Marți,
03.02.2026
Innorat
Acum
2°C

Spitalul TBC Sibiu investește în infrastructură și dotări medicale în 2026. Proiectele vizează rezerve de apă, lifturi și aparatură modernă pentru pacienți

Spitalul TBC Sibiu investește în infrastructură și dotări medicale în 2026. Proiectele vizează rezerve de apă, lifturi și aparatură modernă pentru pacienți
Vor continua campaniile de prevenție și educație pentru sănătate, inclusiv campania antifumat. Foto: Cristian Romana - sursa Spitalul TBC

Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu (TBC) va continua în 2026 investițiile în infrastructură, accesibilitate și dotări medicale, potrivit conducerii instituției. Informațiile au fost transmise redacției sub formă de interviu cu managerul Cristian Roman. Printre priorități se numără îmbunătățirea accesibilității pentru pacienți cu mobilitare redusă. 

Printre principalele proiecte aflate în derulare se numără finalizarea rezervei de apă a spitalului, investiție ce va asigura funcționarea unității în condiții de siguranță, inclusiv în situații neprevăzute. Lucrările sunt în curs, iar proiectul ar urma să fie finalizat în acest an, se arată în interviul transmis. 

Conducerea spitalului are în vedere și îmbunătățirea accesibilității pentru pacienți, în contextul creșterii numărului de persoane cu mobilitate redusă. Astfel, sunt planificate amenajarea unui lift de persoane în interiorul clădirii și a unui lift exterior pentru targă, pentru facilitarea transportului pacienților.

„Spitalul tratează tot mai multe persoane imobilizate sau cu mobilitate redusă, ceea ce face transportul pacienților dificil. De aceea, avem în vedere amenajarea unor lifturi suplimentare, atât a unui lift de persoane în interiorul clădirii, cât și a unui lift de targă în exterior, astfel încât deplasarea pacienților să fie mai rapidă, mai sigură și mai eficientă”, a spus managerul Cristian Roman. 

În ceea ce privește dotările medicale, spitalul își propune să continue investițiile în aparatură modernă. În 2025, unitatea a fost dotată cu echipamente medicale în valoare de peste 1 milion de lei, finanțate din venituri proprii și din bugetul local, prin Agenda de Sănătate.

De asemenea, spitalul a beneficiat de fonduri europene de aproximativ 4 milioane de lei, printr-un proiect derulat de Consiliul Județean Sibiu, pentru digitalizarea activității.

Menținerea calității serviciilor medicale este susținută și prin formarea profesională a personalului. Mai mulți medici au fost înscriși în acest an la cursuri de specializare, mai spune managerul. 

„Echipa, formată din personal medical și personal nemedical, este esențială. Avem medici competenți, asistenți dedicați, personal auxiliar sanitar implicat și totodată personal administrativ care susține derularea în bune condiții a tuturor activităților spitalului. Cu toții pot spune că își desfășoară activitatea cu profesionalism și empatie. Un manager poate face performanță doar dacă este înconjurat de o echipă solidă; în lipsa acesteia, nici cea mai modernă infrastructură nu poate produce rezultate.”

Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu își va continua și în 2026 campaniile de prevenție și educație pentru sănătate, inclusiv campania antifumat organizată anual cu ocazia Zilei Mondiale Fără Tutun, ajunsă la cea de-a noua ediție.

Unitatea medicală se află în subordinea Consiliului Județean Sibiu și deservește pacienți din întreg județul, având statutul de singur spital de boli pulmonare din Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus