Sâmbătă,
12.10.2024
Innorat
Acum
12°C

Hillary Clinton: Preşedintele nostru va fi Donald Trump. Cred că suntem mai puternici împreună

Hillary Clinton: Preşedintele nostru va fi Donald Trump. Cred că suntem mai puternici împreună

Democrata Hillary Clinton şi-a recunoscut înfrângerea în alegerile prezidenţiale şi a declarat că următorul preşedinte al Statelor Unite va fi Donald Trump. Deşi a câştigat votul popular, democrata a precizat că respectă complet principiul constituţional al unei tranziţii paşnice de putere şi recunoaşte rezultatele alegerilor prezidenţiale, transmite news.ro

”Seara trecută l-am felicitat pe Donald Trump şi m-am arătat dispusă să lucrez împreună cu el pentru binele acestei naţiuni”, a declarat Hillary Clinton pe scena din hotelul Peninsula.

Clinton a fost întâmpinată cu ropote de apluaze de toţi angajaţii campaniei democrate, care au adus-o la un pas de Casa Albă.

”Vă mulţumesc tuturor, vă mulţumesc că sunteţi aici. Ştiu că acesta nu este rezultatul pe care l-am dorit şi îmi pare rău pentru asta, dar mă simt mândră şi plină de recunoştinţă pentru această campanie şi pentru tot ce am reuşit să construim împreună. Voi reprezentaţi ce are mai bun America. Unul dintre cele mai bune momente din viaţa mea a fost să fiu candidata voastră”, a precizat fostul secretar de stat în faţa angajaţiilor campaniei democrate.

Hillary Clinton a fost însoţită pe scenă de fostul preşedinte Bill Clinton, precum şi de Chelsea Clinton.

Democrata a recunoscut că este dezamăgită de rezultatele alegerilor prezidenţiale, după ce a pierdut votul electorilor în favoarea lui Donald Trump.

”Este o situaţie dureroasă şi va continua să fie pentru o perioadă lungă de timp. Campania noastră a fost despre construirea unei ţări mai tolerante... iar eu cred în America şi mereu voi crede în America”, a precizat Hillary Clinton.

Democrata a fost invitată pe scenă de partenerul de campanie Tim Kaine.

”Sunt mândru de Hillary Clinton. Sunt mândru pentru că ea a fost şi este în continuare o femeie care a făcut istorie într-o naţiune unde este atât de greu ca o femeie să fie aleasă într-o funcţie publică. Ştim că ar fi făcut istorie ca preşedintă a Statelor Unite”, a declarat Tim Kaine.

Senatorul de Virginia s-a declarat fericit că prezidenţiabila democrată a reuşit să câştige votul popular, obţinând mai multe sufragii pe plan naţional decât Donald Trump.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

2 comentarii

e-manuela

Acum 7 ani

Buna! Nenea, "tanti" asta dupa ce c-a întârziat nespus de mult la "întâlnire" a avut si-un discurs ce-a lăsat de dorit...Pai daca in locul Domniei Sale ar fi fost Alina Gorghiu, ne-ar fi spus ca "rezultatul" este unul excelent, de fapt a fost o înfrângere mult mai valoroasa decât victoria, iar partidul pe care l-a reprezentat, este mai puternic ca oricând...
Raspunde

dezamagire

Acum 7 ani

„iar eu cred în America şi mereu voi crede în America” Pacat ! Mare pacat! Daca credea in Viracocha, Shiva, Atum - Ra, etc, poate avea ceva sanse, ca de Dumnezeu nu poate fi vorba, la ce favoruri le promitea americanilor, inclusiv prin gura „maretei” Madona. Oricum pentru linistire sufleteasca si pentru recreere se pare ca s-au votat si niste „drogulete” asa ca ...poa sa creada in continuare in America. Parca era pamantul fagaduintei, nu?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus