Joi,
29.09.2022
Cer Senin
Acum
14°C

Generația nouă

După 21 de ani, Gheorghe Suditu părăsește funcția de președinte al organizației municipale a PSD Sibiu. Anul trecut, s-a petrecut același lucru cu colegul său Ioan Cindrea. 21 de ani... Ca să vă faceți o idee, când România a intrat în NATO, Suditu era președinte la PSD de opt ani. Și trecuseră doar șapte ani de la Revoluția din 89, când a preluat șefia organizației. A rămas acolo peste timp. Cu victorii și eșecuri. Tot în PSD, dar puțin mai la nord, în Mediaș, Viorel Arcaș și-a scris și el în acest an testamentul politic. ”M-am străduit și am investit toată încrederea într-o nouă generație de politicieni medieșeni, de la care personal am așteptări pe măsura eforturilor mele, dar și a exigențelor și standardelor politice actuale”, scrie Arcaș în demisia înaintată conducerii organizației județene a partidului. El era lider suprem la Mediaș doar din 2004. Doar 13 ani. Liberalii au înlocuit și ei mai din vreme o generație de lideri care nu mai transmitea nimic. FDGR cută oameni noi. Cine e generația nouă? Bogdan Trif a fost desemnat președinte interimar al PSD Sibiu, iar în locul lui Suditu la municipiu a ajuns Horațiu Marin. La Mediaș, moștenitorul lui Arcaș este Mihai Macaveiu. Liberalii l-au promovat într-una din cele mai importante poziții din administrația locală pe Răzvan Pop. Forumul German dă și el semne de revigorare și un prim gest a fost propunerea lui Wiegand Fleischer în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean. Patru tineri care au toată viața în față. Dar au foarte puțin timp să și demonstreze de ce sunt în stare. Timpul nu se mai scurge ca pe vremea lui Suditu și Arcaș. Are un alt ritm. Tonul se schimbă în fiecare zi, oamenii au așteptări, vor rezultate, vor schimbare, performanță, acțiune. Au așteptări. Ei ar trebuie să fie oamenii noi pentru timpurile noi. Trifu, Marin, Macaveiu, Pop și Fleischer sunt numele de care se leagă, foarte posibil, viitorul Sibiului. Ei sunt tot ce a produs mai de preț cetatea, atâta vreme cât au ajuns aici. Generația nouă. Generația 90. Generația pentru noi?

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus