Fiica cea mare a preşedintelui SUA va deveni oficial consilier a lui Donald Trump, fără a primi un salariu pentru asta, dar beneficiind de toate prerogativele pe care le prevede statutul de angajat guvernamental. Ea va fi consilier voluntar, având obligaţia de a respecta acelaşi reguli de securitate şi etichetă ca şi ceilalţi agenţi federali angajaţi, transmite Mediafax.
"Am aflat că există anumite preocupări în legătură cu recomandările pe care i le fac preşedintelui în calitatea mea de consilier personal, ce respectă în mod voluntar regulile de etică, aşa că voi face acelaşi lucru ca angajat neplătit în Casa Albă, care intră sub incidenţa aceloraşi reguli ca angajaţii federali", a declarat Ivanka Trump.
"De-a lungul acestui proces, am lucrat îndeaproape şi cu bună credinţă, în beneficiul Casei Albe şi consilierea mea personală a fost una fără precedent, în privinţa naturii rolului meu", a punctat fiica preşedintelui.
O sursă apropiată familiei Trump, a declat pentru CNN, decizia a fost luată după „neliniştea“ exprimată cu privire la natura rolului său voluntar, şi cât de etica este această poziţie.
Acum, Ivanka Trump va fi "consilier" al preşedintelui american şi va depune propriul său formular 278, ceea ce se traduce prin faptul că de acum înainte va îndeplini în mod legal de toate normele de etică pe care le presupune funcţia.
"Suntem multumiţi ca Ivanka Trump a ales să facă acest pas în rolul ei fără precedent ca prima fiică şi în sprijinul preşedintelui", au declarat, sub protecţia anonimatului, surse din staff-ul de la Casa Albă.
De altfel şi Jared Kushner, soţul Ivankei, este consilier al lui Donald Trump, fiind angajat guvernamental neplătit.
Un oficial de la Casa Albă a confirmat săptămâna trecută că, după câteva luni de la instalarea la Washington, Trump a a infiinţat un birou special de aripa de vest. iar acesta are norme de securitate de top-secret. Mai mult, Ivanka Trump va primi dispozitive de comunicaţii furnizate de guvern.
Criticii au adus în discuţie normativele legii ce priveşte nepotismul, lege adoptată în 1967, care spune că niciun funcţionar public - de la preşedinte până la un manager de nivel minim la o agenţie federală - nu poate angaja sau promova vreo rudă. Însă legea prevede clar că cei care nu corespund normelor legale "nu pot fi plătiţi" de către guvernul federal, ceea ce le dă posibilitatea fiicei şi ginerului lui Trump să renunţe la salariu, atâta timp cât lucrează la Casa Albă. În fapt, atunci când Jared Kushner a intrat oficial în echipa lui Trump, Departamentul de Justiţie a ajuns la concluzia că postul de consilier principal pe care îl ocupă nu încalcă legile federale anti-nepotism.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 914
Ultimele comentarii
Acum 15 ore
Unul
Acum 15 ore
Tulnicul de mucava
Acum 16 ore
Unul
Acum 16 ore
Canaris
Acum 16 ore
Olingpia Gafosdea