Pe lângă cei 60,79 de lei pe fiecare tonă de deșeu depozitat în groapa de la Cristian, sibienii plătesc de la începutul acestui an – indirect – încă 80 de lei pe fiecare tonă de deșeu depozitat, taxă pentru Fondul de mediu. Taxa va fi menținută, a anunțat ministrul Mediului, Daniel Constantin, dar va scădea pentru cei care ating anumite praguri de reciclare.
Pentru a înțelege chestiunea taxei pentru fondul de mediu, trebuie arătat că cei 80 de lei care sunt plătiți în plus pentru fiecare tonă de deșeu depozitat sunt achitați, în primă fază, de operatorul de salubritate SC Soma SRL (care depozitează la Cristian deșeurile reziduale) și de firmele care administrează stațiile de sortare și compost (Schuster & co Ecologic și Brantner, care depozitează la Cristian deșeurile reziduale rezultate în urma sortării deșeurilor reciclabile). Mai apoi, cei 80 de lei sunt refacturați de firmele mai sus amintite unităților teritorial-administrative (primăriilor) de pe raza cărora au fost colectate aceste deșeuri. La rândul lor, primăriile colectează banii necesari pentru acoperirea acestor costuri de la sibieni. Deocamdată, introducerea acestei taxe de la 1 ianuarie nu a determinat o creștere a taxei de salubrizare aplicată sibienilor, deși o astfel de intenție a fost anunțată. Tracon, firma care încasează cei 80 de lei și cea care administrează groapa de deșeuri de la Cristian, transferă aceste sume în conturile deschise pentru constituirea Fondului de mediu.
Ministrul: penalități graduale
Aflat în vizită la Sibiu, ministrul Mediului, Daniel Constantin, a arătat că această taxă va fi menținută, dar modul de calculare a cuantumului acesteia va fi modificat. ”Avem un grad de reciclare de 4,5%, suntem pe ultimul loc în Uniunea Europeană. Vom introduce în legislație instrumente care să asigure un grad de reciclare mai mare”, promite Constantin. Potrivit lui, gradul de reciclare pe care România și-l asumă până în 2020 este de 50%. Acest grad va fi impus anual și autorităților locale: 25% în 2017, 30% în 2018 și, respectiv, 40% în 2019. Aceste praguri ar urma adoptate prin ordonanță de urgență și au rolul de a determina autoritățile locale să eficientizeze procesul de reciclare. ”Taxa pentru fondul de mediu va fi plătită pe diferența între ceea ce s-a realizat și ceea ce s-a planificat. Dacă se ating țintele de colectare selectivă, taxa nu va mai trebui plătită”, anunță Constantin.
La Sibiu nu se ating țintele
Dacă ținta de 25% reciclare pentru 2017 propusă de ministrul Mediului se va regăsi și în legislație, situația Sibiului va fi mai bună decât a celorlalte zone din țară care nu au implementat procesul de colectare selectivă. Dar nu va fi una cu mult mai fericită. Din datele generate de colectarea selectivă pe primele două luni, cantitatea de deșeuri reciclabile (hârtie, plastic, sticlă și metal) precolectată de sibieni este de aproximativ 5% din totalul deșeurilor generate lunar. Și, oricum, din aceste cinci procente cantitatea de deșeuri efectiv reciclată scade și mai mult în urma proceselor de sortare.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Daniel Constantin , colectare selectivă , Uniunea Europeană Guvernului P , Asistenţă Socială Sibiu , deseuri reciclabile , deseuri , Pentru Sibiu
Vizualizari: 1860
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
ID
Acum 4 ore
Joe Doe
Acum 4 ore
MergeTreaba
Acum 4 ore
Asdfasdf
Acum 4 ore
Georje