Joi,
02.12.2021
Cer Senin
Acum
1°C

Ponta despre Turcan: ”Deţine acelaşi număr de neuroni cu Vanghelie”. Răspunsul: ”Pe Victor Ponta nu-l mai țin nervii”

Ponta despre Turcan: ”Deţine acelaşi număr de neuroni cu Vanghelie”. Răspunsul: ”Pe Victor Ponta nu-l mai țin nervii”

Fostul premier Victor Ponta a atacat-o pe lidera PNL, Raluca Turcan, spunând că este imorală, deoarece se împotrivește comisiei de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009. ”Singura persoană profund imorală în această poveste este tocmai Raluca Turcan (cea care pare că deţine acelaşi număr de neuroni cu Vanghelie), pentru că deşi în 2009 doamna Turcan era membră PDL şi îl susţinea oficial pe Traian Băsescu, azi este şefa PNL (ce jenant), ori PNL a susţinut oficial în 2009 şi candidatura lui Mircea Geoană în turul al doilea şi ideea că alegerile au fost fraudate (Crin Antonescu fiind cel mai vehement în acest sens)!”, a scris fostul premier pe pagina sa de Facebook.

Reacția Ralucăi Turcan nu s-a lăsat așteptată. Îi atrage lui Victor Ponta, tot pe pagina de socializare, că nu va scăpa de o comisie parlamentară care va ancheta ștergerea datoriilor Rompetrol. ”De când a fost prins Sebastian Ghiță, pe Victor Ponta nu-l mai țin nervii. Știe că vom afla adevărul despre sistemul paralel de putere din care a făcut parte atâția ani. Și mai ales despre banii făcuți de acest sistem de putere. Colaboraționistul Ponta se teme și să nu se afle adevărul despre rolul jucat de domnia sa în alegerile din 2009. Dar cel mai important lucru e că nici Victor Ponta nu va scăpa de o comisie parlamentara de anchetă. Pentru că trebuie să aflăm adevărul despre cum s-a ajuns la ștergerea datoriilor Rompetrol. Mai știe cineva câți bani au ajuns în celebrul fond de dezvoltare cu fonduri din Kazahstan, pe care l-a anunțat Victor Ponta ca justificare pentru ștergerea datoriilor?”, a scris Turcan.

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

10 comentarii

Baba

Acum 4 ani

No ham:Ponta stie sa numere pina la zece!N-as fi crezut!Da' se mai ridica o intrebare:Oare Raluca noasta' si Vanghelie or hi dizigoti ?
Raspunde

MOSU

Acum 4 ani

VANGHELIE are dreptate sa se simta OFENSAT!!!...
Raspunde

joseph

Acum 4 ani

...cu Vanghelie? astia ce limba romana vorbesc?
Raspunde

Thom

Acum 4 ani

''cu'' ????????? :) :) :) Sunt la comun? :) :) :)
Raspunde

///

Acum 4 ani

Credeam ca Ponta e un om inteligent si nu se cobora la nivelul ciocanitoarei Woody!
Raspunde

...

Acum 4 ani

daca tie ti se parea ca ponta e inteligent, inseamna ca esti p.. de-a binelea
Raspunde

politrucul

Acum 4 ani

Ca intotdeauna, adevarul este undeva la mijloc...
Raspunde

neuronu

Acum 4 ani

Il cam roade invidia pe monta? Vrea si el mai multi neuroni?Cine-i da ca la alde psd, e mare seceta?!
Raspunde

Eu 71

Acum 4 ani

Toți îl criticați pe Ponta,dar cât a jecmanit și " furat" Turcan cu gașca PDL în perioada lui BASESCU și Boc,nu mai vorbiți deloc??? Cine a redresat țară după perioada neagră a lui Băsescu??? Apropo ,vorbim totuși de " madam" care habar nare și câți ani are , răspunde că are 28 când de fapt avea 33! E penibilă rău ,e blondă maxim și în SINGURUL neuron care îl are ,și cred că și ăla de plictisește singur!!!
Raspunde

justitiarul

Acum 4 ani

Nici cu Monta nici cu Ratusca cea Turcana, crescuta sub biroul lui STOLO....
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus