Dacă îţi doreşti să duci o viaţă liniştită alături de familie, departe de clădirile bine înfipte în înaltul cerului şi de sunetul maşinilor sau al excavatoarelor care îţi testează nervii exact atunci când eşti mai obosit, nu trebuie decât să faci un drum de doar 4 km, de la Shopping City Sibiu până la fosta aşezare săsească, Bungard.
Locul în care ajuns o dată, nu îţi mai doreşti să te desparţi de el, pentru că panorama pe care ţi-o oferă îţi intră direct în suflet şi în minte, făcându-te să crezi că Paradisul chiar a coborât pe pământ.
În timp ce înaintezi spre satul Bungard, imediat după ce ai trecut de comuna Şelimbăr, o mare verde-galbenă de culturi de porumb, lucernă şi baloţi rotunzi de fân te însoţesc de-a dreapta şi de-a stânga drumului, care se află la o aruncătură de băţ de autostradă.
Atmosfera rustică se întregeşte imediat când întri în Bungard. Străzile şerpuite şi bine îngrijite, mirosul îmbietor al trandafirilor multicolori din faţa fiecarei case, cât şi sătenii din faţa porţii care nu par a avea grija zilei de mâine sunt doar primele semne că ai ajuns într-unul dintre cele mai frumoase locuri din Transilvania. Şi cum să nu fie relaxaţi oamenii atât timp cât sunt înconjuraţi de atâta frumuseţe?
Cu cât urci mai departe, cu atât panorama se extinde şi devii tot mai captivat. Captivat de o imagine idilică, ruptă dintr-un colţ de lume uitat de timp şi de griji unde încă se mai strânge fânul cu coasa, iar văile îndepărtate sunt încărcate cu flori sălbatice deasupra cărora zboară specii rare de păsări.
Ajuns în vârful satului, te simţi ca un zeu coborât printre pământeni, când vezi casele din sat şi blocurile din oraşul Sibiu cum se pierd în zare. De asemenea, priveliştea edenică cu Munţii Făgăraş are puterea de a-ţi încânta retina, în timp ce simfonia greierilor pe timpul serii şi aerul curat te deconectează rapid de la problemele cotidiene.
Datorită acestor motive şi a Primăriei Şelimbăr care a reuşit să popularizeze zona, mai mulţi investitori şi familii au decis să se îndrepte spre frumuseţea vieţii rustice pe care o oferă Bungardul.
“Liniştea şi panorama m-au făcut să investesc aici. Vrem să mai întinerim satul, nu înţeleg de ce locul nu e prea cunoscut. Cel mai greu e să aduci lumea aici, pentru că apoi nu-şi mai doreşte să plece. Distanţa de la Promenadal Mall până aici este de doar 4 km şi accesul e foarte uşor, în doar 7 minute eşti în oraş. Seara, când vii aici şi vezi toate luminiţele, zici că e Las Vegas. E chiar foarte frumoş. Aici îmi voi face şi eu o casă”, spune Sergiu Dordea, de la agenţia de imobiliare Sara Residence.Noul primar al comunei Șelimbăr, Marius Grecu, crede în acest proiect imobiliar și s-a arătat încântat să susțină dezvoltarea zonei. Edilul s-a declarat dornic să cunoască noile familii care aleg să se mute aici și să le sprijine pentru a se integra cât mai bine.
Înainte de a lua o decizie în acest sens mai trebuie să știți că localitatea Bungard a fost întemeiată de sași, care aveau pe locul unde s-a format satul grădini de pomi, de unde și numele vechi - Baumgarten. Mai mult decât atât, firul istoriei ne spune că sașii au adus să lucreze grădinile o însemnată populație de bulgari. Cu timpul, românii din Boița și Veștem au asimilat bulgarii și sașii, după 1900 satul având deja denumirea pe care o poartă astăzi. Din anul 1950 Bungard face parte din comuna Șelimbăr.
Cei care doresc să-şi întemeieze o familie într-unul dintre cele mai minunate locuri din Transilvania, departe de agitaţia de la oraş, o pot face apelând la fima de dezvoltare Sara Residence. Societatea pune la dispoziţie nu mai puţin de 40 de parcele a câte 500 de metri fiecare, la un preţ avantajos: 15.000 euro/parcelă cu toate utilităţile incluse.
Site: www.sararesidence.ro
Tag-uri: Shopping City Sibiu , Munții Făgăraș , Agențiilor Imobiliare , Casei Albastre , Marius Grecu , Primăriei Șelimbăr , Zona Bungard , Greierele Aproape Faimos , Spre Las Vegas , frumos , Familiei Regale , Pentru Sibiu , Bucuria Copiilor , idilic , viata linistita , loturi , Arii Naturale Protejate , Promenadal Mall , Sara Residence , Sergiu Dordea
Vizualizari: 8716
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Silviu
Acum 8 ore
Master sef
Acum 8 ore
Claus
Acum 9 ore
Elena
Acum 9 ore
Yyy