Plenul Camerei Deputaţilor a eliminat pragul de îndatorare de 50%. Mai precis, în varianta iniţială, doar clienţii care aveau rate ce depăşeau 50% din venituri puteau cere conversia creditului. Acum, orice client ar putea să facă asta, scrie digi24.ro
Legea a fost votată marți dimineața de plenul Camerei și merge la votul final, așteptat să aibă loc după-amiază, după ora 15:30.
Răsturnarea de situație se datorează social-democraților, care au respins, marți, amendamentul pe care îl votaseră luni în comisii. S-a întâmplat după un apel făcut aseară de liderul PSD pe pagina sa de Facebook.
Astfel, acum, după eliminarea amendamentului, indiferent de veniturile pe care le au cei cu credite în franci elvețieni, ei vor putea să beneficieze de conversia creditului în lei, la cursul istoric.
Rămâne, totuși, plafonul pentru valoarea maximă a creditului, care nu poate depăși 250.000 de franci elvețieni.
Proiectul de lege depus în Parlament, care prevede conversia creditelor în franci elveţieni la cursul istoric din momentul încheierii contractului, va avea un impact asupra sistemului financiar-bancar de 1,8 miliarde lei (400 milioane euro), potrivit deputatului PNL Andreea Paul.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1298


Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Gazetarul amator
Acum 11 ore
Doru
Acum 11 ore
X
Acum 11 ore
Periscop
Acum 11 ore
Constantin