Când semnăturile adunate de Coaliția pentru familie erau propuse a sta la baza unui referendum de modificare a Constituției organizat în aceeași zi cu alegerile parlamentare, primii care s-au opus au fost pesediștii. Flerul politic al lui Dragnea a simțit că o consultare pe tema interzicerii căsătoriilor între persoanele de același sex ar scoate din case, implicit și la votul pentru parlamentare, o parte din acea masă inertă atunci când vine vorba de a se deplasa într-o cabină de vot. Cabină în care acea masă inertă să mai și aleagă dintre niște politicieni despre care spune că nu o reprezintă cu absolut nimic.
Căci în scenariul unui astfel de referendum, nu doar cei din comunitatea LGBT ar fi devenit activi civic ieșind pentru prima dată masiv la vot (pentru a-și apăra dreptul de a fi). Acestei comunități i s-ar fi alăturat și multe alte grupuri amorfe până acum. S-ar fi trezit spiritul civic și ar fi ieșit să pună ștampila inclusiv ”hipsterii” cu aere departe de această planetă chiar, nu doar de această țară. S-ar fi trezit că au și ei un drept oprimat cei care fumează marijuana. Și ar vrea-o legalizată precum în unele state ale SUA sau măcar precum în unele cafenele din Amsterdam. S-ar fi trezit, probabil, și cei care își doresc legalizarea prostituției și cărora nimic altceva nu le-ar surescita interesul superficial pentru viața politică.
Cert este că, în afara acestor exemple posibile sau doar prost alese, unor astfel de comunități amorfe li s-ar fi alăturat înspre secția de vot altele și altele și altele, deoarece s-ar fi creat acea emoție de care vorbea și președintele Klaus Iohannis ca fiind necesară pentru a scoate lume mai multă la vot. O emoție cam cum a fost cea de la alegerea aceluiași Iohannis ca președinte. Atunci, emoția a fost generată de imaginile cu cei din diaspora, al căror acces la vot a fost îngreunat. Iar la ”emoție” a mai contribuit și presa din mocirlă, care - supusă intereselor oricui altcuiva decât cele ale publicului - nega orice probleme majore în derularea scrutinului pentru românii plecați la muncă în străinătate.
Nici naiba nu mai crede și citește platforme-program și nimeni nu mai ia în calcul promisiuni electorale. Declanșatorul cel mai important rămâne emoția.
Revenind la reacția președintelui PSD, Liviu Dragnea. Explicația pentru care acesta a fost primul care s-a opus unui referendum în aceeași zi cu alegerile este aceea că o prezență ridicată la vot ar anula șansele ca, împreună cu ALDE, să formeze majoritatea parlamentară. Și, prin urmare, ar pierde iar șansa de a controla Guvernul, banii publici și legile din această țară, inclusiv legile care reglementează lupta împotriva celor corupți. (Rațiunea pentru care o prezență ridicată la vot spulberă șansele unei majorități parlamentare PSD+ALDE o puteți citi explicată aici)
Prietenii mei gay, dacă jocurile și flerul politic au dus la situația în care nu avem acel referendum care să vă amenințe o libertate, nu veți mai veni la vot? Veți sta acasă ca de fiecare dată? Și asta pentru că, în oarecum superioara voastră blazare, nu găsiți de cuviință să alegeți între politicieni mediocri?
Și voi, cei care aveți mici afaceri, dar care iarăși sunteți blazați, deoarece niciun regim – mai ales cel liberal, de la care ați fi așteptat să lupte real pentru mai bune condiții – nu v-a mulțumit deloc, nu veți mai veni la vot? Pentru că niciun politician nu e măcar cinstit, dacă nu atât de harnic, precum voi? Dar, voi, patronilor de IMM-uri, vă jurați cu mâna pe balanța contabilă că toate facturile emise au reflectat întru totul realitatea afacerii voastre, de exemplu?
Și voi, toți ceilalți blazați, care nu ieșiți la vot în absența unei ”emoții”, ci așteptați candidați providențiali, imenși oameni politici, noi brătieni și titumaiorescieni, apoi aflați că așa ceva nu există. Decât prea rar, astfel încât să fie excepțiile care întăresc regula. Cei care candidează la fiecare scrutin nu au, în definitiv, cum să depășească media calității morale și de orice fel a societății din care emană. Doar că, inevitabil, printre ei există candidați mai buni decât ceilalți.
Prin urmare, voi - blazați și voi - grupuri de nișă ieșiți la vot și faceți acel ”efort” să alegeți iarăși răul cel mai mic. Pentru că, repetând acest minim exercițiu la fiecare scrutin, chiar contribuiți pozitiv la șansa unei țări în care să avem politicienii pe care și voi, cei care nu votați de obicei, vi-i proiectați: unii mai buni. Și, pe cale de consecință, o țară mai bine guvernată decât până acum, mai aproape de ideea de ”țară ca afară”.
Iar voi, cei din străinătate, care ați uitat ori v-a fost lene/dificil/imposibil să votați prin corespondență: dați măcar un telefon în țară. Și îndemnați-vă prietenii și rudele de aici să nu stea acasă duminică. Ci să iasă la vot și să aleagă.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Nicușor Dan , PSD , Liviu Dragnea , klaus iohannis , PNL , USR , alegeri 2016 , candidati 2016 , alegeri parlamentare 2016
Vizualizari: 1549
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Radu Magda-Vilcea
Acum 5 ore
Ilarie
Acum 5 ore
Un sibian
Acum 5 ore
Luminița Vaida
Acum 5 ore
Ioan