Actualizare ora 11,39 Iohannis l-a felicitat pe Trump
Klaus Iohannis l-a felicitat pe Donald Trump pentru victoria în alegerile prezidenţiale. În mesajul transmis, preşedintele Iohannis a subliniat angajamentul ferm al României de a aprofunda cooperarea bilaterală în domeniul securității și de a continua să acționeze, în calitate de aliat și partener strategic de încredere al SUA .
Mesajul Administrației Prezidențiale:
„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a adresat o scrisoare de felicitare Președintelui ales al Statelor Unite ale Americii, domnul Donald Trump.
Cu acest prilej, șeful statului român a evidențiat relaţia solidă dintre România și Statele Unite ale Americii, prin Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI, element cheie în dezvoltarea profilului strategic al țării noastre, în calitate de membru NATO și UE.
Totodată, Președintele Klaus Iohannis a subliniat angajamentul ferm al României de a aprofunda cooperarea bilaterală în domeniul securității și de a continua să acționeze, în calitate de aliat și partener strategic de încredere al SUA, conştient de toate implicaţiile care decurg din această postură.
Președintele României a mai transmis, în mesajul său, şi că dimensiunea de securitate a Parteneriatului Strategic cu SUA, caracterizată de o cooperare continuă și aprofundată, a înregistrat numeroase succese și a permis României să acționeze astăzi ca furnizor de securitate în regiune, în Europa şi nu numai. România este pe deplin conștientă de responsabilitățile care provin din calitatea de aliat și partener strategic al SUA. Mesajul Preşedintelui Iohannis mai arată că România înțelege pe deplin să contribuie la eforturile comune menite să promoveze stabilitatea și securitatea în regiune și la nivel global şi subliniază că România este pregătită și capabilă să aprofundeze cooperarea bilaterală în domeniul securității.
Președintele Klaus Iohannis a accentuat și importanța dezvoltării dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic cu SUA, care oferă numeroase oportunități de a aduce mai multă prosperitate, în beneficiul ambelor națiuni.
Șeful statului a exprimat întreaga disponibilitate de a conlucra cu noul președinte american în promovarea obiectivelor comune și a unei relații transatlantice puternice și dinamice, arătând că SUA poate conta pe sprijinul ferm al României în promovarea democrației, drepturilor omului și statului de drept”.
Actualizare 11,00
Republicanul Donald Trump a lansat un apel la unitate către toţi cetăţenii americani în discursul său de recunoaştere a victoriei în alegerile prezidenţiale din Statele Unite. De asemenea, noul preşedinte american a precizat că este timpul ca americanii să-şi vindece rănile lăsate în urme de diviziune, scrie news.ro
”Este timpul să ne unim. Promit cetăţenilor că voi fi preşedinte pentru fiecare american, iar această poziţie este extrem de importantă pentru mine. Pentru cei care au ales să nu mă susţină, şi au fost destui care au făcut asta, lansez un apel pentru unitate”, a precizat Donald Trump.
Noul preşedinte american a susţinut că republicanii nu au condus doar o campanie, ci o adevărată mişcare socială, formată din toţi americanii care doresc ca administraţia să-i servească direct pe oameni.
”Este timpul să ne unim ca oameni”, a susţinut preşedintele ales al SUA.
Donald Trump a declarat că oamenii uitaţi de sistem vor fi ajutaţi de administraţia sa prezidenţială şi a promis că va reconstrui infrastructura Statelor Unite.
”Ne vom reconstrui infrastructura. Aceasta va ajunge de la 0 la 100. Vom da locuri de muncă la milioane de americani, care vor participa la reconstruirea infrastructurii”.
Mulţimea de susţinători l-a primit cu aplauze în centrul de convenţie din Manhattan pe Donald Trump, scandând puternic ”USA! USA! USA”. Acesta a fost însoţit de soţia şi cei cinci copii, precum şi de toţi politicienii care au participat la campania republicană, inclusiv Rudy Giulliani, Ben Carson şi Chris Christie.
”Mulţumesc. Îmi pare rău că aţi aşteptat, este o treabă complicată. Tocmai am primit un apel de la secretarul Clinton. Ea ne-a felicitat pentru această victorie, iar eu am felicitat-o pe ea şi pe familia acesteia pentru că a luptat extrem de bine în această campanie. A luptat bine. Hillary a muncit extrem de mult pentru o perioadă lungă de timp, iar noi îi datorăm recunoştinţă pentru că a servit această naţiune”, şi-a început noul preşedinte discursul din Manhattan.
De asemenea, preşedintele ales a declarat că va dubla creşterea economică, iar naţiunea va redeveni cea mai mare economie din întreaga lume. Donald Trump a promis comunităţii internaţionale că va menţine relaţiile bilaterale la un nivel ridicat cu toate statele care sunt partenere SUA.
”Vom dubla creşterea economică şi vom avea cea mai mare creştere economică din întreaga lume. Ne vom înţelege cu orice naţiune care vrea să se înţeleagă cu noi. Vom avea relaţii bune. Trebuie să reluăm controlul asupra destinului ţării noastre. Vreau să transmit comunităţii internaţionale că ne vom înţelege cu toate statele lumii”, a precizat miliardarul republican.
Donald Trump le-a promis alegătorilor republicani că nu îi va dezamăgi după ce va prelua mandatul prezidenţial de la Barack Obama.
”Vă promit că nu vă voi dezamăgi. Voi face o treabă minunată. Abia aştept să fiu preşedintele vostru. În timp ce această campanie s-a încheiat, vreau să vă spun că mişcarea noastră abia acum începe. Veţi fi atât de mândri de preşedintele vostru. Atât de mândri. Iubesc această ţară”, a declarat preşedintele ales.
De asemenea, miliardarul republican le-a mulţumit tuturor celor care au fost alături de el în timpul campaniei prezidenţiale.
”Vreau să le mulţumesc oamenilor care m-au ajutat în această noapte istorică. Mai întâi vreau să le mulţumesc părinţilor mei, care mă privesc acum din ceruri. Vreau să le mulţumesc surorilor mele, care sunt foarte timide în această seară şi fratelui meu, Robert. Am fost foarte norocos în viaţă şi am o familie minunată”.
Donald Trump a continuat să-i mulţumească soţiei sale, dar şi celor cinci copii, care au fost prezenţi pe scena din Manhattan.
”Vreau să vă mulţumesc pentru că aţi rezistat atâtea ore. E o treabă grea. Politica este o treabă extrem de grea. Cu toţii mi-aţi oferit un sprijin incredibil”, a concluzionat preşedintele republican.
Actualizare 10:30 ”Tocmai am fost sunat de secretarul de stat Clinton. Ne-a felicitat pe noi, pe toți, pentru victorie, iar eu i-am felicitat familia pentru modul în care au luptat în timpul campaniei electorale. A luptat din greu. Hillary a muncit mult, pentru o perioadă lungă de timp, și îi datorăm recunoștința noastră pentru contribuția adusă țării noastre”, a declarat Donald Trump în fața susținătorilor săi. Chiar dacă numărătoarea voturilor nu s-a încheiat, Donald Trump va fi cu siguranță noul președinte al SUA: 288 de electori avea candidatul republicanilor, cu 18 peste numărul minim de care ar fi avut nevoie pentru a câștiga.
Actualizare 09:10 ”Vocea voastră a contat. Și suntem mândri de ea. Mergeți la culcare”, sunt printre cuvintele pe care John Podesta, șeful de campanie al lui Hillary Clinton le-a adresat susținătorilor candidatei democrate la funcția de președinte al SUA. Anunțul făcut în jurul orei 09:00 (ora României) a stârnit o serie de controverse în tabăra pro-Trump, care așteptau un discurs prin care Clinton să se recunoască învinsă.
Înspre ținta de 270 de electori de care un candidat are nevoie pentru a deveni președintele SUA, Donald Trump a obținut 247, față de cei 215 pe care i-a câștigat Clinton, potrivit datelor parțiale actualizate.
Actualizare: 08:40:
Potrivit informațiilor publicate de postul american CNN, după numărarea a aproximativ 89% din numărul total de voturi - în jurul orei 08:30, ora României – rezultatele indică faptul că republicanul Donald Trump conduce cu 48,3%, în timp ce candidatei care i se acordau cele mai mari șanse, Hillary Clinton, a obținut 47,1%. Al treilea candidat, Gary Johnson, are sub patru procente.
Sediul principal de campanie al candidatei democrate devine tot mai pustiu, mai relatează CNN, potrivit căruia Donald Trump pregătește un discurs menit să ”unească America”, adresat în special celor care nu l-au votat.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Barack Obama , Hillary Clinton , Statele Unite , klaus iohannis , Chris Christie , presedintele Romaniei , Statelor Unite , Preşedintele Klaus Iohannis , Donald Trump , Ben Carson , alegeri SUA , Parteneriatul Strategic , Parteneriatului Strategic , Republicanul Donald Trump , rezultate alegeri SUA , cine e presedintele SUA , Gary Johnson , John Podesta , Rudy Giulliani , Mesajul Administrației Prezide , Mesajul Preşedintelui Iohannis
Vizualizari: 2968
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Unul
Acum 10 ore
Tulnicul de mucava
Acum 10 ore
Unul
Acum 10 ore
Canaris
Acum 10 ore
Olingpia Gafosdea