Luni,
27.10.2025
Cer Senin
Acum
10°C

Autostrada ”de nisip” a Sibiului se reia și în proiectul colectării selective: stația de la Târnava o ia la vale

Autostrada ”de nisip” a Sibiului se reia și în proiectul colectării selective: stația de la Târnava o ia la vale

La fel cum autostrada dintre Săliște și Aciliu alunecă în continuu în lipsa unor intervenții ample, și stația de compost de la Târnava, construită tot din fonduri europene, o ia la vale. Stația respectivă a fost ridicată în cadrul unui contract cu o valoare de peste 46 de milioane de lei, fără TVA, într-o zonă în care dealurile alunecă și singure. Acum, autoritățile județene caută părerea unui expert care să le spună ce e de făcut că stația care este în curs de operare de mai puțin de un an.

Stația de compost de la Târnava a fost construită din fondurile europene accesate de județul Sibiu pentru crearea unui Sistem de management integrat al deșeurilor. Stația a fost încredințată spre construire firmei Confort SA, asociată cu Finara Consult SRL la începutul lunii februarie 2012, în cadrul unui contract cu o valoare de 46,3 milioane de lei, fără TVA. Alături de stația de la Târnava, cei de la Confort ar mai fi trebuit să construiască stațiile de sortare și compost de la Șura Mică și să închidă și cinci depozite neconforme de deșeuri din județ (printre care și cel de la Sibiu, din Dealul Dăii). Cei de la Confort nu au mai apucat să îndeplinească toate aceste cerințe, deoarece firma a intrat în insolvență. Rezilierea contractului a fost evitată prin preluarea contractului de către cei de la Finara Consult SRL. Dar, în aceste condiții, lucrările au mai fost recepționate abia în 2015. Și, după cum se dovedește acum, rezultatele nici nu stau în picioare, măcar.

 Dealuri care alunecă și singure

Stația de compost de la Târnava a fost construită într-o zonă de dealuri dintre comună și municipiul Mediaș, beneficiar al acestei investiții fiind Consiliul Județean Sibiu. Faptul că aceste dealuri nu sunt deloc stabile s-a descoperit încă din perioada de execuție a stației de compost, când muncitorii au văzut că până și versanții pe care nu intervin o iau la vale.

„Datorită condițiilor meteorologice, cu ploi abundente și de lungă durată din zonă și datorită existenței în stratificație a unei marne care devine «săpunoasă» în contact cu apa, terenul din taluzul pe care este construită Stația de compostare Târnava a cumulat presiuni mari, constatându-se că în timpul execuției terenul cedează sub forțele de împingere, inclusiv în zonele cu panta taluzului de 2:3. În aceeași zonă, dar pe versantul superior, zonă în care nu s-au executat niciun fel de lucrări, s-a constatat că, sub greutatea proprie și în condiții naturale, taluzul se prăbușește, fără nicio intervenție sau încărcare suplimentară”, se arată acum în documentele Consiliului Județean Sibiu.

În urma sondajelor geotehnice s-a descoperit că ”nu există niciun strat de fundare capabil să preia forțele de împingere ale taluzului și cele de încărcare prin zid de sprijin. De asemenea, s-a constatat că nici la -16 metri față de cota drumului de exploatare nu se regăsește prezența unui strat bun de fundare. Soluția de a executa coloane și grinzi, cu o adâncime a acestora de peste 16 metri și costurile implicate de această soluție au dus la renunțarea la această variantă”, mai precizează autoritățile.

 

”S-au făcut verificări pe teren la adâncimi mai mari – fiind deja executate terasele, s-au executat săpături în cadrul acestora, constatându-se prezența unui strat de marnă, subțire, de 50 de cm. Sub acest strat de marnă se regăsește nisip în grosime de peste 70 de cm, apoi al stat de marnă de maxim 10 cm. S-a constatat că se păstrează această structură de sandviș și la adâncimi mai mari, cu diferențe doar între grosimile straturilor. În urma acestor constatări s-au prelevat probe și s-au făcut verificări geotehnice, care au scos în evidență faptul că unghiul de frecare al pământului din probe este de aproximativ 30 de grade”, raport al CJ Sibiu
 

În fața acestor probleme, proiectantul a propus autorităților județene drept cea mai bună soluție din punct de vedere tehnico-economic ”detensionarea terasamentului prin eliminarea greutăților suplimentare”. Prin urmare, în cadrul proiectului au fost reamplasate postul trafo, cântarul, stația de spălare și rezervorul acesteia într-o zonă mai stabilă, ”cu pantele cele mai mici și cu taluzuri naturale așezate”.

Stația o ia la vale. Garanție nu mai există

Stația de la Târnava a fost recepționată – cu întârziere - acum doi ani. Între timp, din cauza ploilor abundente din acest an, platforma necesară maturării compostului a început să crape din cauza alunecărilor de teren. Fisurile sunt cât se poate de serioase, deoarece există riscul ca cel puțin o parte din platformă să se prăbușească.

Stația de compost de la Târnava este exploatată de către Salubris SA, care a preluat-o din decembrie 2016, după mai bine de un an de licitații la care nimeni interesat nu s-a prezentat. ”În data de 17.05. 2017, cu ocazia vizitei lunare de monitorizare a modului în care operatorul își desfășoară activitatea în cadrul stației, s-a constatat că în partea din stânga a platformei de maturare au apărut fisuri datorate alunecărilor de teren, astfel încât există riscul de prăbușire a unei părți din platforma de maturare a stației. De asemenea, s-au constatat alunecări de teren în zona instalației de spălare a roților și a drumului de acces de la intrarea în stație”, arată reprezentanții Consiliului Județean Sibiu

Situația a fost discutată și la nivelul Comitetului local pentru situații de urgență din Târnava, în al cărei proces verbal întocmit la finele lunii mai 2017 se arată că apa se infiltrează pe sub placa de beton ducând la producerea de noi alunecări sau că lipsa de consolidare a terenului din jurul platformei duce, de asemenea, la producerea unor alunecări de teren. Rigolele din stânga platformei de maturare au cedat, apa se infiltrează pe sub aceste rigole și duce la noi alunecări de teren.

Alunecările de teren au apărut tocmai când garanția pentru respectivele lucrări a expirat.  Menționăm faptul că obiectivele de investiții și echipamentele din dotare nu se mai află în perioada de garanție asigurată de către antreprenor”, mai arată reprezentanții CJ Sibiu.

O expertiză, deocamdată

”Având în vedere cele prezentate anterior a apărut necesitatea efectuării unei expertize tehnice care să identifice cauzele producerii deficiențelor la Stația de compostare Târnava, astfel încât Consiliul Județean să poată să intervină și să remedieze problemele semnalate”, se mai arată într-un caiet de sarcini realizat de reprezentanții CJ Sibiu. Caietul de sarcini face parte din documentația de atribuire a unui contract pentru realizarea expertizei tehnice mai sus amintite. Pentru acest contract, CJ Sibiu a alocat 14.000 de lei, fără TVA.

Firma care va elabora expertiza este așteptată să ofere într-un raport detaliat soluțiile și măsurile care se impun pentru fundamentarea tehnică și economică a deciziei de intervenție. Lucrări care urmează a fi suportate din bugetul județean.

 

 

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Anonymus

Acum 8 ani

sau cum se fac contractele "smechere" pe banii statului dupa care falimentezi firma si ai plecat cu banii...
Raspunde

Alzara 1918

Acum 8 ani

Colectare ,depozitare ,reciclare ,DEZASTRU total care demonstreză încă o dată incapacitatea administrativă a noastră . Trăimvîntr - un trecut poleit şi nemeritat . Partidele sibiene - răspunzătoare ; ele ne reprezintă ,nu ne - au fost impuse !
Raspunde

un sibian

Acum 8 ani

sula si prefectura. Ce vrea sa zica de fapt titlul ala destept al acestui articol?? tot mai slaba calitatea actului jurnalistic la turnu satului!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus