Sâmbătă,
15.08.2020
Innorat
Acum
20°C

Conducerea Aeroportului, către sibieni: nu mai folosiți artificii, lampioane și lasere pe o rază de 15 km

08 Februarie 2017 18:32

Conducerea Aeroportului, către sibieni: nu mai folosiți artificii, lampioane și lasere pe o rază de 15 km

Pe o rază de 15 km în jurul Aeroportului Sibiu sunt interzise, potrivit normelor în vigoare, utilizarea dispozitivelor cu fascicul laser și alte lumini periculoase, dar și lansarea de lampioane, focuri de artificii sau înălțarea de baloane ori aeromodele.

Interdicțiile prevăzute de legile în vigoare sunt reamintite de administrația aeroportului în contextul în care reprezentanții acesteia au constatat ”în ultimele șase luni, o intensificare a evenimentelor publice în care au fost folosite lampioane, artificii și/sau lasere”. Normele legale la care fac referire cei de la Aeroport sunt aplicabile pe o rază de 15 km în jurul aeroportului sibian, zonă în care intră integral nu numai Sibiul, ci și Șelimbărul, Cisnădia, Ocna Sibiului, Poplaca, Gura Râului, Sibiel, Săcel, Săliște (parțial) și Șura Mare. ”În vederea evitării oricăror evenimente sau incidente de aviație civilă apelăm la spiritul civic al comunității și la sentimentul de responsabilitate al cetățenilor, astfel încât împreună să asigurăm condițiile de siguranță necesare desfășurării zborurilor pe Aeroportul Internațional Sibiu”, se arată în comunicatul emis de conducerea AIS.

De remarcat faptul că lasere și artificii se folosesc destul de des în centrul Sibiului, în cadrul a numeroase evenimente de pe agenda culturală a orașului și nu numai.

De ce sunt periculoase laserele

Reprezentanții aeroportului sibian fac trimitere către un material de informare redactat de Autoritatea Aeronautică Civilă din România în noiembrie anul trecut, pe tema pericolelor reprezentate de aparatele care emit fascicule laser. ”Astfel de incidente pot avea ca rezultat distragerea atenției pilotului sau orbirea temporară a acestuia în timpul fazelor critice de zbor, cum sunt aterizarea și decolarea. De asemenea, au fost semnalate cazuri în care fasciculele laser au provocat leziuni oculare permanente”, se arată în materialul indicat de conducerea AIS.

Celelalte acte la care fac referire cei din conducerea Aeroportului sunt Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 735/2015 privind aprobarea „Reglementării aeronautice civile române privind stabilirea zonelor cu servituţi aeronautice civile şi a condiţiilor de avizare a documentaţiilor tehnice aferente obiectivelor din aceste zone sau din alte zone în care pot constitui obstacole pentru navigaţia aeriană şi/sau pot afecta siguranţa zborului pe teritoriul şi în spaţiul aerian al României” și Regulamentul (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 februarie 2008 privind „normele comune în domeniul aviației civile și instituirea unei Agenții Europene de Siguranță a Aviației”, pe terenurile de aeronautică civilă şi în vecinătatea acestora (inclusiv în perimetrul infrastructurilor aeroportuare şi în împrejurimi), ”respectiv pe o rază de aproximativ 15 km în cazul aeroportului sibian”.

Siguranța zborului se realizează inclusiv prin: Sursa: comunicat AIS

”- interzicerea/eliminarea dispozitivelor cu fascicul laser, cu excepția celor utilizate în domeniul aeronautic; interzicerea/eliminarea luminilor periculoase, derutante, înșelătoare (sisteme de iluminat, firme/reclame luminoase) - pentru prevenirea riscului de confuzie și/sau de orbire; - interzicerea lansării de focuri de artificii, lampioane și înălțării de baloane sau aeromodele – pentru prevenirea riscurilor de incendiu și de coliziune”

Sursa foto: Google Earth

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

16 comentarii

joe

Acum 3 ani

pai da, ca suntem singurul oras cu aeroportul in centru orasului. faceti aeroport la 10km de oras asa cum e in toate tarile civilizate. sau am uitat, deabia l-ati facut si pe asta..
Raspunde

Bahama Mamas

Acum 3 ani

Terminal si pista noua.....pe locul celui din 1930-40 :) Absurda cerinta....cu siguranta ''compania'' are probleme mult mai serioase decat asta. Dar ce lasere se folosesc? Din alea de tai tabla? :)) Degraba sa mutati voi coluarul aerian in alta directie, nu sa taie orasul EXACT in doua !
Raspunde

Alis

Acum 3 ani

Deci, atat timp cat avem aeroport, la revedere focuri de artificii in centru...?!?
Raspunde

Teo

Acum 3 ani

Conducerea aeroportului are dreptate. Orice pareri sau solutii propuse de cei care nu au legatura cu problema, sunt absurde.
Raspunde

avion cu motor

Acum 3 ani

Inca un pic si puneau si Paltinisul pe lista. Sa nu-i orbeasca si sa-i supere si luminile de la autostrada.
Raspunde

foc de artificii

Acum 3 ani

Mi-se pare aberant lucrez in domeniul focurilor de artificii si nu vad de ce in Sibiu nu se poate trage si in Bucuresti chiar pe culoarul de aterizare a avioanelor (sunt la o inaltim de 600 -1000 metri) se poate. Este o aberatie fara sustinere legala. Cum ar fi ca eu ca si locuitor al Siiului sa interzic aterizarea avioanelor pentru ca poleaza fonic.
Raspunde

Coco

Acum 3 ani

Catre Conducerea Aeroportului Sibiu, Lasati-ne sa traim liberi. Daca aceste lucruri sunt asa periculoase, va rugam sa nu mai folositi aeroportul noaptea sau sa-l inchideti si sa construiti altul la 15 km de civilizatie. Asta este o tampenie.
Raspunde

Andrei

Acum 3 ani

Ar trebui pentru evenimente speciale gen revelion si festivaluri mari sa se ceara aprobare si de la aeroport. Daca se stie de artificii se pot programa in perioada cand nu sunt avioane prin zona, sau se.pot amana ptr. 10 min cat tin artificiile decolatile sau aterizarile. E absurd sa interzici tot doar ptr ca avem aeroport aproape de oras. Trebuie sa reusim da convietuim.... :)
Raspunde

Ciprian

Acum 3 ani

Am o propunere si mai buna. Inainte cu 30 de minute de fiecare aterizare sau decolare, sa intram in stare de camuflaj total ca in timp de razboi. Nu de alta, dar sa nu fie orbit pilotul de ce sti ce lumanare aprinsa prin cimitir. Exagerari tipice pentru autoritatile noastre.
Raspunde

un cititor

Acum 3 ani

Oare pilotii care aterizeaza si decoleaza din Las Vegas cum naiba fac de nu orbesc de la luminile celui mai "iluminat oras de pe glob"? Or avea ochi mai speciali? Dar de miile de sibieni deranjati ca le trece avionul la cativa metri deasupra caselor ca parere are conducerea aeroportului si cu ce solutii vine, in afara de "ne coare in c_r de voi"?"
Raspunde

Ridichie Iglesias

Acum 3 ani

Oricum orasul e plin de artificii si petarde,nu vedeti oamenii politici si din administratie !
Raspunde

Coman

Acum 3 ani

Comunism curat...in alte țări....discoteca în aer liber cu jocuri de lasere și lumini e la 5 km de aeroport...si nu mai orbește pilotul....vrajeli tipic romanesc..
Raspunde

LOL

Acum 3 ani

Plin de specialisti de aviatie si in Sibiu...
Raspunde

Strula

Acum 3 ani

zboru
Raspunde

Bahama Mamas

Acum 3 ani

Hmm, sa nu-i deranjeze mai nou si de la telefoanele din piete :))) Tare mult as vrea sa vad cum un fascicul laser proiectat de JOS (se refera la populatie si cladiri f. inalte inca nu avem), ajunge sa orbeasca sau creeze leziuni unui pilot ce priveste in fata si lateral....o ricosa raza :)) Razele de lumina de la Tour Eiffel nu va deranjeaza? Varfurile la Empire State, Chrisler si altii din Manhattan si nu numai, nu deranjeaza?
Raspunde

Sibian

Acum 3 ani

...se cam exagereaza cu interdictiile dar faptul ca aeroportul e lipit de oras nu e nici o problema pt ei
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus