În ultima ședință ordinară din acest an, Consiliul local Sibiu a înființat o comisie pentru ”urmărirea modului de desfășurare a activității de salubrizare în municipiul Sibiu de către operatorul delegat – SC Soma SRL”.
După cum era anunțat încă de la lansarea unei astfel de idei, membrii comisiei sunt din fiecare formațiune reprezentantă în forul legislativ local. Iar în ședința de miercuri după-amiază, au fost nominalizate și votate drept membre ale acestei comisii Gabriela Brunchea (PNL), Mery Claudia Sîmtion (PSD) și Ekaterina Annemarie Fazakas (FDGR).
”Comisia va studia documentația de atribuire, oferta declarată câștigătoare a licitației și contractul încheiat pentru delegarea activității de salubrizare în municipiul Sibiu, iar în situația în care apreciază ca necesar, va efectua și deplasări în teren în vederea verificării modului de implementare și executare a contractului. Concluziile studiului vor fi înaintate reprezentantului UAT Sibiu în cadrul adunării generale a ADI Eco Sibiu, domnul viceprimar Pop Răzvan, pentru a fi prezentate atât asociației, cât și operatorului”, a citit Ioan Stroie, președintele ședinței de miercuri, din proiectul de hotărâre adoptat în unanimitate.
La recitit
Înființarea acestei comisii vine ca urmare a mai multor disfuncționalități sesizate la demararea proiectului de colectare selectivă. Cu toate acestea, trebuie precizat că documentele indicate a fi studiate de către noua comisie ar fi trebuit să fie deja cunoscute aleșilor locali. În aprilie anul trecut, consilierii locali votau în unanimitate adoptarea documentației de atribuire pe baza căreia a fost organizată licitația câștigată, în cele din urmă, de Soma (citiți aici hotărârea adoptată atunci de consilieri). Iar această documentație este parte a contractului semnat cu firma băcăuană, contract în care parte semnatară este și ”Municipiul Sibiu, prin Consiliul local Sibiu”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Ioan Stroie , colectare selectivă , Municipiul Sibiu , Pentru Sibiu , Mery Claudia Sîmtion , Gabriela Brunchea , ridicarea gunoaielor , Monitorizare Independent , Adi Eco Sibiu , Soma Salubrizare Sibiu , Ekaterina Annemarie Fazakas , Pop Răzvan Codruț
Vizualizari: 2082
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Jean
Acum 4 ore
Un sibian
Acum 4 ore
Un sibian
Acum 5 ore
Anomis
Acum 7 ore
Dth