Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
15°C

O sibiancă cere să îi fie schimbată locuinţa socială.”E greu de mine aici. Nu mai pot să rezist”

O sibiancă cere să îi fie schimbată locuinţa socială.”E greu de mine aici. Nu mai pot să rezist”

Ștefania Luchian în vârstă de 59 de ani locuiește de 17 ani într-o casă dată de la primărie. Pensia pe care o are și starea de sănătate nu îi permit să mai întrețină locuinţa care se deteriorează din ce în ce mai tare. Femeia spune că s-a îmbolnăvit din cauza condițiilor în care trăiește și cere mila autorităţilor, dar în zadar.

Locuieşte singură într-o casă cu două camere de pe strada Avram Iancu, în care aerul greu îți apasă pieptul dacă stai mai mult de 15 minute.Condiţiile de trai nu erau prea bune de când a primit casa, iar de atunci femeia a tot făcut reparaţii, însă pensia mică şi sănătatea care se tot agravează nu îi mai permit să facă modificările necesare.“Vreau si eu o cămăruță cât de mică, să am și eu căldură. Aici a fost cea mai rea locuință din toată curtea. Era plin de țevi de apă, tavanul rupt, o chiuvetă mică”. Am reparat foarte mult”, spune Ștefania Luchian.

Stefania Luchian locuinta sociala avram iancu (2)

”Cât mai am zile să mă mut de aici, să am și eu inima împăcată”

Apa se infiltrează la fiecare ploaie în podea, iar prin toate colţurile a început să se deterioreze. Nu există apă caldă, iar toaleta este în curte. Aerul este greu respirabil din cauza mucegaiului şi igrasiei. Iarna începe chinul şi mai mare pentru Stefania Luchian. Se încălzeşte cu ajutorul a două sobe, iar una fiind foarte veche, nu mai încălzeşte cum trebuie.

“E greu de mine aici. Iarna e foarte greu, e foarte frig în casă. Tot timpul e foarte greu. Nu mai pot să rezist, toată noaptea tuşesc. Mai am vecini care au locuințe sociale, dar au condiții bune, au toaleta în casă. Asta a fost locuința mea, acesta a fost norocul meu.  Am mai reparat, am chemat firmă, am făcut rate. Cei pe care i-am chemat mi-au zis că trebuie reparație mare. Dacă dai cu o minge cade tavanul. Să dea la cine vrea locuința asta, eu nu mai rezist. Îmi e frică să mai gătesc, e ruptă podeaua sub aragaz. Soba trebuie schimbată că e prea veche și au zis că mă amendează”, povesteşte femeia.

Stefania Luchian locuinta sociala avram iancu (11)

Este operată la un picior, se deplasează cu ajutorul unui cadru, iar medicii i-au spus că trebuie să îşi opereze şi celălalt picior. Situaţia financiară nu îi permite să îşi facă operaţia, are o pensie de 554 de lei din care peste 200 de lei este nevoită să îi dea pe medicamente.

Cerere la primărie

Femeia a depus în luna aprilie a acestui an şi o cerere la primărie prin care cere să îi fie schimbată locuinţa. Răspunsul dat de autorităţi a fost acela că este permis schimbul de locuinţe între titularii contractelor atâta timp cât Consiliul Local semnează acordul. În plus, Stefania Luchian spune că îşi găsise o locuinţă chiar în curtea în care are acum casa, dar că cei de la primăriei i-au spus că: ,,nu e de ea”. Când am plecat, în ciuda tuturor problemelor, Ştefania Luchian încă mai spera că dorinţa o sa îi fie îndeplinită.

„Contractul de schimb este reglemetat în Noul Cod Civil la art.1763-1765, şi este definit ca acel contract prin care fiecare dintre părţile denumite copermutanţi, transmite sau după caz se obligă să transmită un bun pentru a dobândi un altul. Prin urmare, în baza acestui contract, părţile îşi transmit reciproc proprietatea asupra unui lucru sau un alt drept real ori de creanţă. Coroborând prevederile menţionate mai sus cu art. 1777 din Noul Cod Civil şi cu dispoziţiile Legii nr. 114/1996, rezultă faptul că este posibil schimbul de locuinţe între titularii contractelor de închiriere, cu acordul administratorului bunului, respectiv al Consiliului al Municipilului Sibiu.”, se arată în răspunsul primit de la Consiliul Local al Municipiului Sibiu.

Stefania Luchian locuinta sociala avram iancu (13)

Stefania Luchian locuinta sociala avram iancu (14)

Stefania Luchian locuinta sociala avram iancu (10)

Stefania Luchian locuinta sociala avram iancu (9)

Stefania Luchian locuinta sociala avram iancu (8)

Stefania Luchian locuinta sociala avram iancu (7)

Stefania Luchian locuinta sociala avram iancu (6)

Stefania Luchian locuinta sociala avram iancu (5)

Stefania Luchian locuinta sociala avram iancu (4)

Stefania Luchian locuinta sociala avram iancu (1)

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

31 comentarii

Ducatul ateist de Alba

Acum 7 ani

Dupa ce ca promesc gratis un adapost fac si nazuri !!!!!! Bine ca pot fsce flotari in jurul besericilor lu' Nicula cek sfatos!!!!
Raspunde

George

Acum 7 ani

Bai nataraule, sa te vad pe tine, cand vei ajunge la varsta asta, ce faci !?
Raspunde

Olingpia Gafosdea

Acum 7 ani

De Nisa mama, cand te uiți dimineața in oglinda, nu o vezi pe Ștefania mai tânara si "revoltionara" fiind ? ....
Raspunde

...

Acum 7 ani

Cu bani, locuința asta din buricul târgului s-ar transforma într-o locuință superbă. Locația și curtea imobilului sunt excelente!
Raspunde

Ducatul ateist de Alba

Acum 7 ani

FK asistatii!
Raspunde

.gigi contra

Acum 7 ani

Prietene, ceea ce este rău ți se poate întâmpla și ție în următoarele 5 minute șipoți să ajungi un asistat! Mulțumește Domnului că nu ai nevoie, deocamdată, de „asistență”
Raspunde

un sas

Acum 7 ani

In ce conditii traiesc unii oameni in RO in secolul 21 la oras dar la tara cum o fi...Dar lucru cel mai imortant icoanele de pe pereti si maine mergem sa pupam moaste...
Raspunde

o romanca :

Acum 7 ani

Unii oameni traiesc asa cum ati trait si voi sasilor , pina sa plecati in Germania, inca aveati WC in curte, dar ati uitat. Poate se intorc vremurile si vor fi fericiti cei care au locuinta si casa lor, asa cum sint.
Raspunde

Vicent

Acum 7 ani

Maine se duc la manastire si fac aport un coate si genunchi de cateva ori in jurul obiectivului . Poimaine primesc pensie de boala pe motiv de artrita@
Raspunde

cris

Acum 7 ani

da femeie, dar tu nu faci nimic sa-ti imbunatatesti calitatea vietii! Stai si astepti de la primarie, asa ca o sibianca/ardeleaca adevarata! Sa cada ceva, sa pice de la stapanire! Sunt mii de tineri care stau cu chirie si nu se mai plang de conditii/proprietari/cum sunt tratati de ceilalti colocatari etc Sa-ti fie rusine! Un var puteai da si tu, chiar si intr-un picior fiind! Bunica mea din Oltenia (asa pt postaci) isi varuia casa singura, in fiecare vara, pana pe la 80 de ani! Asa ca nu mai comentam!
Raspunde

.gigi contra

Acum 7 ani

Chris, femeia e în vârstă și bolnavă! Cei are stau cu chirie sunt tineri și sănătoși, pot negocia salariul, își pot schimba locul de muncă, dacă li se ivește ceva mai bun. Femeia asta ce poate să facă? Precis n-are o meserie bănoasă: n-a fost medic sau expert-contabil...
Raspunde

cris

Acum 7 ani

sasii astia adica tiganii germani, prosti fiind au lasat casele unor si mai prosti ca ei! S-au dus in germania si au vazut ca aia nu dau 2 bani pe ei! Romanii in schimb ii ridica in slavi si ii pun presedinti! Halal popor!
Raspunde

@@@

Acum 7 ani

Tigani?:))) Nu stiu sincer care e vazut mai tigan, oriunde, sasul sau romanul :) Asta cu sasii, tiganii germanilor e o marlanie comunista, aia spurcau, incarcerau, torturau, trimiteau la canale sau Siberia oricine nu le convenea. Si mai intereseazate ce e ''sas'' si de unde provin, o sa ai surpriza, de la vest...
Raspunde

ptr cris

Acum 7 ani

...ce zici dacá "sasii astia adica tiganii germani, prosti fiind" se vor plimba cu tramvaiul prin casa ta ?
Raspunde

Leo

Acum 7 ani

Un bou ca tine inca nu am vazut, oltean imputit.
Raspunde

un curios

Acum 7 ani

in caz ca n-ati inteles...oltenii sunt cea mai ariana rasa din lume ( se zvoneste ca 99% dintre participantii de la reunirea Bilderberg sunt olteni) :)))))...din cauza specimenelor ca tine obtine PSD-ul voturi...te poti intorce la tine Oltenialand ca acolo e Ponta presedinte :)))))
Raspunde

Coco

Acum 7 ani

COCO Un lucru pe care l-au omis toti cei care au postat inaintea mea. Femeia sigur plateste chirie la PRIMARIE, si probabil nu este mica. Daca stai in chirie, proprietarul trebuie sa faca reparatiile pe cheltuiala lui, indiferent de natura lor.
Raspunde

un sibian

Acum 7 ani

Datorita sasului "tigan" cum zici tu cris faceti voi toti oltenii aport la sibiu pentru ca aici sunt de toate pe cand in cel mai sudic cartier al Sibiului: Valcea, nu se gaseste nimic. Poate ca doamna o fi fost revolutionara dar astea au trecut, ar trebui sa facem o scrisoare deschisa catre doamna Campean sa vedem ce poate sa faca in acest caz.
Raspunde

K.Samuel

Acum 7 ani

Mi se pare gretos sa vad in comentariile anterioare atata judecata si ignoranta. Revenind la cazul de fata, poate ma lamureste si pe mine cineva, de ce sunt toate aceste locuinte sociale in zone atat de bune din oras? Nu s-ar putea vinde locuintele din orasul vechi si sa se construiasca in alte zone altele noi. In zona 0 a orasului, mi s-ar parea normal sa vad oameni mai degraba instariti, care sa-si permita sa intretina cladirile, sa si le amenajeze corespunzator.
Raspunde

un sas

Acum 7 ani

ptr.o romanca..Stramosii familiei mele inca de acum 100 de ani aveau baie cu apa calda nu closet in curte.Mai citeste si vezi in ce orase din RO au fost primele instalatii de apa si canal.
Raspunde

@@@

Acum 7 ani

N-ai cu cine ! Vad lumea doar prin perspectiva situatiei lor. In Sb a fost aductiune cu apa prin tevi, spre fantani inca de pe la 1490. Avem dovada de latrine medievale (in interior), exemplu Primaria Veche/Muzeul de Istorie, Casa Haller, datate circa 1450-90. Posbil toate casele mai instarite din oras aveau wc in interior pe la 1500.
Raspunde

alex

Acum 7 ani

mare este gradina lu dumnezeu ! ..la un asemenea subiect, se gasesc comentatori !!! ca : Ducatul ateist de Alba !,cris !,o romanca ! si altii care nu pot face diferente un caz social ,si o persoana apta de munca, si emit judecati si aberati, prin care isi etaleaza nivelul lor mediocru in care traiesc si sistemul de valori infect pe care il au.
Raspunde

alex

Acum 7 ani

..sasi au fost si ramin un reper moral si de educatie pentru orice sibian autentic, indiferent de etnie , mai ales ca ei la ora actuala inca mai sunt nostalgici pentru orasul nostru si o spun deschis...noi care am convetuit cu ei ,ar trebui sa ne exprimam acelasi sentiment, sau, chiar sa le muntumim pentru asta..
Raspunde

David Werner

Acum 7 ani

Biata femeie
Raspunde

Dorin-mana dreapta!

Acum 7 ani

De ce nu-i da FDGR-ul o locuita gratuit? Ca doar e fundatie non-profit..Nu? D-le presedinte Iohannis?
Raspunde

gigi duru

Acum 7 ani

Dacă dl. Johannis i-ar da o cămăruță femeii într-una din casele cumpărate după revoluție cu banii din meditații, ar fi ales președinte pe viață, cu 99,99% ca Ceaușescu!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus