Președintele Comisiei de Buget Finanțe a Senatului, social-democratul Viorel Arcaș, a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă pe care a susținut-o la Mediaș, că actualul guvern are o nouă filozofie de administrare a banilor publici de pe urma căreia toți românii se vor putea bucura. ”Trebuie să se înțeleagă faptul că este o nouă filosofie de administrare a banilor publici, în special a banilor destinați investițiilor. Alocarea se face direct, de la bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, în funcție de ordinea în care s-au depus proiectele. Bugetul alocat investițiilor a fost suplimentat în acest an cu 10 miliarde”, a declarat Viorel Arcaș.
Legat de amendamentele înaintate de liberali, respinse de majoritatea PSD, Arcaș a explicat că vina pentru neînceperea lucrărilor la centura ocolitoare a Mediașului o poartă fosta guvernare tehnocrată, dar și ex-ministrul PD, Radu Berceanu. ”Amendamentul referitor la centura ocolitoare a fost respins fiindcă nu avea nicio bază legală. Alocarea fondurilor nu se poate face fără documentație tehnică și fără să existe un studiu de fezabilitate. Reamintesc faptul că în timpul ministrului PD al Transporturilor, Radu Berceanu, s-a pierdut finanțarea Băncii Mondiale pentru acest obiectiv de investiții, dar și că Guvernul Cioloş a refuzat să semneze atribuirea studiului de fezabilitate (noiembrie 2015), iar apoi a anulat licitația (iunie 2016). Pentru locuințele ANL, documentația este depusă la Minister de vechea administrație locală, fiind stabilită și locația, cu probabilitate mare de a începe construcția locuințelor în anul 2017”, a spus Arcaș.
Arcaș îi acuză pe liberali că prin amendamentele depuse la legea bugetului nu au țintit decât un avantaj electoral. ”Nu în ultimul rând, țin să amintesc faptul că stimații colegi din PNL care au depus amendamente la legea bugetului nu au binevoit să se prezinte la Comisiile reunite de Buget Finanțe pentru a și le susține, ceea ce mă duce cu gândul că acțiunea lor nu avea decât un obiectiv de imagine”, a mai spus senatorul PSD.
Cred că ceea ce Parlamentul României a aprobat în această săptămână reprezintă o șansă reală pentru toți românii de a avea o viață mai bună, inclusiv pentru medieşeni.
Bugetul pe anul 2017 este configurat pe un cadru economic ce prevede o creștere economică de 5,2% pentru anul 2017 și de peste 5% pe întreg orizontul 2018-2020, semnificativ mai mare comparativ cu cea estimată a fi înregistrată la nivelul țărilor UE (1,5% la nivelul zonei euro și 1,6% pe total UE estimată pentru anul 2017).
Direcțiile majore de acțiune prevăzute în legea bugetului vizează: creșterea veniturilor populației, investiții sporite în infrastructură și reducerea taxelor.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Băncii Mondiale , Viorel Arcaș , Guvernul Cioloş , Radu Berceanu , Preşedintele Comisiei , Parlamentul României , Buget Finanțe
Vizualizari: 1470
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
D.m
Acum 2 ore
Sparrow, Jack Sparrow
Acum 3 ore
Tot eu.
Acum 4 ore
Ion
Acum 5 ore
Fun