Curtea de Apel București a decis marți, 3 ianuarie, să prelungească arestarea preventivă în cazul mercenarului Horaţiu Potra. De asemenea, fiul său, Dorian Potra, precum şi nepotul, Alexandru Potra, rămân în arest la domiciliu.
Decizia instanței nu este definitivă, ea putând fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.
Potra se află în arest preventiv din 20 noiembrie 2025, când a fost aduşi sub escortă din Dubai, unde a plecat pentru a scăpa de dosarul în care sunt acuzaţi de infracţiuni grave pentru destabilizarea României.
Potra a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept şi instigare publică – alături de alţi 20 de mercenari din gruparea sa, în acelaşi dosar în care este judecat şi fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu.
”Menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul Potra Horaţiu până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 30 de zile. În baza art. 348 Cod procedură penală rap. la art. 207 alin. 4, 6 Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a arestului la domiciliu dispuse faţă de inculpaţii Potra Dorian şi Potra Alexandru-Cosmin. Menţine măsura arestului la domiciliu luată faţă de inculpaţii Potra Dorian şi Potra Alexandru-Cosmin până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 30 de zile. Respinge cererea formulată de inculpatul Potra Dorian având ca obiect încetarea obligaţiei de a nu comunica cu inculpatul Potra Horaţiu. Respinge cererile formulate de inculpaţi privind înlocuirea măsurilor preventive. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 3 februarie 2026”, se precizează în sentința dată astăzi.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 435


Ultimele comentarii
Acum 52 minute
Andu
Acum 1 oră
Vivi Dragan
Acum 1 oră
Luca
Acum 1 oră
Un.cititor
Acum 1 oră
Sumi