Vineri,
19.04.2024
Innorat
Acum
5°C

Ce facem în weekend?

Ce facem în weekend?

După cum ne-am obișnuit deja zilele acestea, spectacolele de teatru sunt parte integrată a Sibiului. Fie că vorbim de cele indoor sau outdoor, Festivalul Internațional de Teatru a fost în centrul atenției. La fel va fi și în acest weekend, duminică fiind ultima zi. Însă, dacă sunteți în Sibiu zilele acestea, aveți și alternative: mișcare în aer liber sau cupa municipiului la Minifotbal.

Vineri, 16 iunie

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a intrat pe ultima sută de metri în ceea ce privește spectacolele. Mai sunt doar trei zile până la încheierea festivalului. Astăzi, șobolanii vor alerga pe Nicolae Bălcescu, iar Piața Mică va fi invadată de un „Cupidon aiurit”. Întreg programul festivalului poate fi consultat pe sibiufest.ro. Și Turnul Sfatului a scris despre ce vedem în această zi la FITS aici.

Famfara-de-la-Cozmesti-Dragos-Dumitru-(5)

Sâmbătă, 17 iunie

Conducerea clubului FC Hermannstadt organizează în acest an cea de-a IV -a ediţie a Cupei Municipiului Sibiu la minifotbal. Această competiție va aduna 32 de echipe din partea instituţiilor şi serviciilor publice din Sibiu, precum şi din partea societăţilor comerciale şi companiile multinaţionale. La fel ca şi în anii precedenţi, cele 32 de echipe participante vor fi împărţite în 8 grupe şi vor disputa calificarea în fazele eliminatorii în data de 17 iunie începând cu ora 09:00.

Pentru cei mici, la Teatrul Gong, atât de la ora 10:00, cât și de la ora 12:00 se va organiza un atelier de creat povești. Atelierul este dedicat copiilor cu vârste între 6 și 10 ani, iar participarea costă 14 lei.

Între orele 10 și 20, în Parcul Sub Arini, va avea loc Challenge Sibiu. Acolo, se vor organiza peste 20 de zone de activități sportive pentru toți sbieii care își doresc să facă mișcare. Iată doar câteva dintre sporturile care se pot practica la Sibiu Challenge gratuit: fotbal, baschet, escaladă, tiroliană, volei, tenis de masă, fitness, handbal, arte marțiale pentru adulţi şi copii ( taekwon-do, kickboxing, karate), badminton, rugby, atletism, activităţi pentru copii (pictură pe faţă, castele gonflabile, activităţi distractive cu ursuleţul Diego), ciclism, skandenberg, activităţi pentru părinți şi copii.

foto Silvana Armat

Arena Platoș Păltiniș Mountain Resort deschide sezonul activităților de vară cu un eveniment dinamic și complex adresat atât copiilor, cât și practicanților de sporturi gravitaționale și nu numai. Ziua de sâmbătă începe cu muzică, concursuri pentru copii, sesiuni de skateboard pe MiniRamp și concurs de DownHill Mountainbike. Multe activități distractive așteaptă copii pe toată durata zilei: parc de cățărat, trambuline, centru gonflabil de joacă, teren de fotbal gonflabil, zorbing, biciclete și trotinete. Mai multe detalii despre eveniment, găsiți aici.

Nu trebuie să uităm nici de spectacolele FITS. Acestea vor umple nu doar sălile de spectacole, ci și străzile orașului. Mai jos vă redăm câteva dintre spectacolele stradale:

12:30 Şobolanii curioşi şi flautul fermecat, Strada Nicolae Bălcescu 13:00 Un Cupidon aiurit, Piața Mică, 17:15 Tinereţe, ritm şi armonie, Strada Nicolae Bălcescu 18:00 Acei oameni minunaţi şi maşinăriile lor visătoare, Pietonala Nicolae Bălcescu 19:00 Ritualul păsărilor, Piața Mică

Programul complet al zilei poate fi consultat pe sibfest.ro.

Duminică, 18 iunie

Cupa de minifotbal își va desemna câștigătorii. Se vor disputa fazele eliminatorii la care participă primele echipe din fiecare grupă.

Ritualul-Pasarilor-Dragos-Dumitru-(3)

Astăzi este ultima zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Mai jos, vă prezentăm câteva dintre spectacolele outdoor.

19:00 Piaţa Mică, Muzica Militară a Garnizoanei Sibiu

19:00:Ritualul păsărilor, Strada Nicolae Bălcescu

19:45, Magia poveştilor, Strada Nicolae Bălcescu

19:45 Un Cupidon aiurit, Piața Mică

22:15 Concert Kadebostany, Piaţa Mare

Programul complet poate fi consultat pe sibfest.ro. 

Credit foto: Dragoș Dumitru

Cauți un loc de muncă sau vrei un job mai bun? Pe turnulsfatului.ro/locuridemunca ai de unde alege. Starbucks, Continental, Stefanini, Takata, Compa, RSK Development, Fântânița Haiducului, Harting, Compa, Soma, Kulinarium, Expertarom, Astra Film, Hilton, Flaro, SmileCredit, Carrefour, Standard 8, Einstein și alții angajează acum.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus