Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

A plătit 3.500 de euro pentru operația care a omorât-o

A plătit 3.500 de euro pentru operația care a omorât-o

Crina Voina se pregătea pentru nuntă. Va avea parte, însă, de înmormântare. Sibianca de 44 de ani a murit după o banală operație de micșorare a stomacului, pe care a plătit nu mai puțin de 3.500 de euro.

Operația a fost efectuată în 26 iulie, la clinica Medlife din Arad. Rudele susțin că au fost tot timpul asigurate că operația nu prezintă niciun fel de riscuri. "Verișoara mea a vorbit tot timpul cu medicul de acolo pe internet. I-a spus mereu că operația este foarte sigură și că va fi un succes", susține Codruța Oprean.

După două zile de la operație, femeia a fost externată. A plecat înapoi spre Sibiu, dar pe drum i s-a făcut rău. Și-a sunat medicul, iar familia susține că acesta i-ar fi spus că e normal să aibă dureri, în urma intervenției chirurgicale. A ajuns acasă și a stat două zile la pat, dar starea sa s-a înrăutățit din ce în ce mai mult. După două zile de la externare, familia a chemat ambulanța. Crina Voina a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Sibiu. "Pacienta a ajuns la finalul lunii trecute, transferată de la Arad, cu o stare de peritonită secundară unei rezecții gastrice efectate în acel spital. Din păcate, pe fondul durerii, pe fondul sindromului febril, s-a impus o internare de urgență pe secția chirurgicală", spune dr. Constantin Roșca, șeful UPU Sibiu.

Urma nunta

crina voina 1

Sibianca muncea de 3 ani în Germania și a venit în țară ca să se căsătorească aici. Cu ea a venit și cel alături de care își dorea să își petreacă restul vieții. Acesta nu și-a imaginat nicio clipă că va rămâne în România mai mult decât planificase, ca să participe nu la propria nuntă, și la înmormântarea viitoarei sale soții.

Halucinații în Reanimare

Și după ce a fost operată în regim de urgență, starea pacientei s-a înrăutățit. A fost internată la secția de Terapie Intensivă, dar infecția a ajuns să îi cuprindă mai multe organe interne. "Deja ea avea halucinații, se simțea foarte rău și atâta pot să vă spun, când ne-am întors la ora șase jumate, doctorii încercau să o readucă la viață. A ieșit doctorul și ne-a spus: "Doar Dumnezeu poate face o minune, plămânii cedează, inima cedează", mai povestește Codruța Oprean.

Aseară, Crina Voina a murit pe patul de spital, după mai bine de două săptămâni de chin. Familia este hotărâtă să facă plângere penală împotriva clinicii private unde sibianca a fost operată pentru micșorarea stomacului.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

3 comentarii

cici

Acum 7 ani

Poate avea vreo afecțiune de care nu știa care i s-a declanșat în urma operației. D-zeu s-o odihnească!
Raspunde

ArdeiUmplut

Acum 7 ani

mai sunteti multi "specialisti" la Turnul Sfatului ? " ca să participe nu la propria nuntă, și la înmormântarea viitoarei sale soții."
Raspunde

Alex

Acum 7 ani

Nasol ca a ajuns la spitalul judetean Sibiu, la incompetentii chirurgi de la judetean.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus