Miercuri,
11.09.2024
Ploi Moderate
Acum
16°C

Cozile taxei de salubrizare: Primăria ține ghișeele deschise și sâmbătă

Cozile taxei de salubrizare: Primăria ține ghișeele deschise și sâmbătă

Cum valurile de sibieni care doresc să își plătească taxa de salubrizare – scadentă joi, 15 decembrie – nu contenesc, administrația locală va ține deschise ghișeele și la final de săptămână.

”Ghișeele Direcției Fiscale, atât cele din sediul Primăriei Sibiu din Piața Mare, cât și la cele din sediul Primăriei de pe bulevardul Victoriei, nr. 1-3, vor fi deschise și sâmbătă, 17 decembrie, de la ora 8 până la ora 12 pentru încasarea taxelor și impozitelor locale, inclusiv a taxei de salubrizare. De asemenea, plata se poate face în ziua menționată și la Oficiul Poștal nr. 1 de pe strada Mitropoliei, de la ora 9 la ora 13”, se arată într-un anunț al Primăriei municipiului Sibiu.

Pentru plata taxei de salubrizare sunt deschise cinci ghișee la parterul sediului din Piața Mare și alte două ghișee în sediul de pe bulevardul Victoriei.

Până miercuri, 14 decembrie 2016, sumele colectate de la sibieni drept taxă de salubrizare depășeau 1,1 milioane de lei, informează reprezentanții Primăriei Sibiu
Cauza cozilor

Taxa de salubrizare a fost introdusă din acest an, în contextul implementării sistemului colectare selectivă, proiect în cadrul căruia administrațiile locale sunt cele care colectează banii pentru plata serviciilor de colectare, transport și depozitare a deșeurilor. Pe 15 decembrie 2016 a fost stabilită prima scadență pentru această taxă, scadență aferentă lunilor noiembrie și decembrie (9,23 lei de persoană pentru luna noiembrie și 8,42 lei de persoană, pentru luna decembrie). Din 2017, scadența este în fiecare zi de 15 a lunii.

Înștiințările de plată pentru această primă scadență au început să ajungă la sibieni, în format tipărit, abia din cursul acestei săptămâni, cu trei zile înainte de ziua de 15 decembrie. Prin urmare, pentru a se feri de penalizări (0,01% pe zi, adică 0,001765 de lei), dar și pentru a-și respecta responsabilitatea, sibienii au năvălit la propriu la ghișeele Primăriei.

De plătit, taxa de salubrizare se poate plăti în mai multe locuri: atât la ghișeele Direcției fiscale din sediile Primăriei Sibiu din Piața Mare și bulevardul Victoriei, cât și la oficiile poștale. Prin virament bancar, taxa de salubrizare poate fi plătită în contul Primăriei Sibiu deschis la Trezoreria Sibiu – RO70TREZ57621360206XXXXX, cod fiscal 4270740, beneficiar Primăria Municipiului Sibiu. În fine, pentru cei care și-au făcut cont pe site-ul Primăriei Sibiu (www.sibiu.ro), taxa poate fi plătită și online.
Citește și

http://www.turnulsfatului.ro/2016/12/14/sute-de-sibienii-navalesc-la-primarie-pentru-cinci-bani-pe-luna-o-porcarie-de-aia-fost-la-revolutie-sa-stam-la-cozi-video-si-foto/

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

6 comentarii

Calin Blaga

Acum 7 ani

Domnule Deleanu de azi se iau penalizari dar nu cat spuneti dvs ci de 60 de bani pe zi. Asa ca mai informati-va. Plus ca vina pt cozi este EXCLUSIV a Primariei care a gestionat prost procesul. Nu a facut coduri de bare si acorduri cu furnizori de plati. Nu a trimis instiintarile de plata la timp.
Raspunde

...

Acum 7 ani

Eu am primit înștiințarea în 14 decembrie și scadența era în 15 decembrie. În 15 decembrie chiar n-am reușit să ajung să plătesc. Cine e de vină? Primăria noastă divină!
Raspunde

Ana.

Acum 7 ani

Noi am fost sa incheiem contractul pe 31 octombrie si desi am vrut sa platim ni s-a spus sa asteptam. Si tot asteptam, acum sa stea ei sa astepte nu sa ne oblige sa stam ore in sir la cozi, cu atat mai mult ca eu aflu de termen si penalitati de pe Turnul Sfatului si nu, asa cum ar fi normal, de la primarie. Dezamagire si dezgust pt cum reuseste primaria sa faca dintr-un lucru bun o mare cacealma, mi-e efectiv sila de toate deciziile astea luate aiurea. Rusine! Oras european...
Raspunde

sibian100%

Acum 7 ani

Cozi de prosti.Plata online este cea mai simpla si rapida.Retardatii s-au invatat sa stea la coada si sa stea la taclale sau sa injure guvernul ca ei s-au nascut prosti.
Raspunde

Vasile de Vasile

Acum 7 ani

just!
Raspunde

Gruia

Acum 7 ani

De exemplu parintii tai si mai multe neamuri de-ale tale.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus