Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Mandatul managerului Spitalului CF, prelungit până la concurs. Fodor după preluare: „Va fi numit un nou Consiliu de administrație”

Raluca Budușan
4
spital cf municipal sibiu
Spitalul a fost preluat de către administrația Sibiului pentru a fi transformat în Spital municipal. Sursa foto: turnulsfatului.ro

Spitalul CF din Sibiu a fost preluat oficial de municipalitate, după ce protocolul de predare–preluare a fost semnat luni, 2 februarie. Unitatea medicală va rămâne deschisă comunității, își va păstra personalul și activitatea, urmând ca în perioada următoare să fie redenumită Spitalul Municipal Sibiu. Mandatul actualului manager a fost prelungit pentru șase luni. Ștefania Șerban a spus pentru Turnul Sfatului că-și va depune dosarul după expirarea celor șase luni. 

Publicitate
Publicitate

Preluarea Spitalului CF vine după ce Consiliul Local Sibiu și-a dat acordul pentru transfer, iar Guvernul României a aprobat acest demers prin Hotărârea nr. 30 din 22 ianuarie 2026. Documentul prin care spitalul a trecut în proprietatea Municipiului Sibiu a fost semnat de ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, și managerul unității medicale, Ștefania Șerban.

Autoritățile locale au transmis printr-un comunicat de presă că schimbările administrative nu vor afecta pacienții sau serviciile medicale oferite. Spitalul va continua să funcționeze în aceleași condiții, cu același personal și cu aceeași adresabilitate pentru comunitate.

„Este important să subliniez că acest spital va rămâne deschis, ca și până acum, comunității. Își va păstra personalitatea juridică și personalul angajat. […] Toate demersurile administrative nu vor afecta activitatea cu pacienții, aceștia putând accesa în continuare serviciile Spitalului”, a declarat primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor.

Publicitate

Primarul a precizat că în perioada următoare se vor parcurge mai multe etape administrative rpintre care înscrierea dreptului de proprietate în Cartea Funciară, prelungirea mandatului actualului manager pentru o perioadă de șase luni și organizarea unui concurs pentru conducerea spitalului pe următorii patru ani. Totodată, va fi numit un nou Consiliu de administrație, iar unitatea medicală va fi redenumită „Spitalul Municipal Sibiu”.

Contactată telefonic Ștefania Șerban a spus că își va depune dosarul după expirarea mandatului. 

Situat pe strada Constantin Noica, numerele 20–21, spitalul are o capacitate de 67 de paturi și este format din trei clădiri: spitalul propriu-zis, policlinica și clădirea administrativă, unde funcționează și laboratorul.

Unitatea oferă servicii medicale într-o gamă largă de specialități, atât în regim de spitalizare continuă și de zi, cât și în ambulatoriu. Printre acestea se numără chirurgia generală și vasculară, cardiologia, medicina internă, neurologia, oftalmologia, dermatologia, ORL, psihiatria, recuperarea medicală și chirurgia plastică. De asemenea, pacienții pot beneficia de investigații paraclinice, precum ecografii, radiologie și analize de laborator.

Spitalul dispune de un laborator de analize medicale certificat RENAR, care atestă calitatea și siguranța serviciilor oferite.

Publicitate
Publicitate

Raluca Budușan
Raluca Budușan

Sănătate, Educație

0766 905 671

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

4 răspunsuri

  1. Avatar Vivi Dragan
    Vivi Dragan

    Deci ramane tot pesedista.

    12
    8
    1. Avatar Flo
      Flo

      Ramane tot ea, ca a facut treaba pana acum. In primul rand e OM, dupa aceea psd-ista, manager, femeie, etc

      7
      7
  2. Avatar Mihai
    Mihai

    fodor ar trebui sa faca o comisie sa verifice dezatrul facut in spital de aceasta asa zisa d na stefania, sume mari de bani au ajuns la psd, contracte fara acoperire legala, angajari dictate de psd,

    8
    4
  3. Avatar Carmen
    Carmen

    acest spital a devenit afacerea de familie a psd sibiu, aceasta stefan a umplut buzunarele psd cu fonduri UE

    7
    3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate