Tragedia din Colectiv a schimbat direct viețile a câteva sute de persoane și indirect viețile tuturor românilor. Unii, cei puțini, își privesc palmele și le văd în continuare bandajate. Se privesc în oglindă și văd urme ce vor rămâne acolo tot restul vieții lor ca să le aducă aminte că România e o țară minunată, căzută pe mâna unor nemernici. Și că au avut ghinionul să fie unii dintre cei mulți care au avut de suferit din cauza corupției, nesimțirii și inconștienței celor care au furat absolut tot ce puteau fura și din ce puteau fura.
Orice tragedie asemănătoare a schimbat ceva în lume. Doar la noi nu s-a schimbat nimic. Ne raportăm la momentul Colectiv ca la un moment de cotitură doar că noi am cotit tot spre nicăieri. Demisia cabinetului Ponta a fost praf în ochi, în eșaloanele inferioare pe unde se plimbă sacoșele cu bani nu s-a schimbat nimic, în teritoriu la fel. Punctul nostru de cotitură. Din dosarul Colectiv s-a născut dosarul Hexi Pharma. Un dosar despre care toți știau aproape tot. De la președinți de consilii județene la președinți, cu toții știau de el, nimeni nu a mișcat niciun deget. Atât a valorat moartea unor tineri în flăcările corupției, încă o ridicare din umeri. Și, din nou, nu s-a schimbat nimic. Capul unui ministru al sănătății nu înseamnă absolut nimic. Cum nimic a însemnat și capul lui Ponta. Nicio demisie nu a rezolvat vreodată ceva în România.
Nici noi n-am învățat nimic. De fapt, nimeni n-a învățat nimic. La Piatra Neamț, o trupă și-a oprit concertul pentru că un organizator hulpav a înghesuit oameni mult peste capacitate pentru a face un ban în plus. Punctul nostru de cotitură. Mă îngrozesc încercând să îmi imaginez ce ar trebui să se întâmple ca în România să se schimbe ceva.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Hexi Pharma , Victor Ponta , Politică Externă , Clubul Colectiv , La Piatra Neamț , Guvernarea Ponta , aleși , Demisia Premierului Sorin Grin
Vizualizari: 2013


Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Alzara 1918
Acum 1 oră
Gheorghe Ion
Acum 1 oră
Forest Gump
Acum 3 ore
Che
Acum 3 ore
Kukuruku