Filiala Pescarilor Sibiu, împreună cu Inspectoratul Județean de Jandarmi, au efectuat în ultimele săptămâni o serie de controale pe râul Olt, verificându-se în special modul în care pescarii respectă legea.
În urma controalelor au fost aplicate câteva zeci de amenzi și avertismente, numai weekend-ul fiind înregistrate trei avertismente și șase amenzi.
”În perioada 10-11.06. a.c., efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sibiu au desfășurat o serie de acțiuni pe linia prevenirii și combaterii faptelor de încălcare a normelor legale privind regimul piscicol. În acest sens, jandarmii sibienii au acționat independent pe râul Olt, în sectorul cuprins între Arpașu de Jos și Turnu Roșu, prilej cu care au constatat un nr. de 9 fapte antisociale care se încadrează în prevederile O.U.G. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, aplicând pentru acestea 3 sancțiuni cu “Avertisment” și 6 amenzi contravenționale în valoare totală de 1.800 lei”, arată IJJ Sibiu, într-un comunicat de presă.Printre cei sancționați în ultima vreme se numără și un bărbat care a fost prins pescuind în perioada de prohibiție. El a fost amendat, iar permisul de pescuit a fost ridicat. Zilele trecute același bărbat a fost găsit la pescuit, el fiind amendat din nou, de data aceasta pentru pescuit fără permis.
Reprezentanții Filialei Pescarilor Sibiu au declarat pentru Turnul Sfatului că astfel de controale vor avea loc și în perioada următoare.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Turnu Roșu , Filiala Cartel Alfa Sibiu , Turnul Sfatului , Jandarmi Județean Sibiu , Dezvoltare Centru , jandarmi , Pescarilor Sportivi Sibiu , Pentru Sibiu , Filiala Pescarilor Sibiu , Inspectoratul Judeţean , stiri sibiu
Vizualizari: 8378


Ultimele comentarii
Acum 17 minute
Mia
Acum 27 minute
Marius
Acum 27 minute
Cerere
Acum 37 minute
Silviu
Acum 38 minute
HBomb