Duminică,
12.10.2025
Innorat
Acum
11°C

Cadrele didactice ar putea ieşi la pensie mai devreme cu trei ani, la cerere

Cadrele didactice ar putea ieşi la pensie mai devreme cu trei ani, la cerere

Cadrele didactice ar putea ieşi la pensie cu 3 ani mai devreme, la cerere, prevede un proiect de lege, deoarece există dascăli care "nu se mai află în posibilitatea fizică sau psihologică să răspundă cerinţelor de eficienţă ale sistemului de învăţământ actual într-o continuă schimbare".

”Pe de o parte, există angajaţi care doresc pensionarea, la cerere, pentru că nu se mai află în posibilitatea fizică sau psihologică să răspundă cerinţelor de eficienţă ale sistemului de învăţământ actual într-o continuă schimbare, iar acest fapt se reflectă în rezultatele elevilor. Pe de cealaltă parte, există cadre didactice care demonstrează competenţă şi după împlinirea vârstei de pensionare. Acestora, legea le permite să rămână titular în sistemul de învăţământ încă 3 ani peste vârsta standard de pensionare”, se arată în expunerea de motive care însoţeşte un proiect de lege iniţiat de un grup de senatori PSD, informează Mediafax.

Iniţiatorii, printre care senatorii PSD Marian Pop, Ecaterina Andronescu şi Mihai Fifor, susţin că propunerea este întemeiată deoarece echilibrează balanţa.

”Dacă legea permite activitatea cadrelor didactice, la cerere, 3 ani după împlinirea vârstei de pensionare, să li se permită şi pensionarea acelor angajaţi care consideră că nu mai sunt apţi de rezultate în învăţământ, tot cu 3 ani anterior vârstei de pensionare”, se mai arată în expunerea de motive.

Condiţia prevăzută în propunere este vechimea în învăţământ - 25 de ani pentru femei, respectiv 30 de ani pentru bărbaţi. Senatul este cameră decizională.

foto arhivă

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

2 comentarii

e-manuela

Acum 9 ani

Buna! Dupa cum spune si tanti eKaterinka , si eu cred ca știe dansa ce spune , anume ca" s-ar putea ca unele cadre didactice sa nu mai corespundă....." aceste cadre n-ar putea sa "iese-n pensie " la propunerea comitetelor de părinți ?
Raspunde

B.Utoru

Acum 9 ani

F. B. iniţiativa. Sunt profesori în pragul pensiei care nu mai pot face faţă. Aşa cum sunt şi alţii care mai pot profesa şi după vârsta de pensionare. Consiliul de Administraţie al şcolii (în care intră şi reprezentanţi ai părinţilor) ar trebui să dea avizul în ambele cazuri, la cererea profesorilor în cauză.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus