Marţi,
04.08.2020
Cer Senin
Acum
29°C

Fiul lui Maricuța, băut la volan. Dosar penal

05 Iunie 2017 12:36

Fiul lui Maricuța, băut la volan. Dosar penal

Radu Maricuța nu a oprit azi-noapte la semnalul de oprire al polițiștilor sibieni și după o urmărire prin oraș a fost găsit și i s-a întocmit dosar penal. A fost depistat cu o alcoolemie de 0,59 și a fost dus la spital pentru recoltarea de probe suplimentare. Fiul fostului primar din Șelimbăr circula pe strada Siretului, în sensul de mers spre Calea Cisnădiei, când a fost solicitat de polițiști să oprească. ”Acesta nu a oprit fiind depistat ulterior la intersecția DJ 105 cu DN1, la Șelimbăr. S-a constatat că șoferul este un tânăr de 24 de ani domiciliat în Șelimbăr, care la testarea cu aparatul etilotest a avut rezultatul 0,59 miligrame per litru, alcool pur în aerul expirat. În prezent e cercetat penal sub aspectul săvârșirii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, având o îmbibație alcoolică peste limita legală. A fost condus la Spitalul Județean unde i -au recoltat două probe bilogice, în vederea stabilirii alcoolemiei. I s-a întocmit dosar penal”, spune Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

Foto: cancan.ro

 

Cauți un loc de muncă sau vrei un job mai bun? Pe turnulsfatului.ro/locuridemunca ai de unde alege. Wenglor, Stefanini, Takata, Gnoato Est, RSK Development, Arvato Bartelsmann, Fântânița Haiducului, Harting, Unimat, Compa, Soma, Kulinarium, Expertarom, Astra Film, Hilton, Flaro, SmileCredit, Carrefour, Donuterie, Standard 8, Einstein și alții angajează acum.

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

24 comentarii

Nicu

Acum 3 ani

Nu i-a fost confiscata si masina primita spaga ? Copil prost de bani gata, nu a realizat nimic in viata asta si sparge banii furati de taticul de la oameni.
Raspunde

vin si pleaca

Acum 3 ani

Era doar o chestiune de timp. Bine ca e doar atat
Raspunde

Zexe

Acum 3 ani

Famjilia asta de banditi nu pateste nimic, deoarece escrocul cel batran a dat terenuri valoroase la judecatori, procurori si politisti ca taxa de protectie. Inclusiv Iohannis a primit teren de la Maricuta la un pret de dumping si apoi l-a vandut urgent la suprapret prietenului sau Keul, desi ala putea sa cumpere direct de la Maricuta, fiind parteneri de afaceri dubioase - a se vedea construirea XXL, primul supermarket din Sibiu. Uite asa se spala banii negri (spagile), prin vânzări-cumparari succesive si aparent legale!
Raspunde

sibian

Acum 3 ani

"În prezent e cercetat penal sub aspectul săvârșirii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, având o îmbibație alcoolică peste limita legală." Oricare alt cetatean ar fi fost urmarit penal si pentru neoprirea la semnalul agentului de circulatie, dar fiind Maricuta Jr., nu-i baga tot in carca. Da tata spaga si scapa si de cealalta acuzatie. In fond, vinovati sunt toti cei care i-au dat lui Maricuta Sr. spaga de-a lungul timpului. Ei l-au ridicat.
Raspunde

Vasile V. Vasile

Acum 3 ani

Mă boule, aia e faptă de natură penală?
Raspunde

un sibian

Acum 3 ani

pushlamaua asta obraznica trebuie batuta bine, sa-i sune apa in capul ala gol!! se crede buricu pamantului ca traieste din spaga primita de tac-su??
Raspunde

Ella Manu

Acum 3 ani

Eu stiu ca aceasta este "starea de normalitate" a domnisorului. Daca cineva este de alta părere, l-as ruga sa ma contrazică....
Raspunde

Dan

Acum 3 ani

Asta inseamna sa fii mafiot! ......
Raspunde

un sibian

Acum 3 ani

...prost.
Raspunde

radu

Acum 3 ani

firma lui maricuta de imbuteliere alcool de la marsa se numea AlcoRadu. asta explica tot.
Raspunde

averageJoe

Acum 3 ani

le are in sange - dispretul fata de lege, alcoolul..
Raspunde

konrad

Acum 3 ani

...ce se naşte din pisică, şoareci mănâncă...
Raspunde

... un cisnadian

Acum 3 ani

"Copilul" este victima unei educatii false. Depinde de el daca invata ceva pozitiv de pe urma acestei greseli. Eu unul ma indoiesc. Poate chiar dimpotriva, o sa se faca si mai rau avand in vedere ca acum are deja dosar penal. Pacat Cu respect...
Raspunde

Tarnu

Acum 3 ani

Bravo politiei rutiere! Începeți sa va reveniți!
Raspunde

sadas

Acum 3 ani

acu nu ca nu as fi si eu un fiu, dar la ce a reusit in viata? sa se nasca intr-o Romanie de parte celor ce o pradeaza. tare reusita. la copii mei nu le doresc astfel de succes. cre ca paty o ia sus de la junior.
Raspunde

...

Acum 3 ani

si sus si jos si-n dos
Raspunde

cartus

Acum 3 ani

cap de lut...te-ai betivit la iepurasul alb si te-a halit lupul.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus