După succesul de la Tiger Classic Bucureşti 2016, Streza Team confirmă aşteptările şi la alte trei competiţii de anvergură, desfăşurate între 13 septembrie şi 1 octombrie. Echipa sibiană a participat cu patru sportive, iar fiecare dintre acestea a câştigat câte o medalie. Cea mai bună performanţă a venit de la sibianca Andreea-Maria Ungureanu, care a devenit nouă campioană naţională la Culturism şi Fitness, chiar la prima sa participare.
La Dej, la Grand Prix Pronutrition International - categoria bikini-fitness, Antonia Burţa a obţinut medalia de argint, în timp ce Alexandra Nagy a câştigat locul al treilea.
Antonia Burţa, Claudiu Streza, Alexandra Nagy şi Andreea Ungureanu
La Reghin, la Campionatul Naţional de Bikini-Fitness, Alexandra Valentina Stanciu a terminat pe poziţia secundă.
Alexandra Valentina Stanciu, prima de la stânga la dreapta
La Sibiu, la Campionatul Naţional de Culturism şi Fitness, Andreea-Maria Ungureanu a devenit noua campioană naţională la Women’s Phisique - categoria 163 cm, la prima sa participare. De asemenea, la perechi, Andreea a terminat pe poziţia secundă, împreună cu multiplul campion naţional Ştefan Cristian.
“Am fi putut câştiga lejer locul 1 şi aici, dar Ştefan are o ruptură vizibilă la piept, pentru care este depunctat. Cea mai bună performanţă de anul acesta este câştigarea campionatului naţional de către Andreea , la prima ei participare. Anul viitor îşi apară titlul”, a declarat Claudiu Streza, antrenorul celor patru sportive, pentru Turnul Sfatului.
“Să concurezi acasă, să câştigi şi să se bucure atâţia oameni frumoşi în rând cu tine face totul să fie de 1000x mai magic decât este momentul în sine! Visam, chiar visam şi se pare că a devenit realitate! Mă uit la poze şi încă mă minunez! De multe ori am plâns, de multe ori îmi venea să cedez, dar de fiecare dată se găsea careva să îmi spună ceva, aşa pur şi simplu, din suflet! E mare lucru să simţi atâta apreciere! Mă înclin în faţă voastră oameni frumoşi ce m-aţi văzut crescând de-a lungul timpului, şi fără obligaţii anume aţi continuat mereu să îmi transmiteţi încurajările voastre. O parte din ce am realizat este şi meritul vostru! O să continui să muncesc şi să fac ce ştiu eu mai bine.O să continui să va motivez, o să continui să va încurajez aşa cum pot şi eu! O să continui să va transmit ce v-am transmis şi până acum! Cred că a fost de bine :) Va îmbrăţişez pe toţi!”, a scris Andreea Ungureanu, pe pagina sa de Facebook, imediat după câştigarea competiţiei.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Claudiu Streza , Campionatul Naţional , Andreea Ungureanu , Turnul Sfatului , Asistenţă Socială Sibiu , medalii , Alexandra Nagy , Antonia Burtă , Tiger Classic Bucureşti , Alexandra Valentina Stanciu , Grand Prix Pronutrition Intern , La Dej , Streza Team , La Reghin , Maria Ungureanu , Ştefan Cristian , culturism
Vizualizari: 18057
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Diana
Acum 7 ore
Unde?
Acum 7 ore
Gelu
Acum 9 ore
Hermannstadt
Acum 10 ore
Marioara