Una dintre cele mai apreciate formații ale rock-ului alternativ, Alternosfera, va concerta la Sibiu, vineri, 31 martie, în Liquid The Club.
După succesul de anul trecut, în cadrul Focus Festival, trupa din Republica Moldova revine la Sibiu pentru un nou cocert, în cadrul unui turneu ce va cuprinde și alte orașe din țară, Brașov, Pitești, Constanța și Cluj Napoca. Înființată în decembrie 1998 la Chișinău, formația de rock alternativ, de-a lungul timpului, a susținut sute de concerte în România și Republica Moldova, lansând cinci albume și un EP. În ianuarie 2017, trupa a primit, pentru al patrulea an consecutiv, titlul „Best Romanian Alternative Rock Band 2016”, în urma unui concurs anual organizat de Metalhead.ro.
Evenimentul de la Sibiu este organizat sub egida Focus Festival, iar în cadrul concertului va fi anunțată oficial și data festivalului. Biletele costă 40 de lei și au fost puse deja în vânzare în format electronic pe iabilet.ro și în format fizic în rețeaua iabilet.ro/retea. Jumătate din biletele disponibile au fost deja vândute. Concertul începe la ora 21.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Cluj Napoca , Republica Moldova , Best Romanian Alternative Rock , Focus Festival , Liquid The Club
Vizualizari: 1753
Ultimele comentarii
Acum 58 minute
Marko
Acum 1 oră
Adybady
Acum 1 oră
M
Acum 1 oră
Noi noi
Acum 1 oră
Flo