Balast stabilizat pe ambele sensuri, primul strat de asfalt așternut pe unul dintre sensuri. Plus mesajul ”traficul pe acest tronson se va deschide în curând”, din partea conducerii Ministerului Transporturilor.
Lucrările pentru redeschiderea lotului 3 al autostrăzii Orăștie – Sibiu (22 de km între Cunța și Săliște) sunt aproape de finalizare, informează autoritățile. Mai multe fotografii și o filmare aeriană realizate în ziua de joi, 6 octombrie, arată că lucrările la reconstruirea celor 200 de metri de autostradă demolați acum un an au ajuns la stadiul ultimelor straturi de asfalt. Lucrările de așternere a asfaltului au fost inspectate și de conducerea CNADNR, dar și de reprezentanți ai Ministerului Transporturilor. ”Groapa de pe autostrada Oraștie - Sibiu a dispărut. Colegii de la CNAIR (CNADNR) și-au făcut treaba. Traficul pe acest tronson se va deschide în curând”, este mesajul postat de Ministerul Transporturilor pe pagina de Facebook a instituției, în urma unei vizite pe șantier în seara zilei de joi. Lucrările sunt executate de echipe coordonate de CNADNR. Lucrările de refacere a porțiunilor cu defecte în zona căii de rulare au fost finalizate și în restul lotului în discuție. Lucrările în afara căii de rulare vor continua și după redeschiderea circulației, preconizată pentru luna în curs. Zilele trecute, reprezentanți ai CNADNR declarau că montarea senzorilor de monitorizare a alunecărilor de teren (amplu manifestate mai ales în debleul de la Aciliu) va fi realizată după redeschiderea traficului.
Sursa foto: utilizatorul Adiarc al forum.peundemerg.ro
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: trafic , ministerul transporturilor , cunta , autostrada A1 inchisa , Execuție Lucrări , autostrada demolata , Pentru Sibiu , Judecătoria Sălişte , Ministerului Transporturilor
Vizualizari: 5646
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Valentino Versace
Acum 1 oră
Cartea ne face bine..
Acum 1 oră
Emil
Acum 2 ore
Adrian
Acum 2 ore
Newman