Sâmbătă,
11.10.2025
Innorat
Acum
12°C

Intim, dar Cindrel

Intim, dar Cindrel

Nu știu câți vă mai aduceți aminte, dar acum vreo 25-30 de ani puține erau mesele  pe care le țineai minte. Cele mai multe erau pe baza de ouă sau făină de mălai, spanac, ciuperci, de astea. Dacă aveai bulan și pile la alimentară mai pușcai un pui sau ceva carne din care făceai cel puțin două feluri de mâncare iar highlight-ul absolut era salamul de Sibiu, care se felia precum papirusul. Sărbătoarea adevărată era însă când se găteau spaghete milaneze sau pizza. Sosul spaghetelor avea niște roșii zdrobite și bucățele de parizer sau de salam pe care le molfăiam bine ca să nu ratăm vreun strop de gust iar pizza era, de fapt, un blat de pâine, deobicei veche căreia îi tăiai coaja, stropit cu lapte peste care veneau, în mare, cam aceleași ingrediente ca la spaghetele milaneze, plus ceva ciuperci extra. Astăzi l-ai bate pe ăla care îți pune în față așa ceva. Și totuși, ce gust bun aveau...

Singura chestie relativ asemănătoare gustului pizzei comuniste am găsit-o acum ceva ani la restaurantul Intim, din Piața Mare. O pizza foarte asemănătoare ca și conținut, băgată la cuptor într-o farfurie de metal și cu un gust cât se poate de apropiat. Prin urmare, când m-a apucat foamea vineri am zis: „gata, astăzi zburăm old-school, mâncăm nepretențios”. Și-am purces spre Intim. Chiar și în timpul FITS, terasa de la Intim e cea mai goală, semn că nu e chiar unul dintre restaurantele de top din Sibiu. Meniul e oarecum firav și lipsit de imaginație, singurul preparat care mi-a sărit în ochi fiind rulada de pui Intim, care mi s-a părut nițel cam pipărată pentru ce bănuiam că oferă restaurantul. Și, oricum, venisem pentru total altceva.

Prin urmare, am zis să îmi comand pizza mult dorită. Ai zice că nu e greu de găsit în meniu. Pe lângă clasicele capriciosa, quattro stagioni ș.a.m.d. sunt două pizza pe care nu le mai găsești altundeva, Intim și Cindrel. Fiind pizza semnătură, la fel, unicat în Sibiu, am presupus complet greșit că e vorba de pizza Intim, în meniu pizza Cindrel fiind cu ton iar ton pe vremuri n-aveam. Să vedeți surpriză când m-am trezit cu ditai pițoaia în față. Ca să nu recunosc că-s prost am făcut pe fomistul și în timp ce mușcam din Intim am mai cerut și o pizza Cindrel. Pe lângă papanașii pe care deja îi comandasem. Cât am așteptat am ronțăit din pizza Intim și, surprinzător, a fost chiar bună. Sosul de smântână cu usturoi e foarte bun la gust dar arată exact ca o sticlă de aracet pe jumătate uscată.

Photo 16-06-2017, 17 20 00

Dacă depășiți primul impuls, folosiți-l, că merită. Iar apoi am primit și ce doream de fapt să mânânc. O pizza care avea exact gustul de pe vremuri. Bucăți sănătoase de cărniță, felii groase de ciuperci, cașcaval și un blat delicios. Deși halisem o pizza întreagă am dovedit-o și pe a doua. La papanași am cedat și i-am cerut la pachet. Am apucat să îi mânânc seara, deci analiza nu-și prea are sensul, dar au fost bunicei. Aluatul puțin cam cleios, gemul să zicem că nu e cel mai bun din lume, dar au fost acceptabili. Cu două cola am sărit un pic de 70 de lei. E, totuși, Piața Mare. Nu v-aș recomanda să dați năvală la Intim dar dacă aveți chef de o pizza deosebită, inedită, încercați pizza Cindrel. O să vă trezească niște amintiri, garantat.

 

Vrednic pionier

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Tag-uri: Piata Mare

Vizualizari: 11005

Comentarii

5 comentarii

s

Acum 8 ani

O pizza foarte asemănătoare ca și conținut,.. ia-ți ”ca și” de la gură, jurnalistul lui pește, dacă vrei să te măriți
Raspunde

BIz

Acum 8 ani

Halal limbaj domn' ziarist !!!! Apropo de bulan, mama ta cu siguranta nu a avut bulan cand a facut un ghertoi ca tine. P.S. De ce nu te semnezi cu numele real?
Raspunde

Liviu B.

Acum 8 ani

fiindca genul acesta de articole pot starnii pe prosti ca tine. P.S. Acest restaurant a ramas mult in urma, de la cum arata la meniu chiar si la chenarita. Nu cunosc proprietarul dar sunt convins ca e unul retro, taran, sau batran.
Raspunde

pofticiosul

Acum 8 ani

Dupa cum arata in poza, eu nici n-as fi gustat!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus