Aglomerarea de mașini parcate în zona străzii Henri Coandă din cartierul Lazaret va scădea odată cu deschiderea unei noi parcări în incinta fabricii Compa, cel mai mare angajator sibian cu capital privat autohton. Până atunci, reprezentanții Primăriei spun că vor cere Poliției locale să patruleze prin zonă.
Din lipsa locurilor de parcare pe domeniul public, mașinile care ajung în zona străzii Henri Coandă din Sibiu sunt parcate atât pe trotuare, cât și pe spațiile lăsate libere între carosabil și parcarea amenajată în dreptul societății Compa. „Aglomerația spațiilor de parcare de pe strada Henri Coandă se explică prin faptul că în această zonă își desfășoară activitatea mai multe unități de producție cu un număr mare de angajați. De asemenea, în zonă sunt câteva șantiere deschise pentru reabilitarea străzilor, locatarii parcându-și mașinile tot pe strada Henri Coandă. Printr-o adresă scrisă transmisă Primăriei Sibiu, SC Compa a înaintat o soluție pentru rezolvarea situației: în cel mai scurt timp firma va amenaja în curtea fabricii spații de parcare destinate angajaților. Până atunci Poliția Locală va monitoriza zona pentru a nu se crea aglomerație“, se arată în răspunsul solicitat Primăriei Sibiu de către Turnul Sfatului, referitor la pârghiile pe care le are pentru a rezolva situația din zonă.
Spațiile care încă nu sunt spații verzi
Redacția Turnul Sfatului a fost sesizată de situația de pe strada Henri Coandă de mai mulți locuitori ai zonei, care se plâng că mașinile sunt parcate pe fiecare spațiu liber, altul decât carosabilul. „Pe strada Henri Coandă, deși acum doi ani a fost amenajat un spațiu pe care să fie amenajată zonă verde, nu s-a plantat niciodată iarba. Pe acel spațiu sunt parcate mașini în fiecare zi de la șapte dimineața la 19 seara“, scriau locuitorii zonei într-o sesizare transmisă redacției Turnul Sfatului în urmă cu două săptămâni. Sesizare care a generat un articol cu titlul ”Lazaret: pe spațiul verde se plantează mașini. În fiecare zi de lucru”. Referitor la acest titlu, Primăria Sibiu a venit cu o completare. „În ceea ce privește afirmația dumneavoastră referitoare la parcarea pe zonele verzi, precizăm că aceste insule dintre carosabil și parcarea Compa nu sunt încă amenajate ca zone verzi“, se mai arată în răspunsul reprezentanților administrației locale. Citește și Lazaret: pe spațiul verde se plantează mașini. În fiecare zi de lucru | Foto
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Astra film festival , Primăria Sibiu , Henri Coandă , Turnul Sfatului , Primăriei Sibiu , Poliția Locală , aglomeratie , parcari , Pentru Sibiu , Redacția Turnul Sfatului , Fântânița Haiducului , Comparsa Las Monjas
Vizualizari: 3003
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Craciunescu Felicia
Acum 11 ore
PNL și KWI fac cu boltă pe Constituția României !!
Acum 12 ore
Gabytza Gabor
Acum 12 ore
Noi noi
Acum 12 ore
Mihnea