Primele trei zile ale ediției XXIV de FITS au doborât toate recordurile de participare, mai bine de 70.000 de oameni fiind prezenți, zilnic, la spectacolele din stradă și la cele din spațiile indoor. Iubirea, tema acestui an, s-a aflat în privirile fiecărui spectator și în zâmbetele copiilor care au participat cu încântare la activitățile din Parcul Sub Arini conduse de Marian Râlea - Magicianul - sau la cele din Piața Mică, denumite generic „Jocurile copilăriei”.
Spectatorii care au preferat reprezentațiile indoor au luat cu asalt Fabrica de Cultură, Teatrul GONG, Sala Thalia, Teatrul Național Radu Stanca, CAVAS și multe alte spații pentru a urmări spectacolele invitate. „MAL/PRAXIS”, ultimul capitol al trilogiei lui Bogdan Georgescu, „#CâtDeDeparteSuntemDePeșterileDinCareAmIeșit?”, a avut două reprezentații cu sala plină, iar „Cinema live”, spectacol din cadrul proiectului „American Democracy Series” realizat de Brent Green & Sam Green, a oferit o parte nevăzută a vieții lui Louis Armstrong, moment foarte apreciat de publicul aflat în Sala Thalia din Sibiu.
Foto: Paul Baila
„Deșteptarea primăverii”, un alt spectacol foarte sensibil, a bucurat publicul de la Sala Lulu a Fabricii de Cultură, iar „Eu, supremul!” a fost foarte apreciat de soldații americani care s-au aflat la Academia Forțelor Terestre special pentru vizionarea acestui spectacol.
„Evanghelie”, mult așteptatul spectacol-eveniment al lui Pippo Delbono, a emoționat audiența prin evocarea întâmplărilor traumatice din timpul războiului rece care a remodelat istoria, locurile și granițele Croației - prin amintirea artiștilor croați cu care a fost realizată reprezentația.
Foto: Adi Bulboacă
Seara de duminică a adus zeci de mii de oameni în Piața Mare a orașului, veniți să asiste la spectacolul de circ „Arta curajului” și la energicul concert oferit de olandezii de la De Staat.
„Toată lumea e uimită de acest eveniment, de amploarea lui, de felul în care unește societatea, fără să conteze contextul politic și social actual”, spune Rimas Tuminas, regizor de teatru, invitat al festivalului.

Foto: Dragoș Dumitru
Foto: Adi Bulboacă
Ce vedem luni?
Cea de-a patra zi a festivalului va marca multe premiere: încep spectacolele sezonului israelian, prin „Vertigo 20” - dansul contemporan care marchează 20 de ani de activitate ale trupei Vertigo, iar TNRS va avea o premieră absolută în spectacolul „Sărbători fericite”, în regia lui Cristian Juncu, în care va juca Raluca Cristina Cornea, câștigătoarea campaniei „Fii parte din poveste”, desfășurată de FITS. „N-ai tu treabă!”, o explorare a poveștii românești „Dănilă Prepeleac” de Ion Creangă, și „Iarna”, în regia lui Mihai Măniuțiu, vor continua sezonul românesc la FITS 2017.
Accesul publicului la evenimentele de stradă programate în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu este gratuit. Pentru spectacolele de interior, accesul se face pe baza tichetelor emise la Agenţia Teatrală din Sibiu, str. Nicolae Bălcescu nr. 17, în următorul interval: zilnic, de la ora 9:00 - 20:00, până în data de 18 iunie, inclusiv. Bilete pot fi achiziționate și online, prin portalul www.eventim.ro, sau din reţeaua naţională a magazinelor Germanos, Orange şi Vodafone, Librăriile Humanitas şi Cărtureşti.
Programul de spectacole al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu poate face obiectul unor modificări, iar varianta actualizată a acestuia va fi disponibilă în timp util pe www.sibfest.ro.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Academia Forțelor Terestre , Sala Thalia , Piata Mare , Parcul Sub Arini , Piața Mică , Ion Creangă , Festivalului Internaţional , Dragoș Dumitru , Bogdan Georgescu , Marian Râlea , Mihai Măniuţiu , Pippo Delbono , Teatrul Naţional Radu Stanca , Librăriile Humanitas , Agenția Teatrală , Bulevardul Nicolae Bălcescu , American Democracy Series , Dănilă Prepeleac , Raluca Cristina Cornea , Cristian Juncu , Louis Armstrong , De Staat , Sala Lulu , Paul Baila , Brent Green , Rimas Tuminas , Sam Green , Adi Bulboacă
Vizualizari: 2294
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Verzii?
Acum 1 oră
Un român
Acum 1 oră
Xman
Acum 1 oră
Q
Acum 1 oră
Till Eulenspiegel