Sâmbătă,
13.08.2022
Partial Noros
Acum
28°C

Aniversare negativă. Un an de autostradă demolată

Aniversare negativă. Un an de autostradă demolată

Săliște-Cunța este cel mai mare eșec al infrastructurii românești. Povestea lotului are episoade de neimaginat, iar termenii care o definesc sunt proastă execuție, surpare, demolare, demisie, DNA.

CNADNR a închis în 7 septembrie 2015 cei 22 de kilometri dintre Săliște și Cunța, pentru reparații. La vremea respectivă, se știa deja că fisurile apărute la doar câteva zile după inaugurare nu sunt deloc superficiale. Carosabilul se surpa tot mai mult, zi de zi. Inițial, constructorul care a executat lucrarea, Salini Impregilo, ar fi trebuit să refacă șoseaua rapidă, în doar o lună și jumătate.

La scurt timp după închidere, muncitorii au început să demoleze 300 de metri din corpul autostrăzii. Dedesubt, o pânză consistentă de apă. Descoperirea i-a făcut pe jurnaliști să denumească lotul Săliște-Cunța “autostrada plutitoare”. Italienii de la Salini Impregilo și-au dat repede seama că lucrarea avea să fie complicată, de durată și costisitoare. CNADNR, de cealaltă parte, i-a acuzat pe italieni că nu au respectat proiectul. Specialiștii au susținut că nu au regăsit în straturile din corpul autostrăzii, toate materialele prevăzute. Fostul director al Companiei, Narcis Neaga, și-a dat demisia în urma scandalului.

Jocul de-a “dă-mi-o mie, na-ți-o ție” a încetat în luna ianuarie, când statul a reziliat contractul cu Salini Impregilo. Între timp, Procurorii DNA au deschis un dosar penal in rem (ceea ce înseamnă că, deocamdată, se cercetează doar faptele, și nu persoanele implicate) în cazul construirii segmentului de drum. Procurorii DNA au însă indicii că ar exista fapte de corupție, abuz în serviciu și deturnare de fonduri europene.

Luni întregi au trecut, timp în care autostrada a ajuns să fie nu numai demolată, dar și părăsită. Italienii și-au luat utilajele, iar CNADNR a lansat licitația pentru expertizarea lotului. S-au făcut studii, s-au descoperit nereguli, s-a întocmit un nou proiect, cu o nouă soluție tehnică, s-au cheltuit alți bani, iar Compania a decis că va face reparațiile în regie proprie. Abia în luna august, muncitorii s-au apucat din nou de lucru. De această dată, la foc continuu, 24 de ore din 24, șapte zile pe săptămână.

În perioada în care autostrada a stat demolată și părăsită, șoferii au fost deviați pe vechea rută între Săliște și județul Alba, respectiv DN1. Potrivit IPJ Sibiu, “începând cu data de 15.09.2015, având în vedere închiderea Autostrăzii A1, pe segmentul cuprins între orașul Săliște și limita cu județul Alba, gradul de risc rutier înregistrat pe DN1, pe acest tronson, a revenit la cotele anilor anteriori, fiind produse 17 accidente de circulație, soldate cu decesul a 7 persoane și rănirea altor 37 de persoane”.

Noul șef al CNADNR a avansat un termen ambițios pentru finalizarea lucrării, respectiv sfârșitul lunii septembrie. Cătălin Homor a făcut o vizită pe șantier, la două zile după aniversarea negativă. “Ne-am angajat că, la sfârșitul lunii septembrie, vom redeschide acest tronson de autostradă. Este o activitate destul de bună și ne vom respecta termenul înaintat. Lucrările sunt în grafic, în momentul de față s-au finalizat toate cele șapte tranșee drenante. Avem o saltea de piatră de 1,5 m care s-a finalizat și se execută lucrări de umplutură din balast. Ritmul este bun. În plan avem un strat de 50 cm pe zi. La verificarea făcută cu expertul pe care-l avem, pe toți cei 22 de kilometric ai lotului, am identificat alte trei zone, dar minore, pe partea carosabilă, care vor fi finalizate și executate în paralel cu lucrările de la partea demolată, astfel încât, la sfârșitul acestei luni, sectorul să fie redat circulației în condiții de siguranță”, a declarat șeful CNADNR.

"Autostrada electorală" a fost inaugurată de Victor Ponta înainte de alegerile prezidențiale din 2014. A fost deschisă circulației doar 9 luni.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

1 comentarii

Micul Muci

Acum 5 ani

Aniversare negativa?!? Folositi Google Translate?Nu-l recomand!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus