Deputatul liberal Andreea Paul a făcut o analiză la problema creditelor acordate în franci elvețieni și a ajuns la concluzia că din cauza pasivității Băncii Naționale, de la momentul acordării acestor credite, nu există decât trei posibile scenarii. Primul: conversia creditelor la curul leu/franc elvețian de la momentul acordării. ”Ar conduce la un cost de aproape 6 miliarde de lei pentru instituțiile de credit. Pierderile provin în special din conversia portofoliilor de credite denominate în euro (având o proporție ridicată în totalul creditelor acordate populației (40% în luna iunie 2016), la care se adaugă impactul determinat de portofoliile acordate în franci elvețieni. Un număr total de 286.917 de credite ar fi convertite în acest scenariu, din care 29.271 credite denominate în CHF. Mai apar apoi problemele legate de reducerea indicatorului de solvabilitate sub pragurile minime pentru unele instituții bancare”, susține Andreea Paul.
Al doilea scenariu: conversia creditelor la cursul existent la data acordării acestora, majorat cu 20%. Prețul ar fi de aproximativ 2,5 miliarde lei. ”Cea mai mare parte a pierderii ar fi generată de portofoliul de credite denominate în CHF: aproximativ 1,8 miliarde lei, ca urmare a deprecierii semnificative a acestei monede în raport cu moneda națională de la momentul acordării acestor credite. Numărul total de credite care ar fi convertite în acest scenariu este de 115.947, din care 27.213 credite denominate în CHF”, susține deputatul PNL.
Al treilea scenariu: conversia unui credit la cursul mediu calculat de la data acordării acestuia până la data conversiei, ce ar conduce la pierderi de aproximativ 1,5 miliarde lei. ”Aceasta este generată aproximativ în mod egal de portofoliul de credite denominate în CHF și portofoliul de credite denominate în EUR”, spune Andreea Paul.
În această speță, poziția instituțiilor statului e diferită, în sensul că ANPC susține propunerea conversiei creditelor denominate în CHF în moneda națională la un curs mediu, calculat de la momentul acordării creditelor și până în prezent – varianta care vine în sprijinul și protejează interesele debitorului, în timp ce MFP și BNR se opun. ”BNR consideră inoportună aplicarea unui curs administrativ, încurajând identificarea de soluții bazate pe acorduri bilaterale între bănci și creditori. Acestea însă nu au funcționat în multe cazuri și nimeni nu a explicat încă cum a fost posibilă creditarea cetățenilor în România într-o monedă pe care niciunul dintre cei creditați nu a văzut-o, nu a existat efectiv în instituțiile bancare, totul fiind raportat exclusiv scriptic”, a mai punctat deputatul liberal.
Ce s-a întâmplat în Croația
O inițiativă similară a fost adoptată de Croația, care permite conversia în euro a creditelor denominate în CHF, la cursul din data acordării. Legea permite conversia în euro a unor credite în valoare echivalentă de 3,4 miliarde de dolari pentru a-i ajuta pe cetățeni să facă față rambursării. BCE a avut poziții critice față de această lege, iar Comisia Europeană a declanșat procedura de infringement cu privire la această lege.
Ce s-a întâmplat în Ungaria
În Ungaria, băncile au fost obligate prin lege să facă conversia împrumuturilor pentru locuințe acordate populației în CHF în moneda națională impunând totodată limite maximale pentru rata dobânzii aplicate la creditele rezultate în urma conversiei. Estimările arată că băncile pierd aproximativ 400 milioane de USD pe an, ca urmare a diminuarii veniturilor din dobânda rezultată din aceste conversii. De asemenea, Banca Centrală a Ungariei a pus la dispoziția băncilor o sumă de aproximativ 9 miliarde euro din care băncile au utilizat aproximativ 8 miliarde euro. CE a lansat, de asemenea, procedura de infringement cu privire la legislația privind conversia creditelor denominate din CHF în forinți.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: În Ungaria , Comisia Europeană , PNL , Credit Europe , Hlege Fleischer , bnr , franci elvetieni , Băncii Naţionale , reconversie , Andreea Paul Vass , data acordarii imprumutului , Banca Centrală
Vizualizari: 3487
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Gicu
Acum 4 ore
Merluciu
Acum 4 ore
Emil
Acum 4 ore
Lucka
Acum 4 ore
Kukuruku