Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu va fi dotat cu o unitate pentru pacienții cardiaci critici, după semnarea contractului de finanțare de 4,3 milioane de lei de către Consiliul Județean Sibiu, bani europeni.
Noua secție, Unității de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici USTACC, va fi echipată cu aparatură de ultimă generație pentru diagnostic rapid, monitorizare continuă și intervenții de urgență, reducând necesitatea transferurilor către alte centre medicale. Implementarea proiectului este prevăzută pe 17 luni, potrivit unul comunicat de presă transmis de Consiliul Județean.
În informare se precizează că a fost semnat contractul de finanțare pentru înființarea USTACC în cadrul Secției de Cardiologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.
Proiectul este finanțat prin Programul de Sănătate, cu fonduri nerambursabile, și are o valoare totală de 4.325.557,32 lei. Perioada de implementare este de 17 luni. Obiectivul unității este îmbunătățirea accesului la servicii medicale și creșterea calității actului medical pentru pacienții cu afecțiuni cardiace grave.
„Pentru a câștiga timp și a asigura o implementare eficientă, achiziția echipamentelor a fost deja demarată, cu clauză suspensivă, iar acum suntem în faza de evaluare a documentelor de calificare a operatorilor. Această abordare ne permite să accelerăm accesul pacienților la servicii medicale esențiale”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
Achiziția echipamentelor a început înainte de finalizarea procedurilor de selecție, cu clauză suspensivă, iar în prezent se află în faza de evaluare a documentelor operatorilor economici.
Noua unitate va fi dotată cu aparatură pentru diagnostic rapid, intervenții de urgență și monitorizare continuă a pacienților cardiaci critici. Printre echipamentele prevăzute se numără: ecograf mobil 3D/4D, aparate de ventilație mecanică, stație centrală de monitorizare și monitoare pentru funcții vitale, defibrilator cu funcție de cardioversie și stimulator temporar, injectomate, pompe de nutriție enterală, paturi și tărgi pentru terapie intensivă și echipamente auxiliare pentru intervenții și monitorizare avansată.
Proiectul urmărește reducerea transferurilor pacienților către alte centre medicale, optimizarea utilizării resurselor și creșterea eficienței actului medical în cazurile cardiovasculare acute.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 308


Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Anda
Acum 1 oră
Petre
Acum 1 oră
Irina
Acum 1 oră
Anda
Acum 1 oră
Alex