Luni,
02.02.2026
Innorat
Acum
1°C

Grindeanu: Noul Ministru al Justiției ar putea fi o persoană apolitică

Grindeanu: Noul Ministru al Justiției ar putea fi o persoană apolitică

Premierul Sorin Grindeanu ia în calcul nominalizarea unui independent la Ministerul Justiţiei, o propunere în acest sens urmând a fi făcută săptămâna viitoare. Anunţul a fost făcut de şeful Guvernului, la Bruxelles, după o întâlnire cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.

"Am avut discuţii în aceste zile cu mai multe persoane. În perioada următoare o să mă decid, vreau să vă spun că iau extrem de serios să propun o persoană neimplicată politic, am avut discuţii cu câteva persoane care au în acest moment un background profesional dincolo de orice contestare, care au arătat şi au făcut în acest domeniu foarte multe lucruri, continuă în aceste zile, chiar şi în week-end întâlnirile pe care o să le am cu asemenea persoane pe care le consider eligibile. Probabil la începutul săptămânii viitoare, la mijlocul săptămânii viitoare o să fac o propunere şi ar putea fi una care nu face parte din coaliţia de guvernare, adică este o persoană apolitică", a declarat Sorin Grindeanu, citat de Mediafax.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus