Sergiu Bolotă are 31 de ani și este băiatul acela care umple cafenelele din Sibiu cu muzica sa. Și-a descoperit pasiunea de a cânta în copilărie, în biserică, unde mergea împreună cu părinții și cei șase frați. De atunci nu s-a oprit din cântat.
Acum își compune propriile melodii, de curând a scos și un album, dar vrea și mai mult. Tânărul a mers până în Estonia să își înregistreze o piesă, care îi spune povestea de viață, pentru a participa la Eurovision. Sergiu este un tânăr care se declară îndrăgostit de orașul său, cântă și este și compozitor. Nu are studii muzicale, dar de mic a început să cânte la evenimentele școlare, și mai apoi în biserică. Face parte dintr-o familie numeroasă, de șapte copii. De la vârsta de nouă ani a fost crescut doar de mama sa, pentru că tatăl lui s-a sinucis, fiind dependent de alcool.
Fratele mai mare, un exemplu
“Mama trebuia să aibă grijă de noi și așa am ajuns să trăim din ajutoarele rudelor și ale bisericii. A fost dificil, dar ne-a întărit foarte mult. Când el a murit eu aveam nouă ani, dar fiind foarte mic nu țin minte foarte multe lucruri. Am avut avantajul că fiind cel mai mic dintre frați eram preferatul lui și nu eram chiar așa de bătut. În 1995 s-a sinucis, s-a spânzurat și viața a parcurs un curs perfect natural, în care familia mea s-a ridicat pur și simplu. Și asta pentru că nu mai exista violență, nu mai existau certuri sau probleme de genul acesta. Cel mai fascinant este că din toți cei sapte copii, niciunul nu a luat-o razna. Tata cânta din adolescența și mai mult sau mai puțin a fost un exemplu, pentru că el și scria piese. Dar, cel după care m-am ghidat cu adevărat și a fost un exemplu este fratele meu mai mare. Eram fascinat de el și de ceea ce făcea și îmi spuneam că o să cânt și eu”, spune Sergiu.
Și așa a ajuns să cânte în fiecare duminică la biserică, dar totul s-a schimbat când lumea îi spunea că trebuie să iasă dintre zidurile acesteia. Așa a început să cânte în cafenele, dar au urmat și festivaluri religioase, conferințe pentru tineri, și multe alte evenimente la care cânta fiind voluntar “În perioda adolescenței am început să cânt regulat și asta m-a și format, mi-a dat o oarecare relaxare când cânt în fața oamenilor. Și așa au trecut foarte mulți ani. Mergeam duminica la biserică. Dar mai apoi toată lumea îmi spunea că este timpul să ies dintre zidurile bisericii, că e timpul să fac mai mult. Cineva m-a îndrumat să merg să vorbesc la o cafenea, să cânt acolo, am învățat niște piese, care bineînțeles nu aveau legătură cu biserica”, își amintește tânărul artist.
Primul recital a fost în librărie
Prima dată a cântat într-o librărie, în 2014, unde a avut 120 de spectatori. Apoi au urmat rând pe rând cafenelele. “În prima cafenea în care am cântat am susținut și o audiție. După care oamenii începeau să vină pe rezervări, pentru că erau doar 50 de locuri. Aici am cântat patru luni de zile, după care a început să cânt în paralel într-o cafenea mai mare. Mi-a făcut eu un număr special cu anumite melodii, care a prins extrem de bine. Cânt și cover-uri și piese proprii. Am cântat în Sibiu, Slatina, Reșita, Târgu Mureș, Cluj”, spune Sergiu.
A lansat anul acesta în martie un album cu piese proprii, album pe care l-a scos cu ajutorul oamenilor din jurul său care îl susțin. În momentul de față are 11 melodii proprii, iar prima piesă scrisă de el este o baladă rock care se numește “M-ai ridicat”. “Prima mea piesă este post depresie. A scris-o după o perioadă în care m-am neglijat pe mine și moral și fizic. Mi-am făcut de cap cam mult, să zicem așa. După vreo două luni am ajuns să fiu dezamăgit de propria mea persoană. Și așa am început să repar tot ce am stricat și am avut inspirația să scriu piesa în care îi spuneam lui Dumnezeu că m-a ridicat din noaptea cea mai grea. În 2010 când am lansat-o a fost numită una dintre cele mai bune piese creștine contemporane din România. Nu am spus prin piesa asta fiți credincioși, credeți în Dumnezeu. Pentru ca nu fac propagandă religioasă, ci le spuneam de fapt, că este posibil ca de acolo de jos să te ridici. Piesa are un mesaj inspirațional, nu neapărat religios”, povestește Sergiu.
Piesa pentru Eurovision, compusă în Estonia
De atunci, de la prima piesă compusă, lucrurile s-au schimbat mult în bine. Iar Sergiu vrea să depășească barierele orașului în care s-a născut și să participe la Eurovision. Iar acest “vis” a început să prindă contur. La începutul lunii decembrie a mers în Estonia, unde alături de Stig Rasta, compozitor și fost participant la Eurovision, a compus și înregistrat piesa „We were young”. „Ștefan, un prieten care are «virusul» Eurovisionului mi-a spus că am tot ce îmi trebuie, că am cu ce să mă prezint și pot face o figură bună la selecția națională. Apoi mi-a arătat mai mulți interpreți din Europa care au participat și care sunt și compozitori. Și mi-a spus să ascult piesele lor și să numesc pe cineva care rezonează cel mai mult cu mine și am pus degetul pe o anumită piesă. Iar printr-o anumită conjunctură, Stig m-a invitat în Estonia să facem piesa. Pas cu pas, mergând acolo și văzând atmosfera, felul în care mă încurajează, entuziasmul lor, mi-am zis că sunt pe drumul cel bun. Piesa în sine este o piesă pentru toată lumea, față de fostele mele piese care erau mai de nișă”, spune Sergiu.
Ținta tânărului cântăreț și compozitor este finala națională a Eurovisionului, iar visul cel mare este finala pe Europa. “Noi luăm totul pas cu pas. Ne gândim acum strict la ce se va întâmpla la preselecții. Numărul acesta trebuie să fie perfect ca și cum ar fi finala”, mărturisește Sergiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Târgu Mureș , Eurovision Song Contest , Iar Sergiu , Stig Rasta , Sergiu Celibidache , Pentru Sibiu , Sergiu Bolotă , Secțiunea Muzică
Vizualizari: 12775
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Emil
Acum 5 ore
Bike
Acum 5 ore
Cai verzi pe pereti!
Acum 5 ore
Acolo Duța
Acum 6 ore
Gheorghe Ion