Luni,
15.09.2025
Partial Noros
Acum
15°C

Victor Ponta, numit secretar general al Guvernului

Victor Ponta, numit secretar general al Guvernului

Victor Ponta a fost numit în funcţia de secretar general al Guvernului, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial şi este contrasemnată de secretarul de stat căruia i-au fost delegate atribuţiile lui Mihai Busuioc.

Victor Ponta a fost numit în funcţia de secretar general al Guvernului, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial şi fiind contrasemnată de secretarul de stat căruia i-au fost delegate atribuţiile lui Mihai Busuioc, scrie digi24.ro

Decizia de înlocuire a fost luată "având în vedere refuzul secretarului general al Guvernului de a îndeplini obligaţia de a contrasemna deciziile prim-ministrului, prevăzută de prevederile art. IX din OUG 17/2009 (...), constatat conform Adresei înregistrate la SGG cu nr. 20/11.039 din 16 iunie 2017, precum şi absenţa acestuia din cadrul instituţie", potrivit hotărârii din Monitorul Oficial.

A urmat un nou ordin, prin care Mihai Busuioc a fost demis din funcţia de şef al SGG, fiind, prin acelaşi ordin, numit Victor Ponta, cu Alexandru-Mihai Ghigiu contrasemnând. "Începând cu data prevăzută la art. 1 (vineri - n.r.), domnul Victor Viorel Ponta se numeşte în funcţia de secretar general al Guvernului, cu rang de ministru", se arată în ordin.

MmMzYzIzMTRiYTYwNmIxZWU5NWVjOWJjNGIzYTA=.thumb

foto digi24.ro

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

5 comentarii

Vasile V. Vasile

Acum 8 ani

deci... muie dragnea?!?
Raspunde

alzara

Acum 8 ani

Pai muistul de ponta nu era mai alaltaieri dusman cu dragnea???? christoasii mamii voastre de hoti securisti!!!!!
Raspunde

alzara- 1918

Acum 8 ani

!!!
Raspunde

Vasile V. Vasile

Acum 8 ani

@alzara - de un' ți-a ieșiti bă boule că acuma ar fi prieteni?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus