaurare, precum Biserica Neagră din Brașov, casa Schuller din Mediaș, dar și primăria veche din Sibiu.

A ales arhitectura după ce a fost în București pe când era doar un elev și a văzut o expoziție de proiecte pe stradă, dar a contribuit și faptul că unul dintre bunici a avut această profesie.

„După terminarea facultății am vrut să lucrez în urbanism, dar mi-am dat seama că în situația politică de atunci, posibilitatea de a face proiecte conform eticii profesionale era foarte limitată. În restaurare puteai să lucrezi mult mai liber și de asta am ales să fac asta. Aproape 50 de ani am lucrat în acest domeniu, m-am ocupat de restaurare și documentare a monumentului istoric. Acum m-am gândit să pun pe hârtie aceste tehnici utile de restaurare în speranța că această arhivă care s-a adunat în cei 50 de ani de muncă să fie de folos și accesibilă pentru cineva, cândva”, spune arhitectul.

Restaurarea, principala prioritate

În Sibiu a lucrat la diferite obiective, primul proiect mare fiind restaurarea primăriei vechi (anii ‘72-’73).

”Acolo am lucrat vreo 16 ani și am învățat foarte multe. Am lucrat și la fațada Palatului Brukenthal, apoi am făcut reconstrucția unui turnuleț al Bisericii romano-catolice din Piața Mare, a urmat Casa Luxemburg, dar și clădirea în care e astăzi Forumul German sau actualul restaurant Max. O altă lucrare care mi-a plăcut a fost deschiderea arcadei de la Muzeul de Farmacie, undeva prin ‘72”, povestește arhitectul.

Deși s-a ocupat și de proiecte industriale, precum Rud-Ketten și LuPP, din Germania, sau de Takata din Sibiu, prioritatea sa a fost aceea de restaurare a monumentelor.

În ‘86 s-a luptat pentru păstrarea Cazarmei 90, dar după venirea lui Ceaușescu în oraș, acesta a decis demolarea.

”M-am luptat pentru menținerea Cazarmei 90, țin minte că atunci când a venit Ceaușescu a fost instalată o tribună în fața hotelului Continental și se vedea frumos Cazarma, dar lui nu i-a plăcut și a făcut cunoscuta lui mișcare cu mâna, pentru a dispărea. M-am împotrivit, pentru că acea clădire se putea restaura foarte bine, se putea face un lucru excepțional acolo. Am fost și în audiență la Ministrul Culturii de atunci, care a spus că înțelege dorința mea, dar în situația dată nu avea ce face. Iar în ‘87 s-a demolat”.

Arhitectul a cunoscut și viața politică, iar în 2000, fiind în pensie a acceptat candidatura la Senat. Patru ani a fost senator, o perioadă pe care o descrie scurt ca fiind o experiență interesantă.

„Am avut anumite priorități, am fost în comisia de administrație locală și am luptat împotriva unui proiect la Sighișoara care nu era deloc bun, iar până la urmă s-a și renunțat la aceea idee. Am avut intervenții și în cazul retrocedării tablourilor care erau în Muzeul Național din București către Brukenthal, dar și în privința șoselei ocolitoare a Sibiului”.

„Trebuie să ne luptăm”

După o experiență de 50 de ani, arhitectul poate spune cu certitudine câteva lucruri.

„Arhitectura este cadrul care realizează o societate, adică se auto-reprezintă. Este greu să minți în arhitectură. Jumătate din experiența mea a avut loc înainte de ‘89, iar restul după. Societatea actuală are anumite deficiențe, eu m-am ocupat foarte mult de biserici fortificate, cetăți bisericești și potențial există, dar în restaurare trebuie păstrată substanța originală. Un monument istoric are un mesaj și trebuie atenție pentru a fi valorificat. Am fost de curând la Feldioara și am văzut că se folosește beton în neștire și se reconstruiesc ziduri și se fac construcții noi în aceste cetăți, care ca ruine au altă atmosferă și alt mesaj. Avem un peisaj cultural foarte valoros în Transilvania și trebuie să ne luptăm pentru menținerea lui”.

Mesajul ”preluat” de Iohannis

De-a lungul timpului, arhitectul a scris mai multe cărți, iar într-una din acestea face un portret al orașului. Ion Caramitru, fost ministru al Culturii la acea vreme, a scris câteva vorbe, printre care regăsim și o sintagmă pe care președintele Iohannis a transformat-o în slogan de campanie și anume „bucuria lucrului bine făcut”.

„Probabil de aici s-a inspirat, nu știu ce să zic. Oricum, Ion Caramitru a fost un ministru care s-a ocupat mult de Sibiu, dar nu i-au fost recunoscute niciodată meritele”.

Arhitectul spune că nu îl tentează deloc ideea de a pleca din Sibiu, deși Germania îi este foarte familiară, iar cei trei copiii ai săi locuiesc acolo.

„Nu vreau să plec, nu am vrut niciodată să mă mut de aici. Acum mă preocupă biroul de arhitectură de aici și fundația de care mă ocup, Patrimonium Saxonicum, care se ocupă de protecția patrimoniului săsesc din Transilvania. Mă bucur de momentele în care copiii și nepoții vin în țară, dar eu nu mai plec de aici”

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi